„Miorița fight” într-un spital din Oradea. Bătaie între trei doctorițe, o olteancă, o maramureșeancă și-o bihoreancă...

„Miorița fight” într-un spital din Oradea. Bătaie între trei doctorițe, o olteancă, o maramureșeancă și-o bihoreancă...

Trei doctorițe rezidente din cadrul Spitalului Județean Oradea s-au luat la bătaie în Secția de Infecţioase din cauza unor mesaje pe care și le-au trimis pe un grup comun de WhatsApp, relatează Bihoreanul.

Incidentul a fost confirmat atât de medicul-șef al secției, cât și de managerul spitalului.

„Una dintre rezidentele implicate este originară din Oltenia, una este din Maramureş, iar una e bihoreancă, din Băiţa, de lângă Nucet. Se pare că incidentul a pornit de la un mesaj trimis de una dintre ele pe grup, iar celelalte două au reacţionat cu agresivitate. S-a ajuns la păruială, până le-a despărţit dr. Csep”, a declarat managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp.

Dr. Andrei Csep, șeful Secției de Infecțioase a evitat să comenteze incidentul, afirmând că nu a fost propriu-zis „o bătaie”, dar l-a confirmat şi a declarat că va propune o măsură disciplinară împotriva uneia dintre doctoriţe.

„Voi propune mutarea ei la cealaltă secţie”, a spus dr. Csep, lapidar, fără a nominaliza cele trei doctoriţe rezidente.

Cele trei ar fi fost despărțite chiar de către medicul Csep.

„Au început, de faţă cu colegii, să strige una la alta şi apoi să se lovească”, a descris scena o sursă ziarului BihoreanuI.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…