Misteriosul coronavirus din China ar fi „sărit” la oameni de la șerpi, potrivit unui studiu apărut în Journal of Medical Virology

Misteriosul coronavirus din China ar fi „sărit” la oameni de la șerpi, potrivit unui studiu apărut în Journal of Medical Virology

Pe măsură ce noul coronavirus face tot mai multe victime, oamenii se întreabă de unde a venit virusul?  Un studiu publicat aseară  de 4 cercetători chinezi în revista Journal of Medical Virology arată spre șerpi. Mai exact, spre cele două specii de șerpi des întâlnite în sud-estul Chinei (unde a apărut focarul): Bungarus multicinctus și Naja atra, sau cobra chineză, scriu autorii studiului.

Studiul a analizat secvența genetică a noului virus, cunoscut sub numele de 2019-nCoV și l-a comparat cu secvențele genetice ale mai mult de alte 200 de coronavirusuri din întreaga lume.

Coronavirușii sunt o familie numeroasă de viruși - unii provoacă boli la oameni, în timp ce alții infectează doar animalele. În cazuri rare, coronavirușii instalați la animale pot evolua pentru a infecta oamenii și apoi să se răspândească de la om la om. Acesta a fost cazul SARS și MERS (sindromul respirator din Orientul Mijlociu) și pare să fie cazul cu noul coronavirus 2019-nCoV.
În noul studiu autorii au descoperit că 2019-nCoV pare a fi un amestec a doi coronaviruși- unul despre care se știe că infectează liliecii și un alt coronavirus de origine necunoscută.

În continuare, cercetătorii au analizat în continuare secvența genetică a 2019-nCoV pentru a căuta tipare în codul genetic care să dezvăluie gazda pe care virusul o infectează. Pe baza acestei analize, au ajuns la concluzia că 2019-nCoV ar fi putut proveni de la șerpi.

Rezultatele „sugerează pentru prima dată că șarpele este cel mai probabil rezervor pentru 2019-nCoV”, au scris autorii.

Aceștia au menționat, de asemenea, că cele două specii de șerpi se numărau printre animalele vândute la piața engros de fructe de mare din Huanan din Wuhan, unde mulți dintre actualii pacienți infestați au lucrat sau au vizitat-o.

Cu toate acestea, vor fi necesare mai multe studii pe animale pentru a confirma rezultatele, au spus autorii.

Până în prezent, există mai mult de 500 de cazuri confirmate precum și 17 decese legate de virus în China, potrivit BBC. Virusul a fost detectat la pacienți din Thailanda, Japonia, Coreea de Sud și Taiwan, precum și un rezident al Statelor Unite care a vizitat recent Wuhan.
 


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?