MIȘMAȘURILE lui DRAGNEA / DNA se pregătește pentru DOSARE GRELE la toamnă!
Interfața afacerilor liderului PSD, Liviu Dragnea, un anume Marian Fişcuci, unul din colegii săi de liceu, cel care controlează afacerea Tel Drum, pusculița de aur a baronului roșu de Teleorman, va închiria o parte din spațiile comerciale pe care le deține în Alexandria supermarketului Profi, deţinut în prezent de fondul polonez Enterprise Investors, dezvăluie Flux24 .
Fişcuci și apropiații lui Dragnea au pus mâna pe nimic printre altele pe spațiile fostului Comalex.
Surse dn Teleorman au precizat pentru FLUX 24 că oamenii care coordoneaza de fațadă afacerile lui Liviu Dragnea au decis să nu mai riște cu afacerile proprii care nu dau randamentul scontat, ci să închirieze locațiile obținute pe nimic.
Afacerea cu Profi ar viza și o opțiune de cumpărare la pachet cu protecția organelor din județ.
Marea afacere a grupării conduse de Liviu Dragnea este firma Tel Drum, care a obținut sute dacă nu chiar mii de contracte cu statul în ultimii 10 ani. De la exclusivitate la contractele din Teleorman, odată cu plecarea lui Dragnea în Guvern, Tel Drum a ajuns să lucreze în aproape toată ţara.
Liviu Dragnea a negat mereu orice legătură cu acţionariatul Tel Drum, în ciuda faptului că toate drumurile firmei din Alexandria duc către el. Liviu Dragnea a creat Tel Drum în 2002, pe vremea când era preşedinte al Consiliul Judeţean Teleorman. Firma de drumuri a Consiliului Judeţean Teleorman a fost privatizată atunci la decizia lui Dragnea, fiind cumpărată de Marian Fişcuci, om de afaceri din Teleorman şi coleg de liceu al lui Liviu Dragnea. Cei doi au absolvit împreună în 1980 Colegiul Unirea din Turnu Măgurele. În perioada 2003-2004, firma a câştigat toate proiectele SAPARD pe drumurile din Teleorman, în valoare de 4,95 milioane euro, scria adevarul.ro.
Fostul coleg de liceu al lui Dragnea, Marian Fişcuci, primul proprietar în acte al Tel Drum, deţinea în 2003 96% dintre părţile sociale. În 2006, acţionariatul s-a schimbat. În datele de la Registrul Comerţului apar: Marian Fişcuci - 9,33%, Liviu Lucian Dobrescu – 43,99%, iar Mugurel Sorin Gheorghieş - 44%. Cei doi introduşi în schemă sunt foşti colegi de facultate ai lui Liviu Dragnea de pe vremea când era student la Transporturi. Cu acţionarii Tel Drum, Dragnea recunoştea în 2011 că a cântat în facultate într-o trupă rock. „Sobo (n.r. - Liviu Lucian Dobrescu) şi Melcul (n.r. - Mugurel Gheorghias) sunt foşti colegi de facultate si de trupă. Asta s-a întâmplat acum 25 de ani. Nu înseamnă ca acum ştiu despre orice fost coleg ce firmă are“, declara Dragnea în 2011. După scandalul cu fonduri europene din 2011, acţionariatul a trecut la acţiuni la purtător pentru a se pierde urma.
Tel Drum şi-a extins domeniul de acivitate în 2005. A devenit radiodifuzor şi a trecut de la asfaltări de drumuri, la ştiri locale. În „fondul de comerţ“ al Tel Drum au apărut în urmă cu 10 ani două posturi de radio – Radio Sud Turnu Măgurele şi Radio Z Zimnicea. Radio Sud a avut sediul la SC Hotel Turris, hotelul deţinut de Bombonica Dragnea în Turnu Măgurele. Un contract de locatiune între Tel Drum şi hotelul soţiei lui Dragnea exista încă din 2002. Obiectul contractului era folosirea Hotelului Turris, din Turnu Magurele, de firma Tel Drum pentru „turism, activităţi hoteliere şi alimentaţie public“. În acea perioadă, Tel Drum a renovat hotelul Bombonicăi Dragnea.
În 2008, potrivit datelor publice, Tel Drum a avut contracte în valoare de 24,32 de milioane de euro. În perioada 2009 şi 2010, contractele Tel Drum au depăşit 100 de milioane de euro. După ce Liviu Dragnea a ajuns în Guvern în 2012, Tel Drum a depăşit graniţele judeţului şi a început să aibă contracte în aproape toate colţurile ţării. 2013 şi 2014 au fost cei mai buni ai ai firmei, după contracte locale şi naţionale câştigate pe vremea când Dragnea păstorea Ministerul Dezvoltării. Partenerii de afaceri ai Tel Drum au fost în 2014 Consiliile Judeţene Teleorman, Satu Mare şi Dâmboviţa, Olt şi primării de oraşe şi comune şi CNADNR. Datele de pe site-ul Ministerului Finanţelor arată că Tel Drum a câştigat în 2013 contracte în valoare de 72,4 milioane de euro în 2013, iar în 2014, de 40,7 milioane de euro.
Evoluţia profitului net şi al afacerilor Tel Drum în perioada 2010-2014:
profit / cifră de afaceri
anul 2010: 10.052.226 lei / 165.414.923 lei
anul 2011: 10.032.706 lei / 193.301.624
anul 2012: 10.575.661 lei / 147.603.225 lei
anul 2013: 614.881 lei / 183.249.333 lei
anul 2014: 1.570.026 lei / 158.058.392 lei