Mircea Sandu: Nu mă interesează ce se întâmplă, nu am nicio implicare în contestaţia AJF Giurgiu

Mircea Sandu: Nu mă interesează ce se întâmplă, nu am nicio implicare în contestaţia AJF Giurgiu

Preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că nu este interesat de decizia Tribunalului Bucureşti în ceea ce priveşte validarea noii conduceri a FRF şi că nu are nicio implicare în demersul AJF Giurgiu de a contesta alegerile.

Mircea Sandu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Niciodată nu voi putea nega că am fost coleg cu Leşeanu vreo 14 ani la Sportul Studenţesc, dar ca membru al Federaţiei Române de Fotbal a fost respectat ca toţi ceilalţi afiliaţi. Nu am nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce se întâmplă, nu mă mai interesează. Nu mă interesează, nu am absolut niciun fel de implicare din data de 5 martie şi nici nu voi avea. Dezavuez orice altă poziţie pe care o ia altcineva. Asta este realitatea. Nu m-am implicat şi nu mă mai implic. Am o activitate de onoare în ceea ce priveşte candidatura României în organizarea Campionatului European din 2020 şi la care m-am angajat. Este singurul lucru pentru care sunt angajat la Federaţia Română de Fotbal", a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.

Oficialul FRF a precizat că din data de 5 martie, când au avut loc alegerile pentru preşedinţia federaţiei, nu s-a mai implicat în problemele executivului: "Ce pot să spun decât că pe data de 5 martie eu mi-am încheiat mandatul şi misiunea mea pentru conducerea executivă a fotbalului românesc. Din clipa aia am salutat membrii, am avut o discuţie cu preşedintele, în care mi-am spus un punct de vedere, că sunt la dispoziţia lor dacă au nevoie de serviciile mele. În rest, eu mi-am încheiat misiunea, eu nu mai candidez la federaţie, ce se întâmplă în continuare nu mai e problema mea".

Juristul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Giurgiu, Adrian Raţiu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că Tribunalul Municipiului Bucureşti nu a validat noua conducere a FRF , stabilind pentru 6 mai judecarea contestaţiei deciziei Adunării Generale a federaţiei.

"Clientul nostru, AJF Giurgiu, contestă validitatea Adunării Generale, printr-o cerere prin care a spus; «Domnule, îmi pare rău, nu îi validaţi pe ăştia, pentru că noi am contestat hotărârea Adunării Generale». Instanţa a acordat, astăzi, un nou termen pentru 6 mai, când se va judeca procesul dintre AJF Giurgiu în contradictoriu cu federaţia şi se va stabili dacă tribunalul trebuie să-i înscrie pe cei noi sau nu. Pe scurt, nu s-a validat deocamdată noua conducere, chestiunea va fi analizată peste o lună. Până atunci, teoretic, este un proviziorat, pentru că este clar că această nouă conducere nu a fost validată. Din câte ştiu eu, potrivit statutului, federaţia ar trebui să fie reprezentată în mod provizoriu de cineva, să nu fie nici vechea, nici noua conducere. Din câte ştiu eu, după statut este prim-vicepreşedintele FRF, domnul Gino Iorgulescu. Aşa ar trebui să fie, nu mă întrebaţi cum va fi", a spus Raţiu, pentru MEDIAFAX.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”