Mișcarea de rezistență care duce un război de gherilă împotriva lui Putin

Mișcarea de rezistență care duce un război de gherilă împotriva lui Putin

O nouă mișcare de gherilă anti-Putin a luat ființă în Rusia în jurul unui portal fondat de fostul deputat rus și disidentul Ilia Ponomariov. Activiști și sabotori naționaliști de toate culorile s-au unit pentru un singur scop: declanșarea unei revoluții în Rusia.

explozie depozit munitie Timonovo Belgorod Foto via babel.ua

Nu doar sabotorii ucraineni, ci și partizanii ruși provoacă explozii în Rusia Foto via babel.ua

După moartea Dariei Dughina, fiica filosofului ultranaționalist Alexandr Dughin, supranumit „creierul lui Putin”, veștile despre asasinat făceau valuri pe Telegram. Dar portalul February Morning prin vocea lui Ponomariov avea să facă un anunț ce a captat atenția tuturor mai mult decât orice agitație pe rețelele sociale: atacul ar fi fost comis de un grup necunoscut de rezistență numit Armata Națională Republicană, echivalând cu startul unui război în toată regulă împotriva putinismului.

După ce a devenit persona non grata în Rusia, fiind singurul ales din Duma din Stat care a votat în 2014 împotriva anexării Crimeei, Ponomariov a plecat în Ucraina împreună cu familia sa, visând la un portal adresat audienței ruse. Proiectul nu a devenit realitate decât după invazia rusă în Ucraina și încercarea eșuată de a se alătura Forțelor de Apărare Teritorială: așa a luat ființă February Morning, ce transmite din camera de zi a unui apartament din secolul XVIII. Prezentatorul emisiunii zilnice este un jurnalist rus experimentat, Evgheni Lesnoi, 48 de ani, care s-a simțit obligat să părăsească Rusia în 2015, după ce a condamnat războiul din Donbas și anexarea Crimeei. Atunci și-a pierdut prietenii și slujba de jurnalist.

Când a aflat de proiect a înțeles că locul lui este acolo „pentru că înțelegeam contextul în care se întâmpla totul: m-am născut în Rusia, deci știam cum gândesc rușii”, a declarat el pentru Wired.

O platformă anti-război

Transmițând în direct pe You Tube, portalul February Morning oferă o platformă celor ce „se opun războiului”, contrând narativa oficială a Kremlinului cum că atrocitățile sunt comise de cei invadați, nu de invadatori.

Pe 21 august, la o zi după ce un dispozitiv exploziv a aruncat în aer mașina în care se afla Daria Dughina, Ponomariov a citit pe You Tube manifestul unui grup clandestin revendicând responsabilitatea pentru asasinat și promițând eliminarea celor care au „uzurpat puterea” în Rusia.

Portalul February Morning are 27 de studiouri locale în Rusia și Ucraina, fiecare cu propriul canal Telegram.

Unul dintre ele se află chiar la Moscova. Ponomariov nu-și face iluzii că FSB nu va reuși să-l descopere, însă promite că altul îi va lua locul.

El spune că își prezintă portalul ca NEXTA din Rusia după modelul canalului belarus ce a organizat protestele de după realegerea frauduloasă a lui Alexandr Lukașenko.

Vrem să fim resursa ce va avea un rol critic în viitoare schimbări revoluționare din țara noastră”, a spus fostul deputat rus. În acest scop, echipa sa a înființat canalul de Telegram „Rospartizan” unde sunt agregate informații despre rezistența față de Putin, despre războiul din Ucraina dar care servește și ca mijloc de recrutare. Aici se găsesc și știrile despre ultimele acte de sabotaj din Rusia: de la incendierea unui birou de recrutare la agățarea unui banner antirăzboi în fața sediului Ministerului Apărării din Moscova.

Cum a ajuns Armata Națională Republicană la Ponomariov

„Noi punem la dispoziție, în opinia mea, cel mai cuprinzător flux de știri referitor la ce se întâmplă la nivel regional în toată Rusia – în termeni de acte de sabotaj și rezistență efectivă”, a explicat Ponomariov.

De altfel, el afirmă că Armata Națională Republicană l-a contactat pe canalul de Telegram Rospartizan iar în manifestul lor, citit în direct chiar de Ponomariov, cei din grup spun să aștepte vești acolo.

Cu peste 26.000 de urmăritori, Rospartizan îi primește în sânul lui pe toți cei anti-Putin – indiferent de ideologia lor de bază. Ponomariov, un fost membru de partid, care se prezintă drept „globalist social” spune că acum interacționează deopotrivă cu prieteni din stânga spectrului politic și cu oameni de extremă dreapta „cu care de obicei ne certăm”.

Un președinte al Partidului Național Bolșevic

Unul dintre aceștia este Roman Popkov, care a făcut parte din Unitatea Națională Rusă, o grupare neo-nazistă defunctă, responsabilă de o serie de crime rasiale, înainte să se alăture partidului unui disident controversat, Eduard Limonov. Popkov a devenit președinte al filialei de la Moscova al Partidului Național Bolșevic ce voia să fie o platformă care să aducă împreună extremiști de stânga și de dreapta.

Popkov, care mulți ani a fost persecutat de forțele de securitate ruse, a fost închis vreme de doi ani în ceea ce mulți consideră o pedeapsă motivată de activismul său politic. El locuiește în prezent în Ucraina, lucrează ca jurnalist și a lansat proiectul media Poslezavtra (Poimâine). Popkov este invitat regulat la emisiunile February Morning și ia parte la mișcarea portalului.

Raportăm despre acte vizând armata și aparatul represiunii politice a regimului lui Putin. În primul rând, încercăm să fim o inspirație pentru oameni, să îi îndemnăm să ia atitudine, iar în al doilea rând informăm și relatăm despre acțiunile care au loc”, a spus el.

El împărtășește concepția lui Ponomariov – nu ideologiile și convingerile politice de care sunt animați potențialii partizani sunt importante – că sunt anarhiști, naționaliști sau liberali, acum chiar nu contează în ce cred ei, ci puterea lor de a riposta față de regimul lui Putin. În orice caz, Rusia nu este o democrație și ei nu pot propune candidați pentru vot, subliniază PopKov.

Cine sunt partizanii

Actele de sabotaj care au loc acum în Rusia sunt comise în prezent de mici grupări radicale, lămurește el. Cea mai cunoscută este Organizația de Luptă anarhico-comunistă (BO-AK) a cărei ascensiune se datorează sabotării liniei ferate către un depozit de muniție aflat la 100 de Moscova. Imaginile cu distrugerea șinelor au ajuns și pe Rospartizan, fiind preluate de February Morning.

Majoritatea contactelor noastre sunt din tabăra noastră ideologică, însă nu toți. Credem că alianțele cu diverse forțe sunt necesare pentru străduințele noastre”, a declarat pentru Wired un reprezentant al BO-AK, care a dorit să rămână anonim.

Gruparea consideră că cele mai bune căi de a porni o revoluție sunt actele de sabotaj, viziune împărtășită de o bună parte a membrilor Rospartizan, care promovează opoziția prin acțiune directă. Organizația de Luptă anarhico-comunistă este responsabilă și pentru incendierea unui stâlp de telefonie în regiunea Belgorod „în scopul de a deteriora mijloacele de comunicație a armatei lui Putin în Ucraina”.

„Telegram este o rețea socială mai puțin cenzurată, mai inteligentă și mai politizată. O mare parte din publicul nostru țintă este prezent aici - oameni potențial interesați de politica radicală", spune BO-AK.

Rospartizan, canalul de Telegram care reunește mișcările de gherilă

Pe Telegram sunt prezente mai multe site-uri partizane: de pildă, Ostanovi Vagoni (Oprește Vagonul) instruiește cu privire la sabotarea căilor ferate. În final, toate aceste materiale sunt distribuite pe Rospartizan – mijlocul principal folosit de eforturile de gherilă pentru recrutare, diseminare de informație și chiar facilitare a asasinării unui colaborator de rang înalt al regimului în teritoriile ocupate.

În cadrul unui interviu pentru portalul rus independent Meduza, Ponomariov a pretins că înainte de asasinatul Dariei Dughina a avut unele informații că „ceva urma să se întâmple”. Totodată, el a susținut că a ajutat Armata Națională Republicană să o extragă din Rusia pe Natalia Volk, ucraineana considerată principalul suspect în asasinat de către FSB. El spune că partizanii se ocupă și astfel de lucruri.

Deși aceste acte de sabotaje nu au fot confirmate, cert este că numărul unor astfel de tacuri asupra infrastructurii ruse este în creștere.

Potrivite cifrelor site-ului rus independent Insider, au avut loc peste 20 de atacuri asupra birourilor de recrutare – ceea ce u s-a întâmplat de pildă anul trecut. Totodată, între martie și iunie 60 de trenuri de marfă au deraiat, o creștere semnificativă față de aceeași perioadă a anului trecut.

Nu Razboiului jpg

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!