Misterul în cazul Angelikăi se adâncește: studenta este de negăsit de aproape o lună. Filmul dispariției fetei

Misterul în cazul Angelikăi se adâncește: studenta este de negăsit de aproape o lună. Filmul dispariției fetei

Polițiștii sibieni vor continua cercetările, inclusiv prin căutări în teren, astfel încât să fie obținute și analizate cât mai multe informații care pot conduce la găsirea Angelikăi.

Polițiștii continuă căutările studentei dispărute acuk o lună FOTO: IPJ Sibiu

Polițiștii continuă căutările studentei dispărute acuk o lună FOTO: IPJ Sibiu

Angelika, studenta din Sibiu dispărută de o lună, este de negăsit. Polițiștii sibieni au organizat și sâmbătă o amplă acțiune de căutare a tinerei, fără niciun rezultat.

”Acțiunea de căutare a tinerei s-a încheiat în jurul orei 14:30, după ce zona aflată în atenție a fost periată în totalitate. Din păcate, tânăra nu a fost găsită și nici nu au fost descoperite obiecte sau alte indicii care să lămurească situația acesteia”, potrivit IPJ Sibiu.

Tânăra nu a mai fost văzută de pe 8 februarie, iar dispariția ei a fost anunțată o săptămână mai târziu. Inițial, la primele căutări, s-au găsit în Pădurea Dumbrava, câteva obiecte ale tinerei, respectiv buletinul, cardurile, telefonul, ochelarii și cheile.

Descoperirile s-au făcut pe baza semnalului emis de telefon, cu ajutorul STS-ului și al companiei de telefonie care au putut stabili un perimetru.

Cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de luat vederi s-a refăcut traseul tinerei și s-a ajuns în Pădurea Dumbrava, unde au fost găsite mai multe bunuri care i-au aparținut. Acestea păreau mai degrabă „plantate” decât aruncate la întâmplare ca după o tâlhărie, de parcă cineva ar fi încercat nu neapărat să scape de dovezile care l-ar fi putut incrimina, ci mai degrabă să-i pună pe anchetatori pe piste false. Spre exemplu, țigara electronică a fost găsită într-o nefirească poziție verticală, portofelul cu banii și cardurile puțin împrăștiate, iar telefonul, cheile și ochelarii, la vedere, pe un buștean.

Polițiștii nu au putut găsi urme certe de producere a unei fapte cu violență.

Niciun gest nu i-a trădat intenția de suicid

Inițial, s-a crezut că tânăra a plecat cu un băiat. Apoi, deși familia fetei părea convinsă că Angelika nu avea motive să-și facă singură rău , s-a luat în considerare și această variantă.

„Angelika Claudia Maurer are o înălțime de 165 de cm, aproximativ 75 de kg, ochi verzi și păr șaten deschis, de lungime medie. Nu se cunosc articolele de vestimentație pe care tânăra le-ar fi purtat în momentul plecării, și nici eventuale semne particulare. Cetățenii care pot oferi informații despre această femeie sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgență 112”.

Angelika Claudia Maurer, studenta dispărută

Angelika Claudia Maurer, studenta dispărută

Pe 2 martie, peste 150 de voluntari au participat la căutările în teren cu sprijinul comunității. Împreună cu 150 de polițiști, câini de urmă din cadrul Centrului Chinologic „Aurelian Greblea” Sibiu, salvamontiști, pădurari, reprezentanți ai altor instituții și asociații, s-au periat în jur de 500 de hectare de pădure. S-a primit chiar și sprijin aerian.

Din păcate, nu s-a găsit niciun indiciu în afara unui colier (și se pare și a unui palton) despre care însă nu se știe dacă a aparținut victimei.

Vineri, 3 martie, au fost date publicității ultimele imagini care o surprind pe Angelika Maurer pe străzile din Sibiu, imortalizate de camerele de supraveghere ale orașului.

Cu ajutorul acestora, polițiștii au reușit să stabilească traseul studentei, cel puțin parțial, pentru că nu există sistem de supraveghere a întregului oraș. Imaginile o surprind ieșind pe poarta internatului Institutului Evanghelic din Sibiu, cum se îndreaptă pe Bulevardul Victoriei până în Valea Aurie, iar de aici o cotește pe Calea Poplăcii, în direcția pădurii de la marginea orașului.

Familia exclude ca tânăra să-şi fi pus capăt zilelor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”