Miss Rusia susține că a fost amenințată de ucraineni, în social media, la competiția Miss Universe FOTO

Miss Rusia susține că a fost amenințată de ucraineni, în social media, la competiția Miss Universe FOTO

Reprezentanta Rusiei la concursul internațional de frumusețe spune că a avut o experiență foarte urâtă și că încă primește amenințări, potrivit Insider.

Anna Linnikova, reprezentanta Rusiei la Miss Univers pozează sexy

Anna Linnikova, reprezentanta Rusiei la Miss Univers FOTO Profimedia

Anna Linnikova, Miss Rusia 2022, și-a reprezentat țara la cea de-a 71-a ediţie a concursului de frumuseţe Miss Univers, desfășurat în ianuarie, la New Orleans.

În competiție s-au înscris 84 de concurente din lumea întreagă, iar coroana a fost câștigată de R'Bonney Gabriel, din SUA .

Într-un interviu acordat pentru Evening Moscow, Anna Linnikova (22 de ani) a susținut că această experiență a fost una neplăcută și „foarte dificilă“, din cauza modului în care a fost tratată de celelalte concurente, dar și pentru că a primit amenințări.

Ea a declarat „s-a confruntat încontinuu cu insulte și amenințări din partea utilizatorilor rețelelor sociale ucrainene“ în timpul competiției și chiar s-a confruntat cu „comentarii negative venite din partea unor cunoștințe vechi din Ucraina“. Totodată, ea susține că și acum, la aproape trei săptămâni de la încheierea competiției, „continuă să primească amenințări“ de la utilizatorii rețelelor sociale ucrainene, ca urmare a participării ei la Miss Univers.

Anna Linnikova nu a menționat în mod deschis războiul dintre Rusia și Ucraina în interviul acordat, dar a sugerat că a fost evitată din cauza conflictului dintre țări. „Multe fete mă evitau când aflau de unde sunt. Fetele din Ucraina și Elveția pur și simplu fugeau de mine ca de foc“, a spus Linnikova.

Ea a mai spus că reprezentanta Ucrainei, Viktoria Apanasenko, nu a vrut să-i vorbească pentru că era rusoaică. „Am încercat să vorbescu cu ea, dar toate eforturile au fost în zadar. Toată lumea a văzut comportamentul Viktoriei, aceasta a fost alegerea ei, iar eu nu-i port ranchiună“, a spus ea.

Totuși, Viktoria Apanasenko a declarat că Linnikova a abordat-o doar pentru un selfie. „Până în ultimul moment am sperat că Miss Rusia va veni la mine și va spune că-i pre rău, dar ea a venit la mine doar pentru a face un selfie în scopuri propagandistice. Miss Rusia nu a spus niciun cuvânt despre război. Mai multă lume mi-a spus că ar fi fost periculos pentru ea“, a declarat Apanesenko pentru Daily Beast.

Miss Ucraina 2022

Miss Ucraina 2022 Foto Profimedia

Sunt mai mult decât recunoscătoare organizației Miss Univers pentru sprijinul acordat, dar nu cred că organizatorii au înțeles cum a fost pentru mine să stau și să zâmbesc pe aceeași scenă cu Miss Rusia, care purta o rochie roșie, de culoarea sângelui“, a mai spus Miss Ucraina.

Pe lângă tensiunile avute cu Apanasenko, Linnikova a mai spus că s-a temut pentru siguranța ei în timpul concursului Miss Univers, din cauza hărțuirii din rețelele sociale. Ea a mai declarat că, atunci când publicul a aflat adresa hotelului în care era cazată, a primit amenințări și „a fost foarte speriată pentru viața ei“.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”