Mircea Lucescu (Turcia) - România a fost mai bună, e o echipă mai omogenă decât a mea

Mircea Lucescu (Turcia) - România a fost mai bună, e o echipă mai omogenă decât a mea

Selecționerul echipei naționale de fotbal a Turciei, Mircea Lucescu, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 2-0 în fața României, că adversarii au fost mai buni în primul rând pentru că au fost mai omogeni.

*Cosmin Contra — Suntem pe drumul cel bun, dar nu trebuie să ne îmbătăm cum apă rece

"A fost o atmosferă excelentă azi la Cluj. Publicul a fost fantastic, a pus presiune asupra celor două echipe pentru un joc rapid. România a fost mai bună. Se vede că este o echipă mai omogenă decât a mea. Pentru că eu am adus azi o mulțime de jucători noi, pe unii i-am cunoscut chiar acum două zile, iar azi au fost în teren pentru că am vrut să-i văd. Sigur că nu mă așteptam prea mult de la ei, dar cred că am făcut o repriză a doua bună. Meciul de azi nu a constituit un test pentru că diferența de vârstă de azi a fost de cinci ani, România 29 de ani, iar noi 24. Eu asta încerc să fac, să reconstruiesc o echipă a Turciei care avea o medie de vârstă extrem de ridicată. E nevoie de timp, dar în fotbalul actual nu mai este timp. De aceea am vrut să profit de aceste amicale, pentru că altfel nu aș fi putut să văd anumiți jucători. Așa că azi am riscat puțin, dar asta este", a afirmat Lucescu la postul Pro X.

Antrenorul Turciei spune că România se află pe un drum bun și speră ca aceasta să câștige și amicalul cu Olanda din 14 noiembrie. "Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor români, presingul și agresivitatea pe care au arătat-o. Au întrerupt jocul atunci când trebuia, au combinat frumos. Să dea Dumnezeu ca noul selecționer al României să reușească. Are nevoie de multă îndârjire și de o insistență deosebită. Dar eu cred că România este pe un drum bun. Vreau să văd și amicalul cu Olanda, care și ea trece printr-un moment de reconstrucție la fel ca Turcia. Dar Olanda este totuși un nume. România ar trebui să profite de acest moment și să câștige și cu Olanda", a menționat selecționerul.

Constantin Budescu este jucătorul care l-a surprins plăcut pe Mircea Lucescu în partida de la Cluj: "Nu știu dacă România va ajunge la EURO. Dar după cum am văzut azi, e bine că există un grup mare de jucători și e o concurență importantă. Eu nu am atâția jucători. Iar Budescu este jucător foarte bun. Nu mă așteptam, pentru că eu îl văzusem foarte puțin. Mi-am dat seama că Budescu este un jucător de care echipa națională are nevoie".

Echipa națională de fotbal a României a învins reprezentativa Turciei, antrenată de Mircea Lucescu, cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, într-un meci amical .

AGERPRES (AS-editor: Marius Țone, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!