Mircea Băsescu este arestat pentru trafic de influenţă dar nu se vorbeşte nicăieri despre nici un procuror sau judecător. La cine a intervenit Mircea Băsescu?
Mircea Băsescu este arestat pentru trafic de influenţă dar nu se vorbeşte nicăieri despre nici un procuror sau judecător. La cine a intervenit Mircea Băsescu? La pisica din bucătărie? Chiar trăim într-o ţară de tâmpiţi, care se lasă manipulaţi de nişte nemernici? Sau credem că Mircea Băsescu a luat banii de la Ambasador şi a fugit cu ei la preşedinte şi i-a zis: ,,Traiane, uite partea ta, fă ceva pentru dragul nostru de Bercea'', aşa cum cu tupeu încearcă să ne facă să credem că s-a întâmplat Antena3?
Vă prezentăm motivarea instanţei în cazul arestării lui Mircea Băsescu. Nu facem nici un fel de selecţie. Fac alţii destule. Pentru a vă manipula.
DOSAR NR. …….
EXTRAS
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCURESTI – SECŢIA I PENALĂ
Î N C H E I E RE
Şedinţa din Camera de Consiliu din data de 20.06.2014
Tribunalul constituit din :
JUDECĂTOR DE DREPTURI SI LIBERTATI: BRÎNDUȘA ELENA GHEORGHE
GREFIER : GABRIELA ŢAPU
######
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror CRISTIAN ANGHEL.
Pe rol soluţionarea propunerii de arestare preventivă a inculpaților B.M. și C.M.A., formulată de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. – Direcția Națională Anticorupție,în dosarul nr. …..
La prima strigare a cauzei la apelul nominal, făcut în camera de consiliu, au răspuns inculpații B.M., aflat în stare de reţinere, personal şi asistat de apărători aleși, av. Ş.F.și av. T.N., cu împuterniciri avocațiale la dosarul cauzei și inculpatul C.M.A., aflat în stare de reţinere, personal şi asistat de apărători aleși, av. T.N. și S.D., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
………………………………………………………………………………..
JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI,
Deliberând asupra propunerii de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii B.M. şi C.M.A., constată următoarele:
Prin propunerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.06.2014 sub nr. ….., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat să se dispună arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile începând cu date de 20.06.2014 până în data de 19.07.2014 a inculpaţilor:
1. B.M., fiul lui ………., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:
- trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din Codul penal.
şi
C.M.A., fiul lui ………., cercetat sub aspectul săvârșirii:
- complicității la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 din Codul penal, raportat la art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din Codul penal.
În fapt s-au reținut următoarele:
La începutul anului 2011, după ce față de A.S.s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul O., A.F.i-a remis lui C.M.A. suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui B.M. pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de A.S.și a altor cereri incidente în respectiva cauză.
Ulterior, pentru că A.S.nu a fost pus în libertate, A.F.i-a remis și suma de 350.000 de euro lui C.M.A., în același scop.
Data exactă a celor două momente în care A.F.i-a remis sume de bani lui C.M.A. nu a fost încă stabilită, dar, din probele administrate, rezultă că intervalul în care aceste evenimente au avut loc este cuprins între ….2011 (data luării măsurii arestării preventive față de A.S.) și ….2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond).
Din suma totală de 600.000 de euro remisă de A.F.lui C.M.A., B.M. a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru A.S., adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Pentru faptul că a intermediat remiterea banilor, C.M.A. și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la A.F..
Prin ordonanța nr. …. din 12.06.2014, a Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, în temeiul art. 305 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Având în vedere probele administrate în cauză după începerea urmăririi penale cu privire la faptă, prinordonanța nr. …. din 19.06.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din Codul penal, și complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 din Codul penal, raportat la art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din Codul penal.
Prin ordonanța nr. … din 19.06.2014, în temeiul art. 305 alin. 3 din Codul de procedură penală, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de:
1. B.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:
- trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din Codul penal.
2. C.M.A., sub aspectul săvârșirii:
- complicității la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 din Codul penal, raportat la art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din Codul penal.
Prin ordonanța nr. … din 19.06.2014, în temeiul art. 309 alin. 1 din Codul de procedură penală, s-a dispus:
Punerea în mișcare a acțiunii penale față de:
1. B.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:
- trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din Codul penal.
2. C.M.A., sub aspectul săvârșirii:
- complicității la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 48 din Codul penal, raportat la art. 291 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din Codul penal.
Sub aspectul sesizării DNA, se reţine că la data de ….2014, pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei a fost înregistrat denunțul formulat de ….care a sesizat săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență de către B.M. și C.M.A.. Ulterior, la acest denunț au fost anexate alte trei denunțuri având conținut identic, primite de la alte instituții.
Din conținutul identic al acestor acte de sesizare rezultă că, în cursul lunii …2011, martorul denunțător …, împreună cu …, … denunțătorului, i-au remis lui B.M. suma de 250.000 euro, în schimbul promisiunii celui din urmă că va interveni la Președintele României pentru a-l determina să dispună grațierea individuală a condamnatului A.S., zis „…”, precum și pentru a interveni pe lângă procurori și judecători în vederea cercetării în stare de libertate a arestatului preventiv A.S.
Tot din cuprinsul acestor acte reiese că, după condamnarea lui A.F.și a lui A.S.de către Tribunalul O., A.F.i-a remis lui B.M. suma de 350.000 euro pentru obținerea unei soluții favorabile în dosar, în baza afirmațiilor celui din urmă că va interveni pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel C. ce aveau spre soluționare calea de atac formulată.
La data de …..2014, la Direcţia Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța, a fost înregistrată sub numărul …, plângerea penală formulată de numitul …, prin apărătorul ales P.A., împotriva numiților B.M. și C.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, înșelăciune și „denunțare calomnioasă”.
Din cuprinsul plângerii reiese că A.F.i-a remis lui C.M. suma de 600.000 euro, pentru ca cel din urmă, la rândul său să o pună la dispoziția lui B.M., persoana care avea capacitatea reală de a-i influența pe judecătorii Curții de Apel C., fie să-l pună în libertate pe inculpatul A.S., fie să îl condamne pe acesta la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă scurtă de timp, într-un dosar ce avea ca obiect o tentativă la infracțiunea de omor. Tot din sesizare reiese că B.M. le-a solicitat rudelor familiei A.să se deplaseze la biroul lui pentru a restitui suma de bani pretinsă, însă a colaborat cu organele judiciare pentru organizarea unui flagrant sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj.
La data de 17.06.2014 procurorul șef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial C. a formulat o cerere privind analizarea oportunității preluării cauzei nr. … de către Structura Centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, având în vedere faptul că la nivelul Secţiei de combatere a corupţiei este înregistrat dosarul penal cu numărul …, având același obiect.
Prin Rezoluția procurorului șef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din data de 17.06.2014, s-a dispus preluarea dosarului nr. … al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial C. la Structura Centrală, acesta fiind reînregistrat la nivelul Secţiei de combatere a corupţiei sub numărul ….
Prin ordonanța cu nr. …, din data de 17.06.2014, în temeiul art. în temeiul art. 43 C.p.p şi 63 alin. 1 C.p.p, s-a dispus reunirea dosarelor .. şi … într-o singură cauză, sub nr. …..
În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive se prezintă, sub aspectul situaţiei de fapt şi al probelor în baza cărora s-a stabilit această situaţie, următoarele:
……………………………………………………………………………………
Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată, în conformitate cu dispoziţiile art. 226 alin. 1) C. proc. pen., că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
Conform art. 202 alin. 1 din C.pr.pen., „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”
Potrivit alin. 3 al art. 202 din C.pr.pen., “orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
De asemenea, conform art. 223 alin. 1 din C.pr.pen., „măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, … numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre următoarele situaţii:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.”
Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Astfel, în analiza primei condiţii susmenţionate, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii ar fi săvârşit infracțiunile pentru care sunt cercetaţi, în accepţiunea dispoziţiilor art. 97 alin. 1 din N.C.pr.pen., care defineşte proba ca fiind orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.
Dispoziţia art. 97 alin. 1 din N.C.pr.pen. trebuie interpretată prin prisma dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 lit. c din CEDO care condiţionează legalitatea privării de libertate a unei persoane de existenţa unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează a fi lipsită de libertate a săvârşit o infracţiune. În accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului prin motive verosimile se înţeleg date, informaţii de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârşit infracţiunea respectivă (cauza Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit), fără a fi necesar ca, la momentul luării sau menţinerii măsurii arestării preventive să existe probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă (cauza Murray c. Regatului Unit), nefiind necesar ca persoana să fie într-un final, acuzată sau trimisă în judecată.
Potrivit jurisprudenţei CEDO în materie (cauza Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit), la momentul luării măsurii arestării preventive nu este necesar să existe probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă.
În analiza făcută, judecătorul de drepturi şi libertăţi se raportează, în acest sens, la următoarele: denunţurile şi declaraţiile martorilor denunţători, declaraţiile inculpaţilor date în faţa organului de urmărire penală, precum şi cu ocazia soluţionării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale, înscrisurile de la dosar.
Pe baza acestora judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că, în ciuda atitudinii de negare a săvârşirii vreunei infracţiuni, probele administrate fundamentează suspiciunea rezonabilă a săvârşirii de către aceştia a activităţii pretins infracţionale reţinute în sarcina lor.
Judecătorul are în vedere înregistrările convorbirilor purtate de inculpaţi cu martorii denunţători, transcrise în conţinutul proceselor-verbale aflate la dosar, dar şi înscrisuri, precum şi declaraţii, inclusiv ale inculpaţilor care prin faptul contrazicerii lor de către alte mijloace de probă atestă intenţia acestora de ascundere a realităţii.
În ceea ce priveşte înregistrările puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către denunţători, al căror caracter legal şi a căror utilizare ca probe, a fost contestată de către inculpaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi priveşte această contestare ca lipsită de temei, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 139 alin. 3 C.p.p., potrivit cu care înregistrările efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Prin chiar maniera de reglementare a textului sus menţionat, s-a dorit garantarea şi respectarea de către stat a obligaţiei pozitive de a apăra dreptul prevăzut de art. 8 din CEDO, fiind admisă de lege posibilitatea unei persoane pusă în faţa unei situaţii infracţionale de a folosi înregistrarea imaginii sau comunicării pentru a revela această infracţiune. A restrânge o astfel de posibilitate la situaţiile în care este vătămat în mod direct un drept al respectivei persoane, nu poate fi apreciat în consonanţă cu intenţia legiuitorului care a vizat prin dispoziţia mai sus menţionată nu numai părţile, ci şi alte persoane care au purtat convorbiri sau comunicări cu terţii.
Respectivele înregistrări, supuse exigenţelor legale ce reglementează supravegherea tehnică, ca metodă specială de cercetare, au fost ulterior certificate de procuror conform reglementărilor în materie. Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv.
Prin chiar declaraţiile lor, inculpaţii au recunoscut că au existat acele întâlniri cu persoanele despre care se susţine că au „cumpărat influenţa”, precum şi aceea că s-a remis suma de bani ce ar forma, în opinia parchetului, obiectul traficului de influenţă, însă această sumă ar fi fost primită cu titlu de împrumut de către inculpatul C.M.A.. În dovedirea acestui caracter legitim al primirii banilor s-a încercat acreditarea ideii că respectiva sumă ar fi fost destinată participării la o licitaţie organizată în vederea vânzării utilajelor şi licenţei de producţie la societatea A..
Împrejurarea că nu există un înscris care să ateste încheierea unui astfel de contract de împrumut ori martori care să declare despre această convenţie, context în care împrumutătorilor le-ar fi fost practic imposibil să dovedească achitarea vreunei sume de bani către inculpatul C.M.A., iar acesta nu ar fi avut nici un temei juridic în baza căruia ar fi putut fi obligat la restituirea acestei sume de bani (în condiţiile în care suma totală vizată se ridică la 600.000 euro, între părţi nu există o relaţie apropiată, nu s-a stabilit cu ocazia „acordării împrumutului” o dată scadentă ori plata vreunei dobânzi, deşi chiar inculpatul C.M.A.a afirmat despre persoanele respective că s-ar ocupa cu ….), precum şi aceea că respectivii bani au fost daţi cu … luni înainte de organizarea licitaţiei şi nu au fost folosiţi, potrivit propriilor susţineri ale inculpatului C.M., în acest scop, lipsesc de credibilitate aceste apărări.
Ele sunt contrazise şi de discuţiile înregistrate şi redate în procesele-verbale aflate la dosarul de urmărire penală din conţinutul cărora rezultă că banii au fost primiţi pentru a fi utilizaţi de către o persoană care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor investiţi cu soluţionarea cauzei în care era judecat A.S.sau a celor chemaţi să soluţioneze diferite cereri în legătură cu arestarea preventivă a acestuia.
Implicarea inculpatului B.M. şi împrejurarea că acesta a primit parte din suma respectivă în scopul de a-şi vinde influenţa asupra unor funcţionari însărcinaţi cu atribuţii referitoare la eliberarea lui A.S., în accepţiunea textului art. 291 CP, rezultă cu claritate din declaraţiile martorilor şi din procesele verbale de redare a înregistrărilor ambientale şi telefonice (…). Maniera în care a fost abordată de către interlocutori problema legată de sprijinul pe care inculpatul B.M. a înţeles să îl acorde, nu lasă echivoc asupra naturii demersurilor pe care acesta susţinea că le face, afirmaţiile sale privitoare la pedepse şi soluţii procedurale fiind de natură a-l convinge pe cumpărătorul de influenţă de realitatea acestora.
Existenţa, în paralel, a unor demersuri ale inculpatului B.M. în sensul semnalării către organele judiciare a exercitării de presiuni asupra sa din partea membrilor familiei numitului „ B.M.” nu este incompatibilă cu acţiunile presupus ilicite ale acestuia, fără a avea relevanţă, sub acest aspect, momentul în care s-au făcut respectivele demersuri şi forma sub care s-au concretizat.
Din materialul probator existent la dosar, judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră că există în cauză probe care conduc la o presupunere rezonabilă că în perioada …2011 – ….2012 inculpatul B.M. a primit suma de 250.000 euro de la A.F., prin intermediul lui C.M.A., în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii investiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de A.S., precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă lui A.S., fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate, pentru faptul că a intermediat remiterea banilor, C.M.A. însuşindu-şi suma de 350.000 euro din totalul de 600.000 euro primit de la A.F..
O analiză riguroasă se impune în verificarea cerinţei subsecvente a textului legal mai sus enunţat (art. 223 alin. 2 din N.C.pr.pen.), respectiv, privarea de libertate a inculpaţilor este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Din acest punct de vedere, judecătorul de drepturi şi libertăţi se raportează, pe de o parte, la criteriile enunţate chiar de legiuitor, respectiv, gravitatea faptei presupus săvârşite, modul şi circumstanţele de comitere a acesteia, anturajul şi mediul din care provin inculpaţii, antecedentele lor penale, alte împrejurări privitoare la persoana acestora.
Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat în mod constant în doctrină şi jurisprudenţă, are în vedere că ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc, care presupune funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
În consecinţă, se poate considera că există o stare de pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de convieţuire socială la care şi art. 1 din N.C.pr.pen. se referă, ca urmare a lăsării în libertate a inculpaţilor – fie prin activitatea acestora posterioară faptei, fie prin reacţia declanşată în cadrul societăţii de fapta comisă.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa CEDO în această materie, Curtea a statuat în mod constant în sensul că din cauza gravităţii deosebite şi a reacţiei publicului faţă de acestea, unele infracţiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru un anumit timp. Acest motiv trebuie considerat ca relevant şi suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice. În plus, privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe ameninţată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea (CEDO, cauza Letellier vs. Franţa din 26.06.1991).
Or, faptele, presupus săvârşite de inculpaţi, sunt de natură să provoace o puternică rezonanţă în cadrul societăţii; în consecinţă, lipsa unei reacţii prompte a sistemului judiciar şi lăsarea inculpaţilor în libertate la momentul procesual de faţă ar induce perturbări grave ale disciplinei publice, ale respectului faţă de lege, stimulând temerea colectivă că justiţia nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase – generând astfel un sentiment acut de insecuritate.
Chiar dacă presupusa activitate infracţională s-a derulat în perioada 2011-2012, nu se poate susţine că trecerea timpului a diluat pericolul social generat, întrucât ar însemna să se ignore nu numai caracterul evident clandestin al unor astfel de acţiuni, contextul, modalitatea şi mai ales momentul în care s-a ajuns la devoalarea acestora, dar şi impactul mai mult decât actual şi de rezonanţă în societatea românească.
Este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală, nefiind admis să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul că se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii, se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz pentru a se vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”.
Prin urmare, judecătorul este obligat să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte, şi interesul public de protecţie a cetăţenilor şi autorităţilor statului de drept împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire a faptelor cu privire la care există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că au avut loc cu participarea inculpaţilor şi din consecinţele acestora.
Se constată, în cazul tuturor persoanelor implicate, existenţa unor mentalităţi greşite, a unei percepţii eronate şi periculoase asupra actului de justiţie şi organelor abilitate să îl aducă la îndeplinire, dar şi a altor instituţii de cel mai înalt nivel în statul de drept, care impun, raportat şi la impactul faptelor de acest gen asupra opiniei publice, la sentimentul de insecuritate creat în rândul destinatarilor raporturilor penale de conformare, o reacţie promptă şi eficientă din partea autorităţilor.
Nu trebuie ignorat că cei doi inculpaţi au înţeles să urmărească obţinerea unor foloase substanţiale de pe urma persoanelor interesate să rezolve pe căi ilicite anumite probleme judiciare. O astfel de optică, în care „dreptatea” şi de ce nu, faţă de specificul cauzelor ce constituiau finalitatea demersurilor ilicite făcute, „libertatea” au devenit o marfă ce se poate cumpăra şi vinde, apare ca inadmisibilă, valorile sociale atinse fiind multiple, cea mai importantă, în opinia judecătorului, fiind lezarea încrederii în sistemul judiciar şi în autoritatea judecătorească în condiţiile în care,prin presupusele acţiuni întreprinse, inculpaţii au acreditat ideea că justiţia este la discreţia influenţelor lor, gata să abdice de la atributele şi încrederea de care trebuie să se bucure într-o societatea democratică.
Toate aceste considerente expuse mai sus, reprezintă în opinia judecătorului de drepturi şi libertăţi temeiuri necesare si suficiente, de natură a impune privarea de libertate a inculpaţilor, măsura arestării justificându-se pentru o bună desfăşurare a procesului penal, în faza de debut a urmăririi penale.
Pentru a se răspunde exigenţelor impuse de art. 5 pct. 1 lit. c CEDO, dar şi solicitării inculpaţilor, prin apărători, judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuie să analizeze şi posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei la proces (cauza Vrencev c. Serbiei; cauza Lelieire c. Belgiei) pentru că numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret se poate proceda la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat (cauza McKay c. Regatului Unit).
Din acest punct de vedere, în vederea realizării scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 din N.C.proc.pen. se impune privarea de libertate a inculpaţilor, în condiţiile în care este necesar să se asigure buna desfăşurare a procesului penal, fără riscul denaturării cercetărilor în cauză. Nu sunt de ignorat, sub acest aspect, relaţiile dintre inculpaţi şi denunţători, ascendentul primilor asupra celorlalţi, interesul urmărit de către cei care au sesizat autorităţile, anume acela al recuperării banilor, posibilitatea influenţării lor.
În consecinţă, luarea faţă de inculpaţii din prezenta cauză a unei măsuri alternative, nu ar fi suficientă la acest moment de debut al procesului penal, urmând să se aprecieze asupra necesităţii luării unei altfel de măsuri pe parcursul procesului penal. Judecătorul de drepturi şi libertăţi consideră că interesul societăţii de a se afla în siguranţă şi de a elimina, măcar temporar, elementele care prezintă un grad de pericol social crescut este primordial şi trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce li s-ar cauza inculpaţilor prin privarea lor temporară de libertate.
Apreciind, în lumina celor expuse, că măsura privării de liberate a inculpaţilor este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor, prin raportare şi la natura interesului public ocrotit, judecătorul de drepturi şi libertăţi, în baza art. 226 alin. 1 din N.C.proc.pen. rap. la art. 223 alin. 2 din N.C.proc.pen., va admite propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor B.M. şi C.M.A., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
În baza art. 275 alin. 3 din N.C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi lăsate în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În baza art. 223 alin. 1 şi 2 C.p.p. rap. la art. 202 alin. 1 şi 3 C.p.p. şi art. 226 alin. 1 C.p.p. admite propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.
Dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.M. pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a măsurii dispuse şi a inculpatului C.M.A. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 20.06.2014, până la data de 19.07.2014, inclusiv.
Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pentru fiecare dintre inculpaţi, în condiţiile art. 230 C.p.p.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore.
Dată şi pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.06.2014, ora 21,30.
JUDECĂTOR DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI, GREFIER, BRÎNDUŞA ELENA GHEORGHE GABRIELA ŢAPU
