În urmă cu 238 de ani, la 28 februarie 1785, la Alba Iulia, pe Dealul Furcilor, au fost executaţi prin tragere pe roată Horea şi Cloşca, doi dintre conducătorii Răscoalei din 1784. Sfârșitul acestora a fost crunt: călăii au urmat un ritual înfiorător prin tragerea pe roată.

Conform publicației Dacoromania, execuţia s-a desfăşurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloşca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. Când i-a venit rândul, acesta a primit 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un ţigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul şi după alte 8-9 lovituri şi-a dat sufletul.

Conform sentinţei, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părţi şi puse în ţeapă în cele mai importante localităţi din comitatele Alba şi Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crişan a fost tratat în aceeaşi manieră.

Horea şi Cloşca au fost supuşi celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, ora 09.00, a început procesiunea execuţiei. Horea şi Cloşca au fost transportaţi în două care separate, având alături până în momentul execuţiei pe preotul Raţiu din Maierii Bălgradului.

Tragerea pe roată a avut loc pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea, la Alba Iulia), iar în jurul podiumului amenajat au fost aduşi cu forţa câte trei tineri şi trei bătrâni, alături de oameni din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfăşurat principalele evenimente ale răscoalei.

După ce a fost citită sentința, în limbile maghiară, germană şi română, călăul și ucenicii săi au început execuţia. Modul în care era practicată zdrobirea cu roata se cunoaşte din codicele terezian, din documente şi este aidoma ilustrată de unele reprezentări grafice contemporane.

Condamnatul era aşezat pe spate, în poziţie răstignit, pe un “pat” lucrat fie din doua bârne cioplite, îmbinate în formă de X, pe care era legal de mâini şi de picioare, fie în formă simplă: mâinile şi picioarele condamnatului erau legate la capete de ţăruşi, iar sub el, mai ales pe sub picioare şi pe sub mâini erau aşezate curmeziş, la mici distanţe, bucăţi de lemn, cum se pare că a fost cazul aici. Roata de execuţie era o roată de car, obişnuită sau mai mare, cu butucul plin şi neferecată, în schimb având fixat pe circumferinţă, la o parte, o şină de fier în formă de citit.

Arta călăului era de a prelungi chinurile condamnatului

Călăul se aşeza în picioare deasupra condamnatului, mai precis deasupra locului unde avea să lovească, fixând roata cu ambele mâini perpendicular, cu fierul în jos, şi aşa izbea la intervale mai lungi sau mai scurte, de obicei în dreptul spaţiului dintre bucăţile de lemn, astfel ca orice lovitură de roată să fie o frântură de os sigură.

Pe una din stampe citim şi prescripţia că intervalul dintre lovituri să fie de trei minute (răstimp în care călăul făcea cu roata fel de fel de mişcări pentru a da cât mai mare spectaculozitate execuţiei), iar dacă din lovitură condamnatul ar leşina, să fie trezit aruncând peste el o găleată de apă. Arta călăului era de a prelungi chinurile condamnatului, de a-l face să îndure din plin fiecare lovitură şi de a-l ţine în cursul execuţiei treaz şi cât mai mult în viată, ca să îndure cât mai multe. Lovitura de gratie, care se dădea în dreptul inimii, era o favoare: era mortală. La sfârşit călăul, cu ucenicii săi care l-au ajutat în toate fazele execuţiei, proceda la operaţiile prescrise de sentinţă şi la vehicularea părţilor în locurile indicate.

Meseria se moștenea din tată în fiu

Documentele vremii arată că meseria de călău era grea şi de cele mai multe ori se moştenea din tată în fiu. Călăul trebuia să cunoască unele noţiuni de anatomie. Asta pentru a şti unde să lovească puternic şi anume în părţile sensibile ale corpului, cum să taie dintr-o lovitură capul condamnatului şi să despice corpul în bucăţi.

De asemenea, trebuia să aibă o bună condiţie fizică, o psihologie aparte, ca să poată finaliza „misiunea“. Îşi executa meseria precum un actor. Trebuia să mimeze şi să prelungească agonia condamnatului , spre satisfacţia orăşenilor care asistau în număr mare la execuţiile publice.

Prinși după ce au fost trădați

Horea şi Cloşca au fost prinşi prin trădare la sfârşitul anului 1784. Ulterior, au fost încarceraţi în celule separate, la porţile a III-a şi a IV-a a Cetăţii din Alba Iulia. Crişan a fost întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor.

Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Zonele de trecere în Ţara Românească şi Moldova erau supravegheate, ca nu cumva capii răscoalei să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit şi la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaţilor transilvani. Prin trădare, la 27 decembrie 1784 , de către pădurarul Anton Melzer din Abrud, Horea şi Cloşca au fost prinşi în pădurea Scoruşetului din Munţii Gilăului. Pe 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier şi Crişan, vândut de nouă ţărani greco-catolici din Cărpeniş, căpeteniile lor fiind preoţii greco-catolici din acel sat, tată şi fiu (Popa Moise şi Popa Moise cel Tânăr). Arestaţii au fost depuşi la Alba Iulia. S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfăşurarea răscoalei şi pe cei trei conducători ai acesteia.