Misiunea misterioasă a unei drone de spionaj a SUA în apropiere de Crimeea

Misiunea misterioasă a unei drone de spionaj a SUA în apropiere de Crimeea

O dronă de recunoaștere Global Hawk a Forțelor Aeriene ale SUA s-a apropiat la o distanță fără precedent în timpul atacurilor cu rachete ucrainene împotriva unor ținte din Crimeea din 12 iunie. Această ieșire rară a plasat unul dintre cele mai capabile și mai scumpe avioane de spionaj ale Pentagonului în spațiul aerian din apropierea teritoriului ocupat de Rusia, în același timp în care forțele ucrainene au lovit ținte din zonă.

drona Global Hawk RQ-4

O analiză a Kyiv Post a datelor de urmărire a zborurilor din surse deschise a constatat că avionul Northrop Grumman RQ-4B Global Hawk, indicativul FORTE12, a ajuns în spațiul aerian la sud-vest de principala bază militară rusă din orașul Sevastopol din Crimeea cu cel puțin trei ore înainte ca forțele ucrainene să tragă rachete asupra unor obiective militare rusești, iar aeronava a zăbovit în zonă timp de aproximativ șapte ore înainte de a se întoarce la baza sa din Sigonella, Italia.

După cum rezultă din datele aflate la dispoziție din sursele deschise, două drone americane MQ-4C Triton au fost aduse din Florida (SUA) la Baza Aeriană Sigonella din Italia, în perioada martie-aprilie 2024. Prima dronă de acest tip, cu numărul de înregistrare 169659, a sosit pe 30 martie, iar cea de-a doua, cu numărul de înregistrare 169660, pe 19 aprilie.

Până în prezent, cele două aparate de zbor fără pilot au zburat aproape exclusiv deasupra Mării Mediterane, în apropierea coastelor Libiei și Siriei. O singură dată, pe 29.04.2024, drona cu numărul de înregistrare 169659 (aceeași cu cea prezentă astăzi în regiune), a ieșit ușor deasupra Mării Negre, în apropierea litoralului bulgăresc, în ceea ce poate fi considerat un zbor de recunoaștere a zonei Mării Negre.

Platforma de colectare a informațiilor de înaltă tehnologie, înzestrată cu radare, sisteme electronice de detectare a direcției și senzori multispectrali, Global Hawk este principala dronă de recunoaștere a SUA. Planificatorii de zbor americani au trimis aeronava deasupra Mării Negre în repetate rânduri, dar în timpul atacurilor ucrainene anterioare, controlorii de zbor americani au ținut aeronava de peste 200 de milioane de dolari în afara spațiului aerian al Mării Negre și departe de Crimeea în timpul atacurilor cu rachete ale Kievului.

Potrivit rețelelor sociale locale și autorităților de ocupație din Crimeea, explozii majore au avut loc miercuri, 12 iunie, la ora locală 2:47 în apropierea orașului Sevastopol, a aerodromului Saki, în apropiere de satul Fedorivka și a orașului portuar Evpatoria. Deflagrațiile au fost provocate de rachete și au durat aproximativ 10 minute, potrivit acestor relatări.

Rapoartele arată că au fost vizate instalații militare rusești, unii spunând că au fost vizate aerodromuri și avioane, iar alții susținând că au fost lovite sisteme de apărare aeriană rusești - de mult timp o țintă principală pentru planificatorii ucraineni de atacuri.

Unele relatări au susținut că cel puțin o rachetă a Kievului a avariat elemente ale unui sistem rusesc S-400 - principala armă de apărare antiaeriană a Kremlinului - aflat în apropierea unui aerodrom din Sevastopol. Alte surse au sugerat că armele care au efectuat loviturile au fost rachete ATACMS fabricate de SUA, unele cu focoase convenționale și cel puțin una cu un focos cu muniție cu dispersie. Kyiv Post nu a putut să confirme aceste afirmații.

O a doua serie de lovituri ucrainene pare să fi vizat logistica sau, posibil, infrastructura de transport din nordul Crimeei, fiind raportate explozii în strâmtoarea Perekop, în apropiere de orașul Armiansk și de satul Krasnoperekopsk. Blogerul militar rus Vladimir Rogov care are peste 110.000 de urmăritori a susținut că au fost lovite patru locații, inclusiv o instalație de apărare antiaeriană din apropierea portului Ciornomorske.

O înregistrare video de pe rețelele de socializare, geolocalizată în regiunea Sevastopol, a arătat cel puțin șase rachete antiaeriene pe cerul nopții și cel puțin două rachete care au explodat, probabil la sfârșitul traiectoriei lor de zbor.

Guvernatorul Sevastopolului numit de Rusia, Mihail Razvojaiev, a declarat că "toate țintele aeriene" au fost distruse în aer și că nu au existat victime sau pagube materiale. Platformele locale de informare au raportat că resturi de rachete au aterizat în centrul orașului.

Global Hawk a fost la 190-200 de kilometri de Sevastopol

În momentul în care loviturile ucrainene au fost lansate miercuri, la ora locală 02:45 , drona cu indicativul FORTE12 se afla la 190-200 de kilometri de Sevastopol, în spațiul aerian internațional. Global Hawk, care staționează la Sigonella, fusese în aer aproximativ 7 ore într-o ieșire care a durat aproximativ 16 ore, potrivit înregistrărilor de trafic aerian din surse deschise.

Forțele Aeriene ale SUA au trimis în patrulare dronele Global Hawk deasupra Mării Negre de ani de zile, după prima invazie a Rusiei în Ucraina și anexarea Crimeei în 2014. Zborurile au loc de obicei de două ori pe săptămână și, conform datelor de urmărire a zborurilor din surse deschise, aproape niciodată nu direcționează aeronava mai aproape de 150 de kilometri de teritoriul controlat de Rusia.

Analiștii militari ruși au acuzat Pentagonul că folosește zborurile pentru a colecta informații de țintire care sunt transmise Kievului și că dezactivează din când în când transponderele aeronavelor pentru a permite avioanelor de spionaj să monitorizeze clandestin teritoriul "rusesc". Purtătorii de cuvânt ai Air Force au declarat că zborurile nu sunt provocatoare și că sunt în deplină conformitate cu dreptul internațional.

Pe 11-12 iunie aparatul FORTE12 a zburat în formă de opt la sud de Crimeea timp de aproximativ șapte ore și, de asemenea, s-a apropiat de orașul rusesc Soci, potrivit unei analize a datelor de urmărire a zborului efectuate de Kyiv Post.

În noaptea de 10-11 iunie, când Kievul a lansat o serie și mai drastică de lovituri împotriva unor ținte din Crimeea, sistemele de urmărire a zborurilor din surse deschise nu au arătat niciun avion militar american sau aliat în aer. Rachetele ucrainene lansate 24 de ore mai târziu au lovit cam aceleași ținte, sau în apropierea lor, potrivit informațiilor de presă și declarațiilor oficiale.

Rachetele ATACMS fabricate în SUA au fost lansate de Ucraina în timpul loviturilor de luni spre marți pentru a lovi o instalație militară din apropierea orașului Evpatoria, baza aeriană militară Saki, portul Ciornomorske și orașul Jankoi din Istmul Perekop, potrivit Radio Liberty. Principalul obiectiv vizat a fost avarierea sau distrugerea sistemelor de apărare aantiaeriană S-300 și S-400 operate de Divizia 31 a Forțelor Aeriene ale Rusiei.

Agenția de știri independentă rusă ASTRA a declarat că cel puțin două lansatoare de rachete S-300 și patru stații radar au fost avariate în timpul atacurilor. Oficialii ruși au declarat că aceste lovituri nu au provocat daune și că toate rachetele au fost doborâte.

Șeful Direcției Principale de Informații a armatei ucrainene (GUR), Kirilo Budanov, a declarat că Rusia a desfășurat elemente ale celui mai modern sistem de apărare antiaeriană S-500 Prometheus în Crimeea ocupată.

“Au apărut cele mai recente elemente ale S-500. În principiu, este vorba despre o exploatare experimentală.Au apărut deja acolo”, a menționat Budanov, citat de zn.ua.

Potrivit șefului GUR, noile sisteme de apărare antiaeriană S-500 au ca misiune principală apărarea Podului Crimeea peste Strâmtoarea Kerci.

După cum susțin oficialii ruși, S-500 este capabil să intercepteze rachete balistice intercontinentale și rachete hipersonice. Costul unui sistem de acest tip este de aproximativ 2,5 miliarde de dolari.

Ce urmăresc ucrainenii

Atacurile constante ale Ucrainei asupra instalațiilor militare din Crimeea ocupată îi forțează pe ruși să desfășoare în peninsulă mijloace suplimentare de apărare antiaeriană pentru a-și proteja bazele și infrastructura logistică, au declarat analiștii de la Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW). Potrivit acestora, noi lovituri ucrainene asupra acestor sisteme de apărare antiaeriană ar putea face peninsula Crimeea nepotrivită ca punct de sprijin pentru ocupanții ruși.

"Eforturile actuale ale Ucrainei de a slăbi umbrela de apărare antiaeriană a Rusiei în Crimeea ar putea duce la redistribuirea mijloacelor rusești de apărare antiaeriană în peninsulă, lăsând-o vulnerabilă la noi lovituri ucrainene", susține ISW.

Ucrainenii fac eforturi pentru a slăbi apărarea antiaeriană a Rusiei. ISW notează că acest lucru ar putea permite Ucrainei să folosească mai eficient pe termen lung avioanele cu echipaj, inclusiv avioanele de luptă F-16.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...