Misiunea internaţională privind originea COVID-19 va merge în China în ianuarie (OMS)

Misiunea internaţională privind originea COVID-19 va merge în China în ianuarie (OMS)

Echipa ştiinţifică internaţională, înfiinţată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a găsi originile virusului care a provocat pandemia de COVID-19, va merge în China în ianuarie, relatează miercuri AFP.

"Pot confirma că acest lucru va avea loc în ianuarie", a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Hedinn Halldorsson, confirmând declaraţiile făcute pentru presă de unul dintre experţi.

Cu toate acestea, el nu a oferit mai multe detalii privind parcursul misiunii. Însă, mai mulţi oficiali importanţi ai OMS au declarat în repetate rânduri că vor ca echipa de experţi să meargă în regiunea Wuhan din China, considerată locul izbucnirii pandemiei, înainte de a vedea dacă alte piste conduc în altă direcţie.

Misiunea este formată din zece oameni de ştiinţă (Danemarca, Regatul Unit, Olanda, Australia, Rusia, Vietnam, Germania, Statele Unite, Qatar şi Japonia) recunoscuţi în domeniile lor de expertiză, iar scopul său este de a afla originile virusului şi modul în care acesta a ajuns la oameni.

Pe 30 octombrie, OMS a anunţat că misiunea s-a reunit pentru prima dată în mod virtual cu experţi chinezi, însă până acum nu a fost prezentată nicio dată pentru plecarea lor pe teren, ceea ce a stârnit critici.

Statele Unite - ţara cu cel mai mare număr de decese provocate de pandemie - au acuzat public Beijingul că a ascuns informaţii şi că OMS s-a pliat prea mult pe dorinţa autorităţilor chineze. Alte state membre, deşi mai puţin critice, suspectează Beijingul că încetineşte acest proces.

Oamenii de ştiinţă cred în general că gazda iniţială a virusului a fost liliacul, însă animalul intermediar care a provocat contaminarea la om este încă necunoscut. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda