Regele Carol al II-lea a murit la Lisabona, în 1953, şi a fost înmormântat la Estoril, în capela regilor portughezi. După 50 de ani, în 2003, rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse în ţară şi a doua zi au fost așezate în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș.

În dimineaţa zilei de 7 septembrie 1940, Carol a plecat din ţară însoţit de Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu, cu un tren special alcătuit din 12 vagoane, încărcate cu obiecte din patrimoniul Coroanei, tablouri de mari maeştri, ca Tizian, Rubens şi Rembrandt, sute de goblenuri, bijuterii, armuri ce decorau pereţii palatelor regale de la Pelişor şi Peleş. Un grup de legionari au tras focuri de armă asupra trenului regal dar nu au reuşit să-l oprească.

După mai multe călătorii prin America Latină şi o scurtă şedere în Elveţia, Carol şi Elena Lupescu s-au stabilit la Estoril în Portugalia. La 7 iulie 1947 cei doi s-au căsătorit. Deşi, Carol a vrut să-şi mai revadă fiul, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată. Carol a murit pe 4 aprilie 1953 în urma unui infarct.

„Trăiam fericiţi la Estoril, eram încă destul de viguroşi, Carol avea 59 ani, eu 54. În casele fericite, moartea intră uneori brusc, pe neaşteptate. Slăbise mult, eram înnebunită de bănuiala că ar putea ascunde un cancer. Nu ne-am schimbat, însă, rosturile vieţii. Primeam musafiri, ieşeam în oraş, vedeam filme, luam masa pe malul mării, ascultam muzică, Carol scria, se ocupa de corespondenţă, notam şi eu câte ceva pe câte o filă de caiet, zile şi nopţi de oameni care se iubesc“, a povestit Elena Lupescu.

La 4 aprilie 1953, cei doi se întorseseră din oraș, unde luaseră masa. „Carol, ca de obicei, a mâncat languste şi fructe de mare. Ascultam muzică şi deodată am auzit un strigăt de durere. L-am văzut pe Carol ghemuit pe un fotoliu, strângându-şi cu braţul partea stângă a pieptului. N-am ştiut ce să fac, de disperare, înlemnisem. Carol se uita neputincios la mine şi mi-a şoptit calm: „Cheamă un doctor”!

Când a sosit doctorul, durerea din piept şi din braţul stâng îi trecuse. Eu, însă, tremuram. Carol i-a spus zâmbind doctorului: «vezi ce are duduia, s-a speriat rău». În timp ce doctorul mă consulta pe mine, am auzit iarăşi un strigăt de durere. Carol îşi dăduse duhul. Zăcea prăbuşit în fotoliu, cu ochii larg deschişi, minunaţii lui ochi albaştri, acum fără strălucirea vieţii. Doctorul încerca să-l readucă la viaţă, în timp ce eu umblam disperată. Pe neaşteptate, Carol mă lăsase singură. Mi-amintesc cum îngenunchiată lângă trupul lui încă cald, îi reproşam ca o smintită: «Nu mă trăda dragostea mea! Nu mă lăsa singură», a spus Elena. Elena Lupescu a mai trăit încă 20 de ani, decedând la 7 iulie 1977, la vârsta de 81 de ani.

Regele Mihai I nu a participat la eveniment. În Memoriile sale, Elena Lupescu explică de ce nu a fost prezent: „Mihăiţă n-a venit să-şi vadă pentru ultima dată tatăl, nici la înmormântare n-a participat.

Din întreaga familie regală, doar Prinţul Nicolae a participat. Dar tot neîmpăcat cu fratele său mai mare era. Nu mi-a spus nicio vorbă de compasiune, dar printre dinţi mi-a clarificat”, a descris Elena momentul.

În 2003, rămăşiţele pământeşti ale lui Carol al II-lea au fost aduse în România. Meritul îi aparţine lui Teodor Baconschi, care la acea vreme era ambasador al României în Portugalia.

Ambasadorul român a fost surprins să constate că sicriul regelui român fusese mutat. „Sicriul se afla într-o nişă cu un aspect obscur, de simplă debara, după 1974, când a fost înlăturat regimul lui Salazar-Caetano, după Revoluţia Garoafelor“, a povestit fostul ambasador pentru „Weekend Adevărul“.

Cum în 2003 se împlinea jumătate de secol de la moartea lui Carol al II-lea, a propus Ministerului Afacerilor Externe să aprobe demersurile oficiale pentru repatrierea osemintelor regale . „După primirea aprobării, operaţiunea s-a desfăşurat rapid, astfel încât sarcofagul regal a primit onoruri liturgice şi militare lusitane, urmate de transportul cu o cursă specială spre Bucureşti şi reînhumarea în cripta regală de la Curtea de Argeş“, spune Teodor Baconschi.

Consideră că a fost datoria lui să aducă în ţară rămăşiţele pământeşti ale lui Carol al II-lea şi l-a interesat numai dimensiunea naţională a operaţiunii de repatriere: „Mi s-a părut important, în ordinea reconstituirii unei memorii colective judicioase, să particip, ca diplomat român, la această reparaţie simbolică: e firesc ca foştii suverani ai României, cu bunele şi relele lor, să-şi afle odihna veşnică în ţara lor, alături de voievozii noştri din vechime“, subliniază fostul ambasador. Mai mult decât atât, dinastia întemeiată de Carol I, continuată de Ferdinand Întregitorul, Carol al II-lea şi Mihai I, a reuşit să facă România Mare.

Cel mai controversat rege

Carol al II-lea a fost cel mai controversat rege al României, actele sale politice şi din viaţa personală generând numeroase dispute în opinia publică şi pe scena politică. A renunţat de trei ori la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei, timp în care relaţiile sale amoroase au devenit subiect de controversă publică. Carol a ştiut cu foarte mare abilitate să folosească lipsa de autoritate a Regenţei şi divergenţele dintre partidele politice pentru a reveni pe tronul României, conform Enciclopediei României.

Deşi în perioada domniei sale România a cunoscut cel mai mare avânt economic din perioada interbelică, aceasta s-a caracterizat prin permanentul conflict dintre rege şi clasa politică. Carol dorea ca instituţia monarhică să joace rolul principal în stat şi s-a lăsat influenţat în actele sale de camarila regală, încercând constant să discrediteze în ochii opiniei publice formaţiunile politice democratice.

Izolată pe plan diplomatic, România a trebuit să cedeze în faţa presiunilor şi să accepte pretenţiile teritoriale revizioniste din vara anului 1940. Dezordinea generală din ţară l-a determinat pe Carol să îl cheme la putere pe generalul Ion Antonescu , considerat singura persoană capabilă să conducă ţara în tot acest context intern şi internaţional. Noul prim-ministru a fost învestit cu puteri depline în stat, iar pe 6 septembrie 1940 Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său Mihai I.