Minunea naturală din cel mai vechi loc de pe Pământ
Trăim încojuraţi de minuni ale naturii pe care ne-ar fi greu să le vizităm şi dacă ne-am dedica întreaga viaţă descoperirii lor. Chiar dacă nu le putem admira la faţa locului, imaginile aproape ireale surprinse de fotografi profesionişti dezvăluie frumuseţea unor privelişti aparţinând parcă altor lumi.
Muntele fără vârf, minunea naturală din cel mai vechi loc de pe Pământ
Muntele Roraima, cel mai vechi loc de pe Pământ , un mister nedeslușit încă. Munțele face parte din din lanțul Pakaraima, care se întinde între Venezuela, Brazilia și Guyana. Este un platou sedimentar care mărginește bazinul Amazonului și se spune că sunt cele mai vechi formațiuni geologice de pe Pământ, cu o vechime estimată la peste 2 miliarde de ani, arată Google Arts&Culture
De mai bine de 500 de ani, oamenii de știință din întreaga lume au încercat să descifreze misterele din jurul acestui loc, declarat cel mai vechi de pe planetă.
Pe lângă faptul că se ridică la aproape 3.000 de metri deasupra nivelului mării, muntele are o morfologie nenaturală, care pare să fi fost tăiată cu cuțitele atât de precise sunt unghiurile sale.
Această formațiune de stâncă este cea mai mare de acest fel din toată America de Sud și face parte din lanțul muntos Pakaraima.
Originea sa este un mister. Se crede că Muntele Roraima a fost produsul unui cutremur mare în trecut. Cu toate acestea, originea sa este incertă, deoarece caracteristicile geologice create în mod similar nu au această formă.
Acest lucru i-a determinat pe oamenii de știință să creadă că ar putea fi cea mai veche formațiune stâncoasă de pe Pământ.
Sunt 5 secole de când Muntele Roraima nedumerește istorici, geologi, mulți oameni de știință. Practic, Muntele Roraima este un munte fără vârf.
Vârful formațiunii muntoase este complet orizontal și ocupă o suprafață de peste 30 de kilometri pătrați, înconjurat de cascade, stânci și alte caracteristici geografice rare în lume.
Privită de sus, pare ca o insulă în înălțime. Muntele Roraima găzduiește o mare diversitate de specii de animale și plante endemice. Muntele este renumit pentru că deține plante și animale care nu se mai găsesc nicăieri în lume, potrivit Click .
Geologii și biologii din întreaga lume estimează că ascunde specii pe care știința încă nu le-a cunoscut, întrucât există spații în munte care sunt și acum neexplorate .
Sursa: adevarul.ro