Misterul MORȚII PROCUROAREI FNI va fi dezlegat. PROBELE au fost trimise în Germania

Misterul MORȚII PROCUROAREI FNI va fi dezlegat. PROBELE au fost trimise în Germania

Luminiţa Şega, fost procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cea care l-a trimis la închisoare pe Sorin Ovidiu Vîntu, a murit în condiţii suspecte în anul 2006, chiar când instrumenta dosarul FNI. Fratele ei va afla în curând dacă aceasta a fost otrăvită sau moartea ei s-a produs din cauze medicale. 

Procuroarea Luminiţa Şega a murit în iulie 2006, la vârsta de 44 de ani, după o lungă suferinţă. Întrucât medicii nu au reuşit să-i pună un diagnostic clar, moartea ei a rămas sub semnul întrebării.

Calvarul femeii a început în 2005, când i s-a făcut rău chiar în biroul ei de la DNA şi a căzut secerată pe podea urlând după ajutor. După un an de chin, procuroarea s-a stins din viaţă în condiţii încă neelucidate. Mircea Slăvilă, fratele procuroarei, încearcă de 10 ani să afle de ce a murit sora lui, subit, la doar 44 de ani.

Ancheta în acest caz a bătut pasul pe loc până la începutul acestui an, când un judecător de la Tribunalul Bucureşti a decis redeschiderea cazului şi au fost luate deja primele măsuri.

“Au fost audiaţi medicii care au îngrijit-o, nepotul meu şi soţul Luminiţei. Printr-o adresă oficială de la Parchet, Institutul de Medicină Legală va pune la dispoziţie probe toxicologice care vor ajunge la un laborator din Germania, unde medicii vor stabili dacă Luminiţa a fost otrăvită, aşa cum cred, probă decisivă pe care o voi plăti din banii mei. Principalul suspect, din punctul meu de vedere, rămâne soţul ei”, a declarat medicul Mircea Slăvilă pentru cotidianul Libertatea.



populare
astăzi

1 Oameni buni, vă dăm un sfat / Începând de anul ăsta, fiți pregătiți pentru orice!

2 Așa este în America...

3 VIDEO Imagini care trebuie văzute de la vizita lui Trump jr. în Groenlanda...

4 VIDEO „S-a terminat, Vladimir, nu mai există niciun imperiu. Ești un idiot!”

5 VIDEO Da, sunt ruși „sancționați” și „izolați”, „plângând” la Courchevel, în Franța...