În inima Anatoliei de Est, ascuns de privirile turistice comune, se întinde lacul Van, un colos albastru și sărat, cunoscut local drept „Marea Van”, datorită întinderii sale pe o suprafață impresionantă de aproximativ 3.755 km².

Dacă dorești să ieși din tipare și să descoperi o altă față a Turciei, regiunea Van este destinația ideală. Aici vei găsi o combinație perfectă de istorie , cultură, tradiții și peisaje care îți vor rămâne întipărite în memorie pentru totdeauna.

Van (VEZI GALERIA FOTO) oferă o oportunitate de a explora autenticitatea, să pășești în locuri unde istoria prinde viață, iar tradițiile se simt la fiecare colț de stradă. În mijlocul acestei zone, înconjurat de peisaje montane spectaculoase, se află cel mai mare lac al Turciei și unul dintre cele mai mari lacuri saline din lume. Întinderea vastă de apă cu reflexii intense ascunde, însă, o serie de comori și mistere , atât în adâncuri, cât și la suprafață, care îi sporesc farmecul enigmatic.

Lacul Van ascunde un oraș scufundat cu un impresionant castel din epoca Regatului Urartu , o insulă interzisă cu o catedrală armenească milenară și legende despre un monstru din adâncuri. Descoperă Atlantida Turciei și misterele sale nebănuite!

Apa care nu îngheață, în ciuda altitudinii

Renumit pentru fabuloasa culoare intensă a apei, care se schimbă în funcție de oră, loc ori anotimp, trecând de la nuanțe de alb și ajungând la nuanțe de turcoaz închis, Lacul Van se află la o altitudine de peste 1.600 de metri, ceea ce l-ar expune, teoretic, înghețului în timpul iernilor aspre ale Turciei de Est. Cu toate acestea, lacul are un secret unic: datorită salinității și alcalinității ridicate, apele sale nu îngheață, păstrându-se limpezi și lucind ca o oglindă chiar și atunci când munții din jur sunt acoperiți de zăpadă.

Este unul dintre puținele lacuri endoreice mari din lume – lacuri fără ieșire. Apa lacului este extrem de alcalină, încât pare uleioasă, având un pH de 9,7-9,8 și este bogată în carbonat de sodiu și alte săruri, ceea ce explică imposibilitatea de îngheț, chiar și atunci când temperaturile scad sub 0°C iarna. Adâncimea medie a lacului este de 171 de metri, iar punctul cel mai adânc atinge 451 de metri.

Lacul, în principal tectonic, s-a format datorită scufundării unei mari porțiuni a scoarței terestre, influențată de mai multe falii majore. Marginile sudice ale lacului separă o zonă de roci metamorfice și straturi vulcanice din perioadele Neogen și Cuaternar. La nord este mărginit de Muntele Süphan, un stratovulcan, în timp ce în extremitatea vestică se află Muntele Nemrut, un alt vulcan inactiv. Aceste caracteristici vulcanice au contribuit la unicitatea geologică și chimică a lacului.

De asemenea, în jurul Lacului Van se formează o rețea de zone umede, un habitat perfect pentru specii migratoare, în special pentru flamingo roz, care se adună aici în număr mare în lunile de vară. Această oază naturală, completată de flora și fauna unice, include și „alburnus tarichi“ sau „inci kefali“, singurul pește aclimatizat la salinitatea ridicată a lacului, devenit o delicatesă în zona Van.

Mărturii de la facerea lumii

Marea întindere de apă, aproape de granița cu Iran și Armenia, nu doar că este un loc de o frumusețe naturală incredibilă, dar ascunde în adâncuri și o comoară arheologică excepțională. Legendele locale vorbesc despre un întreg oraș antic, înghițit de ape în adâncurile lacului, unde s-ar afla ruine misterioase ale Regatului Urartu, o civilizație ce a înflorit în jurul anului 1000 î.Hr.

Până de curând, zvonurile despre aceste ruine erau considerate simple fabule, dar o expediție recentă de scafandri a confirmat existența unor structuri antice sub apă. Aceste descoperiri au captivat atenția arheologilor din întreaga lume, aducând un plus de mister și atrăgând aventurieri de pe întregul glob.

Lacul s-a format acum peste 600.000 de ani, într-o perioadă în care Pământul era un loc foarte diferit. De atunci, nivelul apei a crescut și locul arată foarte diferit decât trebuie să fi arătat cu mii de ani în urmă. Este posibil ca odată cu creșterea nivelului apei să fi cuprins și construcțiile magnifice care se aflau pe malurile sale. Din păcate, istoria umanității nu a fost înregistrată până în secolul 30 î.Hr., așa că nu este clar cum misteriosul oraș antic a ajuns în adâncurile sale.

Cu mai bine de o mie de ani în urmă, Lacul Van era aproape de Tushpa, fosta capitală a Regatului Urartu. Până nu demult, prea puțin se știa despre acest regat, în ciuda ruinelor remarcabile de pe țărmurile sale, cum ar fi Castelul Van și Castelul Çavuştepe.

Urartu este menționat chiar și în Biblie, fiind regiunea unde, potrivit tradiției, Arca lui Noe ar fi ajuns pe Muntele Ararat. Cert este că, până în secolul al XI-lea, Lacul Van a fost o zonă de frontieră între Imperiul Bizantin și Imperiul Selgiucid, regiunea având o importanță strategică deosebită, ceea ce a dus la numeroase bătălii și la construirea de fortărețe. Sub Imperiul Otoman , Lacul Van a rămas o regiune vitală. În istoria recentă, zona este cunoscută pentru cultura sa locală unică și siturile istorice, atrăgând atât cercetători, cât și turiști.

3.000 de ani sub apă - comoara din adâncuri

Revenind la comoara din adâncuri, în 2017, o echipă de arheologi și scafandri, echipați cu tehnologie de ultimă generație, a descoperit un castel subacvatic uriaș, vechi de aproape 3.000 de ani. Existența acestuia fusese doar o bănuială încă din mijlocul secolului XX, când cercetătorii nu au reușit să găsească dovezi concludente.

Clădirea, conservată surprinzător de bine datorită apei sărate, se întinde pe un kilometru pătrat, iar zidurile sale impunătoare, cu o înălțime de patru metri, sunt mărturii tăcute ale civilizației Urartu, care a dominat regiunea între secolele IX și VI î.Hr.

Structura, până atunci considerată doar un mit, a reconfigurat complet înțelegerea istorică a civilizației urartiene și a generat noi întrebări și dezbateri. Astăzi, se știe că Urartu a fost o putere regională influentă acum trei milenii, deși urmele umane din zonă sunt mult mai vechi, cu o cultură distinctă, o organizare politică sofisticată și o arhitectură impresionantă, ce include fortificații și temple construite în jurul cetăților.

Avansul tehnologiilor arheologice, cum ar fi analiza GPS și scanările geofizice, a permis o cartografiere mai precisă a siturilor urartiene și a dus la descoperirea unor noi ruine și artefacte care confirmă existența unui regat organizat și puternic.

Menua, regele constructor

Spre exemplu, Menua, unul dintre cei mai importanți regi ai Urartului, a lăsat o amprentă adâncă în istoria și peisajul regiunii, în special prin rețeaua sa vastă de canale de irigații, cunoscute sub denumirea de „Menuapili“. Unele dintre aceste canale sunt încă funcționale și astăzi, milenii mai târziu transportând apă din munți către orașul Van și satele învecinate.

Considerat una dintre cele mai vechi realizări de inginerie hidraulică din Orientul Mijlociu, acest sistem reflectă nu doar priceperea inginerească a Regelui Menua, ci și viziunea sa îndrăzneață pentru viitorul Regatului Urartu. Asirienii, fascinați de măiestria sa, au adoptat tehnicile de construcție, dar nu au reușit niciodată să egaleze amploarea și eficiența proiectelor sale.

Regatul Urartu și realizările sale arhitecturale și inginerești au influențat semnificativ cultura și tehnologiile din nordul Mesopotamiei. Canalele de irigație construite de urartieni, care aduceau apă din Munții Armeni în câmpiile Asiriei, au facilitat expansiunea agricolă și prosperitatea economică a regiunii. Menua a fost cunoscut de istorici sub numele de „Shinarar“ – „constructorul“, iar această reputație l-a precedat în întreaga Mesopotamie. Când Menua a murit, în 780 î.Hr., Urartu devenise un imperiu, egalând puterea marelui său adversar, Asiria.

Descoperirea castelului subacvatic de sub Lacul Van reprezintă încă o dovadă clară a puterii și priceperii acestui regat pierdut în timp.

Game of Thrones în Van

Pe lângă castel, în adâncurile lacului se află și numeroase alte artefacte și structuri care ar putea fi urartiene sau medievale. Săpăturile și cercetările recente au scos la lumină un relief gravat cu figura unui leu, simbol al puterii urartiene, care a stârnit controverse între istorici: este această structură o relicvă urartiană sau ar putea aparține unei perioade mai târzii, medievale?

Lacul Van devine astfel nu doar un punct de interes turistic , ci și o atracție științifică unică, unde fiecare scufundare poate aduce noi indicii despre viața urartienilor, strategiile lor de apărare și modul în care foloseau resursele naturale în scopuri agricole și defensive.

În vara anului trecut, cercetările pe fundul Lacului Van au fost reluate, iar arheologii sunt convinși că viitorul va aduce și multe alte surprize, având în vedere că dispariția Regatului Urartu rămâne încă un mister. Deocamdată, Lacul Van și comorile sale antice rămân o enigmă ce așteaptă să fie descifrată.

Loch Ness made in Turcia

Monstrul din Lacul Van, o legendă captivantă, atrage atât turiști, cât și cercetători din întreaga lume, asemeni poveștilor despre monstrul din Loch Ness. Deși nu există dovezi științifice care să susțină existența unei creaturi în lac, mitul persistă și a devenit un element central al mitologiei locale și al turismului în regiune.

Conform tradiției, monstrul ar fi o creatură uriașă, asemănătoare unui serpent sau unei ființe acvatice gigantice, care trăiește în adâncurile Lacului Van. Se spune că apare ocazional, terorizând localnicii sau atrăgând curioșii. Descrierile variază, dar majoritatea evocă o ființă impresionantă, capabilă să provoace valuri mari și să facă dispărute bărci sau pescari ce se apropie prea mult de anumite zone.

Legenda are rădăcini adânci în mitologia locală, fiind asociată cu diverse culturi ce au trăit în regiune de-a lungul timpului. Povestirile populare vorbesc despre zei sau spirite ale apei care protejau sau bântuiau lacurile și apele mari. De asemenea, unii istorici sugerează că mitul ar fi fost influențat de momentele istorice tulburi din zona Van, unde conflictele și frica de necunoscut erau adesea amplificate de caracteristicile naturale ale lacului.

În ciuda popularității acestei legende, nu au fost găsite dovezi concludente ale unei creaturi de mari dimensiuni în lac. Cu toate acestea, poveștile sunt încă transmise de localnici și turiști, iar diverse expediții și cercetări științifice, inclusiv scufundări, au încercat să descopere misterele lacului, fără succes până în prezent. Cert este că mitul monstrului din lacul Van a devenit un simbol al misterului și al frumuseții acestui loc, jucând un rol esențial în promovarea turismului și sporind fascinația pentru această regiune a Turciei.

Romantica Insulă Akdamar și biserica veche de peste un mileniu

Din adâncuri ne întoarcem la spectaculosul și fascinantul peisaj de la suprafața lacului, care găzduiește nu mai puțin de patru insule principale. Cea mai cunoscută și vizitată, cândva locuită, este Insula Akdamar (Aghtamar).

Datorită Catedralei armenești Sfânta Cruce (Surp Khach), construită în secolul al X-lea, aceasta este o destinație turistică populară, admirată în special pentru frumusețea arhitecturală a bisericii și frescele sale bine conservate. Numele insulei este inspirat dintr-o legendă a iubirii neîmplinite, iar biserica, construită între anii 915 și 921 de regele Gagik I din dinastia Bagratuni, reprezintă un simbol al istoriei și culturii armene.

Cunoscută pentru detaliile sale sculpturale impresionante, biserica adăpostește fresce care înfățișează scene biblice și basoreliefuri monumentale, cum ar fi reprezentările cu Adam și Eva, Judecata de Apoi, viața lui Moise și scene biblice cu David și Goliat. De asemenea, frescele interioare prezintă imagini ale sfinților și îngerilor, unele influențate de tradiția bizantină, dar cu o interpretare distinctă a meșteșugarilor armeni.

„Biserica a fost proiectată de arhitectul și preotul Manuel, care a creat un plan în formă de cruce, cu patru lobi asemănători unui trifoi, și un dom înalt, completat de structuri laterale arcuite, menite să evoce stabilitatea spirituală. Pereții exteriori sunt împodobiți cu motive din Vechiul Testament și din mitologia armeană, oferind o incursiune captivantă în credințele vremii”, explică ghidul Adem Kocaman cel care ne-a însoțit care ne-a însoțit pe parcursul turului organizat, de Autoritatea pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia , în zona Van.

Partea centrală, acoperită cu un acoperiș conic, are formă pătrată și este înconjurată de patru nișe cu semi-domuri, dintre care una servește drept absidă. Pereții bisericii sunt din pietre tăiate dreptunghiular, iar pentru a reduce greutatea acestora, în straturile superioare au fost folosite roci mai mici. Decorată cu tuf vulcanic roșiatic, biserica impresionează prin tehnica avansată de construcție, proiectată pentru a rezista cutremurelor, datorită pietrelor îmbinate cu grijă și tehnicilor ce sporeau rezistența structurii.

Frescele și basoreliefurile sale sunt considerate printre cel mai bine păstrate exemple de artă religioasă din secolul al X-lea.

Sediu de putere pentru patriarhul armenilor

În jurul bisericii se află morminte și cripte care adăpostesc rămășițele unor nobili armeni și preoți. Multe dintre aceste morminte sunt marcate de pietre funerare mari, în special cele atribuite regilor din familia Vaspurakan, decorate cu inscripții și simboluri religioase. Deși sunt separate de alei, ele se integrează armonios în peisaj, iar turiștii trec adesea pe lângă ele fără a le observa.

În plus, și zidurile care înconjoară biserica sunt considerate o capodoperă a artei medievale armene.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, Catedrala Sfânta Cruce de pe Insula Akdamar a fost un important centru religios al armenilor, funcționând ca sediu al Catolicosatului Apostolic (liderul spiritual armean cu rol similar celui al unui patriarh sau papă) din Akhtama. În această perioadă, biserica a jucat un rol esențial în viața spirituală a comunității armene din regiune, iar influența sa s-a extins asupra întregii zone, până când sediul Catolicosatului a fost mutat definitiv la Echmiadzin, în Armenia.

În 2007, biserica a fost restaurată și transformată în muzeu, fiind inclusă în Lista Tentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO în 2015, datorită valorii sale culturale și istorice excepționale. Ocazional, pe insulă sunt organizate slujbe religioase care adună comunități de armeni din întreaga lume, reafirmând importanța acestui loc sacru.

Legenda insulei: „Ah, Tamara!“

Istoria insulei este strâns legată de legenda romantică a Prințesei Tamar, care adaugă un strat de mister și melancolie acestui loc sacru. Conform tradiției, „Tamar era o tânără prințesă armeană care trăia pe insulă și s-a îndrăgostit de un băiat de rând de pe țărm. În fiecare noapte, acesta înota kilometri întregi pentru a o întâlni, ghidat de lampa pe care Tamar o aprindea pe malul lacului”. Totuși, într-o noapte furtunoasă, tatăl prințesei i-a întins tânărului o capcană, punând mai mulți slujitori să se plimbe cu lămpile aprinse pentru a-l deruta pe îndrăgostit. Tânărul s-a înecat, strigând „Ah, Tamar!” înainte de a muri. Din acest strigăt de durere s-a născut numele insulei, Akdamar, simbol al iubirii imposibile și al sacrificiului.

Akdamar atrage astăzi vizitatori și prin peisajele sale spectaculoase: stânci abrupte de calcar, înconjurate de ape cristaline de o culoare incredibilă, care completează un fundal ce îți taie respirația. Flora și fauna diversificată, de la iepuri și broaște țestoase la păsări migratoare, fac acest loc cu adevărat special. Accesul pe insulă se face cu barca, cel mai apropiat țărm fiind la patru kilometri. Tururile cu barca sunt disponibile din mai multe locuri, cel mai apropiat fiind localitatea Gevaş.

La capătul nordic al insulei se află un punct de belvedere de unde poți admira întreaga panoramă. De asemenea, insula oferă vizitatorilor posibilitatea de a savura o cafea turcească tradițională, de a se bucura de o gustare sau de a achiziționa un suvenir înainte de plecare.

Într-o ediție viitoare, vom aduce și alte informații despre fascinanta regiune a Lacului Van, un loc unde istoria antică a Regatului Urartu se îmbină armonios cu peisajele spectaculoase și tradițiile locale. Vom explora castele și fortificații străvechi, vom descoperi comorile culinare ale regiunii prin proiectul cultural Tariria și vom învăța despre biodiversitatea impresionantă din Lacul Van și Lacul Erçek, sanctuare naturale pentru specii migratoare. O destinație cu adevărat unică, care promite o aventură memorabilă pentru iubitorii de istorie, natură și gastronomie.