În ajunul comemorării debarcării Aliaților în Normandia, generalul Mark Milley, cel mai înalt general american, a făcut o paralelă directă cu contraofensiva ucraineană, care începe la 2.800 de km spre est. Scopul, a spus el, este același cu cel de acum aproape opt decenii: „Eliberarea teritoriului ocupat și eliberarea unei țări care a fost atacată pe nedrept de o națiune agresoare, în acest caz, Rusia”, scrie The Economist .

<< Atunci, ca și acum, bătăliile vor determina viitoarea ordine de securitate în Europa. Dar, cel puțin pentru susținătorii occidentali ai Ucrainei, scopul final al războiului este mult mai puțin clar decât a fost pentru Aliați în 1944. Spre deosebire de Germania nazistă, Rusia este o putere nucleară. Este greu de imaginat capitularea sa completă. Scopul declarat al Ucrainei este de a recuceri toate teritoriile pe care Rusia le-a confiscat din 2014, restabilind granițele stabilite în 1991, când Uniunea Sovietică s-a destrămat. Dar chiar dacă armata ucraineană poate realiza acest lucru (și mulți occidentali, în special, au îndoieli), există temeri că Rusia ar putea considera un astfel de rezultat ca o umilință atât de abjectă încât ar merita să folosească arme nucleare pentru a o evita.

Rezultatul este un obiectiv mult mai vag: Ucraina trebuie să provoace cât mai multe pierderi și să obțină cât mai multe câștiguri teritoriale pentru a-și întări poziția în încercarea de a ajunge la un modus vivendi cu o Rusie slăbită. După acest mod de gândire, un rezultat pozitiv ar fi ca noile brigăzi ucrainene înarmate din vest să rupă puntea terestră dintre Rusia și Peninsula Crimeea sau să se apropie suficient de mult pentru a pune în pericol pozițiile rusești din Crimeea. Cu toate acestea, majoritatea oficialilor occidentali se așteaptă la câștiguri mai modeste, Ucraina urmând să recupereze și să dețină felii mai puțin strategice din teritoriul pe care l-a pierdut în ultimul an, dar cel puțin să demonstreze că încă poate face progrese pe câmpul de luptă. În viziunea pesimistă, ucrainenii se străduiesc să treacă de apărarea rusă, obțin doar câștiguri minore și sfârșesc într-un impas. În mod încurajator, perspectiva ca forțele ucrainene să eșueze, să se expună la un contraatac și să se retragă poate fi aproape exclusă, deoarece Rusia nu are mijloacele necesare pentru a organiza un mare avans și deoarece aliații occidentali ar intensifica rapid, fără îndoială, sprijinul acordat Ucrainei.

Deși determinarea și competența forțelor ucrainene vor fi decisive, factorii externi vor influența rezultatul. Președintele american, Joe Biden, a declarat două obiective generale: să se asigure atât că Ucraina nu este înfrântă, cât și că NATO nu este atrasă într-un conflict direct cu Rusia, cu riscul aferent unei escaladări nucleare. Încă de la început a refuzat să trimită trupe în Ucraina sau să impună o „zonă de interdicție aeriană”. Dar a livrat arme din ce în ce mai numeroase și mai sofisticate pentru a ajuta Ucraina să se apere. La fel de vitală a fost furnizarea de informații, planificare și pregătire de către America și aliații săi. Ucraina are astăzi una dintre cele mai mari armate din Europa, susținută de cea mai puternică armată din lume. Și, deși nu este antrenată la standardul NATO, „trebuie doar să fie mai bună decât armata rusă” pentru a obține un avantaj, spun oficialii occidentali.

Liderul Chinei, Xi Jinping, pare, de asemenea, să fi stabilit limite, potrivit oficialilor americani și europeni. El vrea să împiedice înfrângerea completă a Rusiei, un partener apropiat; vrea să prevină o ruptură a relațiilor cu Europa; și vrea să împiedice utilizarea armelor nucleare. Așadar, chiar dacă el și președintele Rusiei, Vladimir Putin, au declarat că prietenia dintre țările lor „nu are limite”, până acum au existat limite în ceea ce privește ajutorul pe care China a fost dispusă să îl ofere Rusiei. Aceasta cumpără cu reducere exporturile rusești de petrol și gaze și vinde bunuri chinezești, dintre care unele ar putea fi utile pentru efortul de război. Dar până acum a refuzat să ofere livrări de arme pe scară largă, de genul celor pe care Occidentul le-a oferit Ucrainei. Acest lucru s-ar putea schimba dacă China crede că rușii sunt pe cale să fie încolțiți, se tem oficialii occidentali.

Cu toate acestea, chiar și ținând cont de acest risc și respectând parametrii lui Biden, generalii americani cred din ce în ce mai mult că este posibil să organizeze o „înfrângere strategică” pentru regimul lui Putin. În ultima vreme, ei au devenit mai puțin temători față de escaladarea nucleară. În parte, strategia lor de „broască fiartă”, și anume creșterea treptată a ajutorului militar convențional a contribuit la atenuarea riscului. Iar prin provocarea Rusiei însăși, prin atacuri asupra regiunii de frontieră Belgorod sau prin atacuri cu drone de mici dimensiuni asupra Kremlinului, Ucraina încearcă, de asemenea, să expună goliciunea amenințărilor rusești. Din ce în ce mai mult, șefii americani, susținuți de unii din Europa, urmăresc să se asigure că Rusia pierde atât capacitatea militară, cât și înclinația de a lansa un alt război de agresiune. „Niciodată din nou nu este un concept greu de înțeles”, spune un oficial occidental.

Acest obiectiv este deosebit de atrăgător pentru planificatorii militari americani, deoarece aceștia se tem de mult timp de perspectiva de a fi nevoiți să lupte în două războaie în același timp: cu Rusia în Europa și cu China în Asia sau în Pacific. Dacă amenințarea din partea Rusiei ar fi redusă substanțial, cel puțin pentru câțiva ani, ar permite ca mai multe planificări și resurse să fie direcționate către descurajarea Chinei, care a devenit cea mai presantă preocupare militară a Americii.

În ajunul contraofensivei ucrainene, un grup de oficiali și experți occidentali de rang înalt s-au adunat la Ditchley Park, o casă domnească în mediul rural de lângă Londra și un loc de întâlnire transatlantică informală încă din timpul Războiului Rece, pentru a discuta despre modul în care s-ar putea desfășura războiul. Ei au propus trei scenarii generale.

Primul implică o străpungere de către ucraineni, o prăbușire a forțelor rusești, poate chiar cu Ucraina amenințând Crimeea. Acest lucru ar putea duce la pierderea puterii de către Putin. Pentru unii, aceasta este cea mai bună cale de a restabili pacea în Europa. Dar evaluarea capacității Rusiei de a menține disciplina în rândul trupelor sale este dificilă; măsurarea fragilității regimului lui Putin este și mai dificilă. Grijile nucleare nu au dispărut în totalitate. Cu toate acestea, unii oficiali americani sunt mai puțin îngrijorați de utilizarea armelor nucleare de către Putin decât de coborârea Rusiei în haos și de pierderea concomitentă a controlului asupra arsenalului său nuclear.

Un al doilea scenariu presupune pierderi rusești mai limitate – și perspectiva unor noi înfrângeri dacă războiul continuă – care pot fi suficiente pentru a pedepsi Rusia și a-l slăbi pe Putin. Deosebit de jenant ar fi să se piardă o parte din teritoriul din regiunea estică Donbas, pe care Rusia l-a acaparat în 2014 și pe care Putin s-a angajat să-l apere.

Un al treilea rezultat, mai sumbru, ar fi un impas care să permită Rusiei să păstreze cea mai mare parte din ceea ce a luat. Acest lucru ar submina încrederea Occidentului în Ucraina și l-ar încuraja pe Putin. Cu toate eșecurile militare ale Rusiei, spune Alexander Gabuev, de la Centrul Carnegie Rusia Eurasia, un think-tank din Berlin, Putin nu pare să-și fi abandonat intenția de a subjuga întreaga Ucraină, de a anexa mai mult din teritoriul acesteia și de a instala un guvern marionetă la Kiev.

Este posibil ca Putin să își imagineze că încă mai poate realiza acest lucru prin măcinarea conflictului timp de ani de zile, făcând Ucraina disfuncțională și depopulând-o. Forța sa aeriană și marina sa sunt în mare parte intacte și poate mobiliza mai mulți soldați, deși acest lucru riscă să provoace nemulțumirea populară în Rusia. El va dori să aștepte Occidentul, poate în speranța că alegerile de acolo vor aduce izbăvirea.

În special, Putin va spera la o revenire la putere a lui Donald Trump la alegerile prezidențiale de anul viitor din America. Trump se plânge că America a irosit miliarde de dolari în Ucraina, epuizându-și propriul arsenal și prelungind un război sângeros. Dacă va fi ales, el susține că ar putea pune capăt conflictului în 24 de ore, fără să spună cum. Ucrainenii se tem că el ar putea fie să întrerupă fluxul de ajutor, fie să accepte în alt mod condițiile lui Putin. Există, de asemenea, posibilitatea alegerii la alegerile prezidențiale din Franța, în 2027, a lui Marine Le Pen, o lideră de extremă dreapta, care nu își ascunde simpatia pentru Rusia și promite să scoată Franța din comandamentul integrat al NATO.

Cum să evităm un război prelungit? Una dintre speranțe este ca Ucraina să provoace o înfrângere militară atât de dureroasă încât să îl aducă pe Putin la masa negocierilor, mai ales dacă prelungirea războiului pare să ducă la alte înfrângeri.

Unii oficiali occidentali, în special din Germania, speră că luptele din contraofensiva ucraineană vor fi urmate în curând de discuții de pace. Dar alții, mai ales în America, avertizează că este puțin probabil ca Putin să fie pregătit pentru negocieri serioase dacă nu suferă o înfrângere. Chiar dacă discuțiile ar avea loc, participarea Rusiei ar putea fi o tactică de tragere de timp complet neserioasă. O diplomație autentică ar putea fi nevoită să aștepte o nouă rundă de înfrângeri rusești anul viitor.

Între timp, mulți caută modalități de a da mai multă credibilitate promisiunilor Occidentului de a continua să sprijine Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”. Eric Ciaramella de la Carnegie Endowment for International Peace, un think-tank din Washington, susține că liderii occidentali ar trebui să stabilească planuri pentru reconstrucția Ucrainei și integrarea acesteia în Occident, nu în ultimul rând prin acorduri de securitate consacrate prin lege. Până în prezent, unii lideri occidentali au considerat că astfel de chestiuni ar fi mai bine să fie lăsate pentru după încetarea ostilităților; însă Ciaramella susține că acestea ar ajuta la încheierea luptelor, negând speranța lui Putin de a câștiga un conflict prelungit.

„Garanțiile” de securitate oferite Ucrainei de către America, Marea Britanie și însăși Rusia în memorandumul de la Budapesta din 1994, în schimbul acceptării de către aceasta a îndepărtării armelor nucleare din epoca sovietică de pe teritoriul său, s-au dovedit a fi goale. Ucraina și prietenii din Europa de Est susțin că numai apartenența la alianța NATO – cu articolul 5 care consacră angajamentul de apărare reciprocă conform căruia un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor – poate proteja Ucraina de alte atacuri. Cu toată devastarea pe care a provocat-o Ucrainei, Putin a avut grijă să nu lovească țările NATO.

Aliații occidentali sunt divizați. Germania, în special, susține că o țară cu dispute teritoriale nerezolvate, mai ales una aflată în război, nu poate deveni membră (la care alții replică că Germania de Vest a devenit membră a NATO în ciuda împărțirii teritoriului german în timpul Războiului Rece). În orice caz, este greu de crezut că Biden va extinde garanția nucleară americană asupra Ucrainei în viitorul apropiat, având în vedere reticența sa de a trimite trupe americane pentru a o apăra acum. Cu atât mai important este atunci să transformăm Ucraina într-un porc spinos care ar putea descuraja Rusia, făcând costul atacării sale prea mare.

Ciaramella prezintă o propunere în cinci puncte pentru a oferi Ucrainei „mai puțin decât Articolul 5, dar mai mult decât Memorandumul de la Budapesta”. Aceasta include angajamente codificate din punct de vedere juridic pentru a ajuta Ucraina să se apere singură, inspirate în parte de cele pe care America le oferă Israelului și Taiwanului, pentru a se asigura că acestea rezistă indiferent de cine se află la putere în America și Europa. El susține, de asemenea, angajamente multianuale de înarmare a Ucrainei; sprijin pentru reconstruirea industriei de armament din Ucraina; mecanisme de consultare politică precum articolul 4 al NATO; și o cale clară de aderare la UE. Toate acestea nu ar fi o alternativă la aderarea la NATO, ci o punte spre aceasta. Scopul, la fel ca acele câștiguri teritoriale sperate în contraofensiva ucraineană, ar fi acela de a demonstra Rusiei că nu are nimic de câștigat prin prelungirea războiului. >>

Distribuie Distribuie Comentarii