Moartea lui Khashoggi: Cinci pedepse cu moartea cerute la deschiderea procesului
Procurorul general saudit a cerut joi pedeapsa cu moartea pentru cinci din cei unsprezece suspecţi acuzaţi de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, la deschiderea procesului lor în faţa unei instanţe penale din Riad, relatează France Presse.
Cei 11 suspecţi au compărut în prezenţa avocaţilor lor, potrivit unui comunicat al procurorului general publicat de agenţia oficială SPA.
Jamal Khashoggi, care colabora mai ales cu Washington Post, a fost ucis pe 2 octombrie de agenţi saudiţi în consulatul regatului din Istanbul.
Avocaţii suspecţilor au cerut timp pentru a studia acuzaţiile exacte împotriva clienţilor lor.
Tribunalul le-a aprobat cererea, fără a stabili o dată pentru următoarea audiere, potrivit comunicatului.
Procurorul saudit a declarat că cele două solicitări ale sale adresate autorităţilor turce pentru a obţine elemente în acest caz au rămas fără răspuns.
Uciderea editorialistului saudit, un critic al puterii de la Riad, a provocat o avalanşă de acuzaţii la nivel global.
După ce a negat moartea jurnalistului, Riadul a explicat în cele din urmă că el a fost ucis într-o "operaţiune în afara controlul" statului, supervizată de doi înalţi responsabili care au fost de atunci destituiţi.
Dar Ankara a acuzat "nivelurile cele mai înalte" ale statului saudit. Mass-media din Turcia şi Statele Unite, precum şi CIA îl suspectează pe prinţul moştenitor Mohammed bin Salman că el a fost cel care a comandat operaţiunea împotriva lui Jamal Khashoggi.
Turcia a cerut extrădarea a 18 saudiţi arestaţi în ţara lor şi suspectaţi de implicare în crimă.
Dar Arabia Saudită a răspuns că nu se pune problema extrădării unor cetăţeni saudiţi în Turcia şi că suspecţii vor fi judecaţi în ţara lor. AGERPRES