MLPDA: Studiul de prefezabilitate pentru magistrala I de metrou şi trenul metropolitan Cluj îndeplineşte condiţiile de aprobare

MLPDA: Studiul de prefezabilitate pentru magistrala I de metrou şi trenul metropolitan Cluj îndeplineşte condiţiile de aprobare

Studiul de prefezabilitate pentru magistrala I de metrou şi trenul metropolitan din judeţul Cluj a fost dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes naţional, constatându-se că îndeplineşte condiţiile de aprobare, informează Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA).

Conform unui comunicat al MLPDA, s-a constatat că Studiul de prefezabilitate pentru obiectivul de investiţii "Tren metropolitan Gilău - Floreşti - Cluj-Napoca - Baciu - Apahida - Jucu - Bonţida - etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj magistrala I de metrou şi tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea (componenta 1, magistrala I de metrou)", îndeplineşte condiţiile de aprobare, având Avizul nr. 94/103/10.11.2020, emis de ordonatorul principal de credite (Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor) cu privire la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor.

"Membrii Consiliului consideră că, la această fază de elaborare a documentaţiei tehnico-economice (studiu de prefezabilitate), Avizul nr.94/103/10.11.2020 este suficient pentru promovarea Hotărârii de Guvern de aprobare a Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii. Investiţia, în valoare totală estimată de 5.669.949.835 lei, va fi finanţată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, fonduri europene nerambursabile şi rambursabile prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) 2021-2027, de la bugetul de stat prin bugetul de credite al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), precum şi din alocaţii de la bugetul local, prin UAT municipiul Cluj-Napoca şi UAT comuna Floreşti şi alte surse legal constituite; obiectivul va avea o lungime de 14,40 km şi 14 staţii", se arată în comunicat.

Totodată, au fost avizate studiile de fezabilitate pentru următoarele obiective de investiţii:

* "Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport naval în porturile din afara reţelei TEN-T - Port Corabia", în valoare de 146.168.393 mii lei (fonduri externe nerambursabile asigurate prin POIM - 85%); proiectul prevede realizarea de cheiuri modernizate, volume dragaje, drum în incinta portuară, 5 poduri de descărcare, o intersecţie giratorie şi un punct de control frontieră cu parcări;

* "Varianta de ocolire Giurgiu", cu o lungime de 12,068 km, 7 poduri, pasaje, structuri casetate, 4 intersecţii la nivel tip giratorii şi două parcări; obiectivul, în valoare de 407.532.000 lei, va fi finanţat din fonduri externe nerambursabile (fonduri de coeziune - 85%), de la bugetul de stat, prin bugetul MTIC;

* "Pod peste Tisa în zona Tepliţa din Sighetu Marmaţiei", cu o lungime de 1,2 km şi o valoare de 168.726.000 lei, finanţat din fonduri externe nerambursabile (POIM - 85%), de la bugetul de stat prin bugetul MTIC, situat de o parte şi de alta a râului Tisa, între DN 18 în România şi H 09 în Ucraina; proiectul prevede şi realizarea unor poduri paralele, câte unul pentru fiecare sens de circulaţie. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!