În 1938, România avea să-şi schimbe regimul politic, după ce regele Carol al II-lea l-a numit premier pe Patriarhul Miron Cristea, care într-un an a remaniat guvernul de trei ori.

La începutul anului 1938, România trăia mari frământări politice interne. Este momentul când Regele Carol al II-lea simte nevoia să facă o schimbare majoră, cauzată şi de demisia neaşteptată a primului ministru Octavian Goga, care nu a rezistat în fruntea Guvernului decât ceva mai mult de o lună.

Pe 11 februarie 1938, Regele Carol al II-lea şi-a constituit propriul guvern, avându-l alături pe primul patriarh ar României, Miron Cristea. Potrivit istoricului Ioan Scurtu, numirea patriarhului în această demnitate a fost privită favorabil de opinia publică şi de mulţi lideri politici.

Unul dintre acei lideri politici, Nicolae Iorga, scria într-un articol publicat pe 18 februarie, cu titlul “Sub cîrjă”, următoarele aprecieri:

“Am stat atâta vreme sub puterea vrăjilor electorale. Am răbdat viaţa parlamentară ieşită din sila ciomegilor. Am văzut înaintea noastră primejdia unui viitor impus cu revolverul la tâmplă. Am intrat acum sub blânda oblăduire a cârjei, care întrebuinţată viteaz, după marile noastre tradiţii, cuprinde o taină înaintea căreia armele cad”.

Patriarhul Miron Cristea a avut condus trei guverne în perioada 11 februarie 1938-6 martie 1939. Prima preşedinţie a consiliului de miniştri a durat între 11 februarie şi 29 martie 1938, perioadă în care a elaborat noua Constituţie a României, intrată în vigoare pe 27 februarie.

Această Constituţie, spun istoricii, legifera sfârşitul regimului parlamentar în România şi instaura dictatura Carlistă, care a durat până în 1940.

Constituția din 1938 era alcătuita din 100 de articole, grupate în 8 titluri. Ea a abrogat expres Constituția din 1923.

Cu prilejul promulgării noii Constituţii, Miron Cristea spunea în discursul său următoarele:

“Astăzi, s-a distrus hidra cu 29 de capete electorale, care a învrăjbit, fără folos, pe toţi spre paguba ţării întregi. Astăzi s-a rupt păienjenişul de pe ochii cetăţenilor României Întregite, ca să vadă limpede de unde vine mântuirea: de la eroica hotărâre a Majestăţii Tale şi de la înţelegerea rosturilor ţării şi adevăratele ei interese. Astăzi, s-au distrus zarva, certurile, bătăile electorale şi chiar onorurile şi în locul lor se va întrona liniştea, munca, pacea şi unirea, pecetluite pe frăţeştile îmbrăţişări ale poporului, ca în timpurile legendare”, i se adresa Miron Cristea celui care l-a numit în funcţie.

Ce-a de a doua perioadă în care a deţinut funcţia de prim-ministru a fost cuprinsă între 30 martie 1938 şi 31 ianuarie 1939. În toată această perioadă, Miron Cristea a deţinut şi poziţia de cap al Bisericii Ortodoxe Române, din această poziţie efectuând în luna mai 1938 o vizita în Polonia.

Istoricii spun că vizita în Polonia a reprezentat de fapt un subterfugiu de a nu fi prezent în ţară în ziua condamnării capului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu.

În fine, cel de-al treilea guvern condus de patriarh a avut o viaţă destul de scurtă, între 1 februarie şi 6 martie 1939, zi în care Miron Cristea a murit, la Cannes, în Franţa, unde se afla la tratament.

Istoricii nu au reţinut mari fapte de stat ale Patriarhului Miron Cristea în calitate de şef de Guvern, spre deosebire de reformele pe care le-a înfăptuit în fruntea Bisericii Ortodoxe Române. Unul dintre cei mai fini cunoscători ai activităţii primului patriarh al României, Antonie Plămădeală, fost mitropolit al Ardealului, avea în una dintre lucrările sale o altă părere:

“A ieşit din scenă la 6 martie 1939, după o activitate extrem de bogată, desfăşurată într-o epocă de mari frământări şi contradicţii care, de altfel, au şi generat al Doilea Război Mondial. A organizat şi consolidat instituţii bisericeşti, le-a dotat cu regulamente de funcţionare şi le-a asigurat cu oameni. A ajuns în vârful piramidei, a rămas om de echilibru, fiind chemat în funcţii mari nu pentru că ar fi fost politician, ci pentru că oferea soluţii din afara politicii, spre a lăsa răgaz oamenilor politici să-şi reconsidere şi să-şi clarifice ideile”.

Miron Cristea s-a născut în anul 1868, la Topliţa. În perioada 1925-1939 a fost primul patriarh al bisericii Ortodoxe Române. Între 1927 şi 1930 a fost senator regent, fiind un mare militant pentru unificarea teritorială a României.

Trupul neînsufleţit al patriarhului a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Acesta a fost succedat în funcţia de premier de Armand Călinescu şi în cea de patriarh de Nicodim Munteanu.

Miron Cristea a fost primul care a susţinut cauza construirii unei Catedrale a Mântuirii Neamului, idee abandonată din cauza războiului, dar reluată după 1989 de noii capi ai bisericii Ortodoxe Române.