Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) a dat în judecată Partidul Social-Democrat, solicitând fie să i se restituie 59 de tablouri din patrimoniul național, fie să i se plătească contravaloarea acestora, estimată provizoriu la 260.000 de lei, rezultă din acțiunea Muzeului, introdusă la Tribunalul București, unde se judecă procesul. Plângerea Muzeului, consultată de G4Media.ro, a fost introdusă în luna mai, dar încă nu a fost stabilit primul termen de judecată, scrie G4Media .

Tablourile au fost împrumutate formațiunii politice între 1993 și 1995. În timpul corespondenței dintre cele două părți pe marginea acestui subiect, PSD a transmis că tablourile au ars într-un incendiu și a promis că va plăti despăgubiri, dar apoi și-a retras oferta și a invocat ”forța majoră”.

În luna mai a acestui an, MNAC a chemat la bară PSD, procesul urmând a se desfășura la Tribunalul București. În acțiune, reclamantul solicită magistraților să oblige partidul la restituirea a 59 de lucrări de artă, iar în cazul în care se va demonstra că acest lucru nu poate avea loc, să i se achite despăgubiri de 260.000 de lei, conform unei evaluări provizorii. Suma definitivă urmează a fi stabilită în timpul procesului, în baza unui raport de expertiză.

MNAC a explicat că, între 1993 și 1995, precursorul său – Oficiul Național pentru Documentare și Expoziții de Artă – a împrumutat formațiunii politice 118 tablouri. În noiembrie 2012, PSD a informat MNAC că lucrările au fost depozitate în subsolul sediului central al PSD din Kiseleff, loc unde, pe 13 iulie același an, a avut loc un incendiu în timpul căruia 59 de lucrări au fost distruse. Restul de 59 de tablouri au fost inventariate și predate MNAC. La acel moment, PSD și-a exprimat disponibilitatea de a plăti contravaloarea operelor distruse, dar, în dosarul de la Tribunal, Muzeul afirmă că ”nu a fost avansată până în prezent vreo ofertă concretă de despăgubire.”

În acțiune, MNAC își exprimă dubiul asupra variantei PSD privind incidentul: ”Aspecte care conturează o situație destul de echivocă în privința circumstanțelor în care, deși dispuse în aceeași locație, sub o atentă supraveghere ce s-ar fi impus din partea detentorului lor precar, un lot de lucrări împrumutate de noi a putut fi recuperat, iar altul pierdut într-un sinistru – FĂRĂ ABSOLUT NICIO DOVADĂ PRIVIND DEPOZITAREA LOR ÎN SPAȚIILE AFECTATE DE INCENDIU (majusculele aparțin reclamantului MNAC n.r.).”

Referitor la amploarea incendiului, există un indiciu parțial în presa vremii: „Potrivit primelor informații, un tablou electric a luat foc, iar alarma de incendiu a pornit din cauza fumului. La fata locului au fost mobilizate mai multe autospeciale ale pompierilor si ambulante cu personal de prim-ajutor. Nicio persoana nu a fost ranită”, scria ziare.com , în ziua incidentului.

Pentru PSD, 13 iulie 2012 nu a însemnat doar acest incendiu: ulterior, DNA a anunțat că, în acea zi, Liviu Dragnea a transmis din Kiseleff, către toate organizațiile județene, o adresă care instiga la creșterea ilegală a numărului de alegători la votul de demitere al președintelui României de atunci, Traian Băsescu. Documentul i-a adus apoi lui Dragnea punerea sub acuzare în Dosarul Referendumul.

În cazul în care, totuși, se va demonstra faptul că lucrurile au stat așa cum au susținut cei de la PSD în 2012, Muzeul Național de Artă Contemporană și-a exprimat intenția de a încasa plata contravalorii lucrărilor, pe baza unei expertize.

În ceea ce privește returnarea tablourilor, demersurile MNAC au reînceput în octombrie 2019, PSD primind termen de 30 de zile. Muzeul nu a primit, însă, niciun răspuns. A urmat o nouă notificare, în martie 2021, reacția PSD ducând la intentarea acestui proces. MNAC a afirmat că, în răspuns, partidul ”s-a derobat de orice responsabilitate, invocând apărări ce vizează intervenția forței majore și, totodată, prescripția dreptului material la acțiune (…) înțelegând, în esență, să retracteze și oferta inițială de despăgubire.”

Până în prezent, dosarului încă nu i-a fost alocat un prim termen. Într-un răspuns pentru G4Media, MNAC a transmis că ”informațiile solicitate sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor, conform prevederilor art. 12 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 544/2001, c.m.c.u., întrucât prin conținutul lor se relevă date despre existența raporturilor juridice de drept litigios, individualizarea bunurilor revendicate, cauza juridică care stă la baza intentării acestor litigii, iar prin dezvăluirea lor se va aduce atingere unuia dintre principiile care guvernează dreptul la un proces echitabil, și anume principiul egalității părților în proces, ce implică respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea și dreptul la o instanță independentă și imparțială.”

Nu se cunosc detalii referitoare la titlurile și autorii tablourilor.

Până la ora editării acestui articol, președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu a transmis un punct de vedere asupra acestui proces.