Vechile neamuri antice nu au dispărut în totalitate. Specialiștii au identificat, cu ajutorul geneticii, urmașii celor mai faimoase populații ale istoriei vechi. Anterior, s-a crezut că aceste popoare antice nu ar fi supraviețuit trecerii timpului.

Femeie coptă FOTO după un tablou de Bertha Muller

Printre cele mai faimoase populații ale lumii antice au fost egiptenii, asirienii și sciții. Aceștia au dezvoltat civilizații sau imperii puternice acum câteva milenii iar după aceea au dispărut de pe scena istoriei. Teritoriile locuite și stăpânite de aceștia au fost ocupate de alte populații de-a lungul timpului iar urma lor s-a pierdut. Ba chiar, mult timp, s-a considerat că majoritatea vechilor popoare ale antichității s-au pierdut definitiv, atât prin extincție cât și prin amestecuri etnice și culturare. Studiile genetice au demonstrat însă că o parte a acestor neamuri antice foarte faimoase au supraviețuit până astăzi. Mai există comunități foarte restrânse de urmași ai egiptenilor, asirienilor, sciților, sarmaților, hunilor, incașilor și chiar fenicienilor.

Urmașii faraonilor egipteni, de la zeul Ra, la creștinism

Aparent, vechii egipteni au dispărut de mult. În momentul de față, Egiptul are o populație vorbitoare de limbă arabă, în mare parte islamică, fără nicio legătură cu populațiile antice ale Egiptului. În realitate, vechii egipteni au supraviețuit tuturor invaziilor, asiriană, persană, macedoneană, romană și arabă. Au supraviețuit chiar și islamizării masive. Este vorba despre minoritatea coptă care reprezintă aproximativ 10% din populația Egiptului modern. Comunități de copți sunt înregistrate și în Statele Unite, evident migranți veniți din Egipt, dar și în Australia. Se estimează că, în total, sunt peste 12 milioane de urmași ai vechilor egipteni, pe tot cuprinsul Globului.

Termenul de „copt” a apărut în perioada stăpânirii greco-romane, mai ales după cucerirea Egiptului de către Alexandru Macedon. Copți își spuneau vechii egipteni pentru a se deosebi de elitele străine care conduceau Egiptul, adică macedoneni, greci sau romani. În secolul I d Hr, în timpul împăratului roman Claudius, Marcu, unul dintre evangheliști a ajuns în Egipt și a început răspândirea creștinismului. A înființat o puternică comunitate religioasă în Alexandria care a dus la răspândirea noii religii în tot Egiptul. Biserica alexandrină este cea mai veche Biserică din Africa. Totodată, creștinismul egiptean a dus la o mișcare isihastă extrem de importantă în primele secole ale erei creștine. Odată cu invazia arabă din secolul al VII lea d Hr a început islamizarea Egiptului.

Majoritatea coptă a fost puternic afectată, mai ales în secolul al XII lea, odată cu instaurarea puterii mamelucilor. Mulți copți au fost obligați să treacă la islam. A rămas o minoritate care și-a păstrat credința creștină dar și genetica vechilor strămoși egipteni. Ei se consideră urmașii faraonilor. „Dacă ar fi să analizăm bine vorbele Episcopului Toma ne dăm seama că nu a greșit cu nimic. El a spus „copții din Egipt nu sunt de origine arabă, ci mai degrabă au obârșie faraonică. Și este este drept așa. Noi suntem egiptenii copți. Nu suntem copții faraonici. Copt înseamnă egiptean străvechi convertit la creștinism”, mărturisea episcopul copt Picenti din Helwan și Massarah. În plus, copții nu vorbesc limba arabă.

Urmașii celor mai duri războinici ai Orientului trăiesc și astăzi

Asirienii au fost una dintre cele mai puternice și războinice civilizații ale lumii vechi. Aceștia au ridicat orașe-state și au dominat lumea antică între secolele XIV și VII îHr. Asirienii și-au creat o faimă de mari războinici având, în perioada 911-609 îHr, cea mai puternică armată din lume. Războinicii erau echipați cu pieptare și coifuri din metal, înarmați cu spade și lănci din fier. Asirienii aveau arcași de temut dar și unități de care de luptă care „rupeau” liniile inamice provocând dezordine și panică. Au fost printre cele mai vechi popoare antice care au utilizat echipamente de asediu. Și-au dominat adversarii prin teroare și puterea armelor. Au ridicat monumente impresionante mai ales în orașul Ninive, o perlă a Mesopotamiei Antice. Totodată, regii asirieni erau renumiți vânători de lei fiind înfățișați în ipostaze marțiale, dar și de vânătoare pe majoritatea basorielefurilor.

Imperiul Asirian s-a prăbușit odată cu ridicarea Imperiul Neo-Babilonian și renașterea anticului Babilon. Asirienii nu au mai reușit, ulterior, să se impună politic și militar pe scena istoriei. Mulți i-au tratat ca pe o populație antică dispărută. În realitate, poporul asirian, dar și cultura acestuia au supraviețuit mileniilor. Numărul lor este redus, ajungând în anul 2024 la 5 milioane, în toată lumea (n.r. incluzând diaspora). Astăzi o bună partea a asirienilor trăiesc încă pe teritoriile strămoșilor, adică în zona vechii Mesopotamii, împărțită între Irak, Siria și Iran. Asirienii moderni sunt identificați drept siriaci sau caldeeni. Și astăzi vorbesc limba aramaică, în special dialectele suret și turoyo, printre cele mai vechi limbi de pe fața Pământului. Populațiile de asirieni sunt exclusiv creștine, aderând fie la catolicism, fie la ortodoxism. Sunt printre cele mai vechi populații convertite la creștinism, alături de evrei, armeni, greci și nabateeni. Deși trăiesc într-o mare arabă și islamică, asirienii încearcă din răsputeri să-și păstreze identitatea etnică și tradițiile.

Urmașii războinicilor sciți trăiesc în Ungaria

O altă populație extrem de faimoasă a lumii antice a fost, fără îndoială, cea a sciților. Neamuri iraniene , împărțite în mai multe triburi și clanuri, au creat un adevărat imperiul al stepelor începând cu secolul VIII îHR. Sciții erau războinici ai stepelor, călăreți nomazi care-și mânau turmele de vite dintr-un loc în altul și cunoșteau mai bine ca oricine războiul din șaua calului. Trăgeau de minune cu arcul din goana cailor mici și robuști, dar știau să mânuiască și lancea, securea sau spada. Regii și aristrocrații sciți erau adevărați prinți ai aurului, deținând podoabe, dar și echipamente de luptă bogat ornate cu aur și alte materiale scumpe. În plus, femeile sciților luptau cot la cot cu bărbații, dând naștere legendelor despre amazoane. Acești războinici de temut au ocupat stepele nord-pontice, pe teritoriul de astăzi al Rusiei și Ucrainei, ajungând în secolul al VI lea î Hr și pe teritoriile geților. Între sciți și geți s-au dus lupte dure pentru supremație.

După secole de dominație, puterea sciților a decăzut, începând cu secolul al IV lea. Mai apoi, locul lor a fost luat de sarmați, tot o populație iraniană de călăreți războinici. Urmașii lor continuă să trăiască și astăzi, dar pe teritoriul Ungariei. Este vorba despre minoritatea Jasz. Aceștia sunt populații de origine iraniană, urmași ai vechilor sciți. După ce au trăit o vreme în zona Osetiei, au ajuns în cele din urmă, în secolul al XIII lea, în câmpia Pannonică, fiind integrați în statul medieval Ungaria. Erau apreciați mai ales pentru calitățile lor de războinici călare, dar și de păstori. Astăzi trăiesc în comitatul Jász-Nagykun-Szolnok. Deși și-au pierdut limba strămoșească în secolul al XVIII lea, fiind vorbitori de limbă maghiară, cei din comunitatea Jasz și-au păstrat tradițiile, existând un reviriment al conștiinței etnice. În acest scop se organizează și celebrul festival Csango. Pe lângă copți, asirieni și jasz, mai există populații străvechi care au supraviețuit. Este vorba despre urmașii incașilor, cei ai hunilor, dar și al vechilor fenicieni.