MJ trimite măşti, mănuşi, combinezoane şi botoşi pentru protecţia magistraţilor, grefierilor şi avocaţilor

MJ trimite măşti, mănuşi, combinezoane şi botoşi pentru protecţia magistraţilor, grefierilor şi avocaţilor

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a informat, miercuri, pe preşedintele CSM, procurorul general şi pe preşedinţii Curţilor de Apel că a trimis peste 19.000 de materiale necesare pentru protecţia magistraţilor, grefierilor şi avocaţilor care intră în sălile de şedinţe, constând în combinezoane, măşti de protecţie, mănuşi şi botoşi.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei (MJ) transmis AGERPRES, Cătălin Predoiu a avut miercuri teleconferinţe cu fiecare dintre preşedinţii Curţilor de Apel, preşedintele CSM şi procurorul general al României, în cadrul întâlnirilor fiind evaluată situaţia instanţelor şi parchetelor în contextul aplicării decretului privind declararea stării de urgenţă.

"Ministrul Justiţiei a informat interlocutorii despre expedierea unei prime tranşe din materialele necesare protecţiei magistraţilor, grefierilor şi avocaţilor care intră în sălile de şedinţe: măşti, mănuşi, combinezoane, botoşi. În total, au fost expediate 3.000 de combinezoane, 3.000 de măşti de protecţie, 6.600 de perechi de mănuşi şi 6.600 de botoşi", precizează MJ.

Separat de aceste materiale, asigurate din bugetul Ministerului Justiţiei, au fost făcute şi alocări bugetare către Curţile de Apel pentru achiziţii directe de către acestea a materialelor de protecţie şi igienă în raport de necesităţile fiecărei instanţe.

Ministerul Justiţiei reaminteşte că, în cursul lunii martie, a centralizat şi solicitările de fonduri ale Curţilor de Apel, tribunalelor şi judecătoriilor pentru cumpărarea materialelor necesare în vederea dezinfecţiei sediilor.

"Au fost asigurate şi virate sumele necesare, conform solicitărilor, o primă tranşă în valoare de peste 480 mii lei şi a fost alocată o a doua tranşă în valoare de 3,5 milioane de lei", arată MJ.

Totodată, în contextul discuţiilor, ministrul Justiţiei a precizat că MJ îşi va menţine poziţia argumentată constituţional şi prin convenţiile internaţionale la care România este parte de a aviza negativ orice iniţiativă legislativă care aduce atingere statutului magistratului şi independenţei Justiţiei. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!