Mitropolitul Banatului, în taberele pregătite pentru refugiaţi. Vezi care este principalul motiv

Mitropolitul Banatului, în taberele pregătite pentru refugiaţi. Vezi care este principalul motiv

Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan, a vizitat, marți, zonele Moravița și Lunga, pentru a pregăti credincioșii și reprezentanții bisericii de posibila venire a refugiaților în zonă, relatează  pressalert.ro .

”Vrem să dăm un mesaj locuitorilor din zonele acestor campusuri de primire a lor (de la Moravița și Lunga, n.r.), să-i liniștim că acești oameni care vor veni nu vor locui cu miile în satul lor, ci sunt în tranzit și să putem fi de folos ‘la miez de noapte’. Pentru că, pe lângă bărbați puternici, vor fi și biete femei, mame cu copii, iar la miezul nopții e mai greu ca autoritățile să aibă un ceai și o bucată de pâine. Și atunci, am vorbit cu preoții din anumite localități să tragă clopotul și să adune sfânta biserică și toată lumea să meargă să ajute, să dăm dovadă de oameni civilizați, de oameni care ajută pe cineva, pentru că totul va dura zile, nu ani’, a declarat marți, pentru Agerpres, Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan.

Cunoscut ca un personaj extreme de active și implicat, al treilea mitropolit al Banatului a identificat în Timișoara o hală unde, dacă va fi nevoie, pot fi adunate ajutoare — haine și alimente, Mitropolia fiind deja pregătită pentru a le putea depozita, iar apoi, prin intermediul parohiilor și al preoților care sunt în zona de graniță, să le poată distribui.



populare
astăzi

1 Un text al ideologului „grupării Trump” care explică multe...

2 „Era firesc să se întâmple așa” / Georgescu a declarat joi seară că a mințit, la rugămintea lui Potra, atunci când a spus inițial că nu îl cunoaște

3 Dacă vreți să vedeți în ce țară trăim, citiți ce scrie judecătoarea care a făcut opinie separată la respingerea propunerii de arestare preventivă a La…

4 Se adeverește cel mai grav scenariu / Donald Trump confirmă că SUA nu vor apăra toate țările NATO în eventualitatea unui atac asupra Alianței

5 Noi v-am spus că nu candidează / Financial Times: Candidatura lui Călin Georgescu va fi respinsă, potrivit unor surse apropiate situației