Moartea este 'mai plăcută decât își imaginează oamenii', afirmă oamenii de știință

Moartea este 'mai plăcută decât își imaginează oamenii', afirmă oamenii de știință

Perspectiva morții inevitabile îi face pe cei mai mulți dintre oameni să se teamă, însă persoanele aflate în pragul morții experimentează emoții și senzații pozitive, care sunt mai plăcute decât își imaginează majoritatea semenilor lor, potrivit unui studiu realizat de curând în Statele Unite, informează telegraph.co.uk.

"Atunci când ne imaginăm emoțiile pe care le vom trăi în momentele în care ne apropiem de moarte, ne gândim cu precădere la tristețe și groază", a spus cercetătorul Kurt Gray de la Universitatea North Carolina din Chapel Hill. "Dar din câte se pare, moartea este mai puțin tristă și înfiorătoare — și mai fericită — decât ați crede", a adăugat profesorul american.

Profesorul Gray și colegii lui, al căror studiu a fost publicat în revista Psychological Science, au analizat mesajele publicate pe bloguri de pacienții aflați în stadii terminale ale unor boli precum cancer și scleroză laterală amiotrofică, dar și ultimele cuvinte rostite de condamnații care au primit pedeapsa capitală.

Ele au fost comparate cu o selecție de mesaje publicate pe un blog al "ultimelor cuvinte", creat de voluntari care au fost rugați să își imagineze că se aflau în aceeași situație.

Cercetătorii americani au descoperit astfel că oamenii, cu cât se apropie mai mult de moarte, cu atât au tendința de a folosi cuvinte pozitive.

Atât pacienții în stadii terminale, cât și deținuții care urmau să fie executați au părut că se concentrau mai mult pe chestiuni precum religia și familia, determinându-i pe autorii studiului să sugereze că această strategie le ajutau pe acele persoane să își reprime anxietatea generată de apropierea morții.

"Oamenii sunt incredibil de adaptabili — atât fizic, cât și emoțional — și noi ne vedem de viețile noastre zilnice indiferent dacă suntem pe moarte sau nu", a spus profesorul Gray.

"În imaginația noastră, moartea presupune ideea de singurătate și o lipsă de înțeles, dar mesajele finale publicate pe bloguri de pacienții terminali și ultimele cuvinte rostite de deținuții condamnați la moarte sunt pline de iubire, înțelesuri și conexiuni sociale".

"În prezent, sistemul medical este orientat spre evitarea morții — o evitare care este adeseori motivată de părerea că moartea este îngrozitoare și tragică", au adăugat autorii studiului.

"Această abordare este de înțeles, ținând cont de poveștile din cultura populară despre negativitatea morții, însă rezultatele noastre sugerează că moartea este mai plăcută decât s-ar aștepta oamenii: să te întâlnești cu doamna cu coasa nu e chiar atât de înfiorător precum pare".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”