Minivacanţa de Paşte şi 1 Mai: Românii au ales Litoralul românesc, Delta Dunării, Bucovina şi Valea Prahovei, dar şi destinaţiile externe cu plaje exotice
Românii au ales să-şi petreacă vacanţa de Paşte şi de 1 Mai în Bucovina, Maramureş şi staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi pe litoralul românesc şi în Delta Dunării, însă nu au fost ocolite nici destinaţiile de pe litoralul bulgaresc sau cele din Grecia, Turcia şi Egipt.
Tarifele pachetelor de vacanţă, în funcţie de destinaţie, număr de zile şi grad de confort, au fost pentru toate buzunarele: de la 182 de lei pentru un pachet de trei nopţi de cazare (fără mic dejun) la un hotel de 3 stele din Neptun la 8.000 de euro pentru o vacanţă sofisticată de opt nopţi la o vilă privată în Phuket, în Thailanda.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) estimează că numai pe Litoralul românesc sunt aşteptaţi în această vacanţă de Paşte şi 1 Mai peste 40.000 turişti, mai ales că din 26 aprilie "se dă startul distracţiei" la malul mării.
"Se dă startul distracţiei la malul mării. Ediţia cu numărul 25, cea de primăvară a Festivalului Sunwaves, debutează joi, 25 aprilie pe plaja Crazy Beach din staţiunea Mamaia. Timp de o săptămână, nordul litoralului devine destinaţia muzicii electronice. Atmosfera va fi animată de DJ autohtoni şi internaţionali pe cele patru scene. (...) Pe 26 aprilie îşi deschide porţile o nouă ediţie a Festivalului du Bonheur, eveniment gastronomic ce atrage atenţia cu arome, gusturi şi produse culinare pentru toate preferinţele. La Vama Veche revine Sunset Festival şi continuă petrecerile în locaţiile deja consacrate iubitorilor genului liber, 'flower-power'", a declarat pentru AGERPRES Corina Martin, preşedinte FAPT.
Din păcate, nu toate staţiunile sunt cu adevărat pregătite pentru marea deschidere, susţine preşedintele FAPT, dar în Top 3 destinaţii preferate regăsim, din nou, "Mamaia, Vama Veche şi Năvodari - care beneficiază din plin de apropierea de Mamaia şi oferă, de asemenea, locaţii de cazare şi distracţie preferate de segmentul de turişti care ne vizitează în primul weekend de deschidere de sezon, în mod tradiţional".
În acest an vor fi 6 zile de petrecere pe Litoral, datorită faptului că se sărbătoreşte nu numai tradiţionalul 1 Mai la mare, ci şi "Lumina de la malul mării", tradiţionala celebrare la mare a Sărbătorii Pascale.
"Vor fi 6 zile de petrecere în care au de câştigat operatorii din turismul local care şi-au pregătit locaţiile şi care îşi deschid porţile, cu oferte pentru toate bugetele şi preferinţele", spune Martin.
De asemenea, Federaţia FAPT şi Turkish Airlines Constanţa, împreună cu Asociaţia Patronală Delta Dunării vor aduce în Tur de Promovare managerii celor mai mari 10 agenţii turoperatoare din Istanbul şi Turcia, între 1 şi 5 Mai.
"Le prezentăm locaţiile reprezentative din Constanţa, Mamaia, Năvodari şi din Delta Dunării, întâlnire cu agenţii de turism şi hotelieri locali, cu care ne dorim să încheie contracte şi vor participa la marea Seară Dobrogeană din 3 Mai, unde prezentăm tradiţii, o seară de cină şi spectacol multietnic unic în Europa", menţionează Corina Martin.
***
Asociaţia Patronală Delta Dunării estimează pentru vacanţa de Paşte un grad de ocupare 70% în Delta Dunării, în timp ce pentru 1 Mai s-a ajuns deja la 100%.
"Gradul de ocupare este estimat la 70% în vacanţa de Paşte în Delta Dunării, având în vedere că românii preferă să petreacă Sărbătorile Pascale în familie, acasă, sau în destinaţii externe de religie ortodoxă. În schimb, avem grad maxim de ocupare pentru minivacanţa de 1 Mai, în care de la an la an, mai mulţi români iau în calcul şi Delta Dunării, ca paradis şi oază de linişte, confort, gastronomie şi tradiţii specifice şi, mai ales, deplină relaxare", spune Daniel Iluşcă, preşedintele Asociaţiei Patronale Delta Dunării.
***
Românii se îndreaptă şi către staţiunile montane de pe Valea Prahovei, care au ajuns deja la un grad de ocupare de 94%, potrivit Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.
"Din cele 12.084 de locuri de cazare clasificate disponibile în această zonă, 11.381 au fost rezervate. Gradul de ocupare general este astfel de 94%. Cele mai căutate staţiuni au fost Sinaia, Buşteni şi Azuga, toate cu un grad de ocupare de peste 95%. Iubitorii sporturilor de iarnă pot schia la Sinaia, la peste 2.000 de metri, unde sunt şi în această perioadă practicabile pârtiile Valea Dorului (2), Valea Soarelui (1 şi 2) Laptici (1 şi 2) şi Varianta", a declarat pentru AGERPRES preşedintele Asociaţiei, Adrian Voican.
Datorită creării unei punţi între Sărbătorile Pascale şi 1 Mai, durata media a sejurului în staţiunile montane din Prahova a crescut de la 3 zile cu ocazia Paştelui anul trecut la 4 zile în acest an. Pentru un sejur de 4 nopţi la un Hotel de 4 stele, clienţii au plătit aproximativ 2.500 de lei pentru camera dublă, cu mic dejun şi cină festivă în noaptea Învierii, în preţ fiind inclus şi accesul la zona spa. Pentru un sejur de 3 nopţi la 3 stele, turiştii au plătit aproximativ 600 de lei, cu pachete de masă la cerere.
"Turismul intern cu ocazia sărbătorilor Pascale a crescut faţă de anul trecut pe aproape toate destinaţiile interne. În medie, compania noastră a înregistrat o creştere cu până la 20% faţă de anul trecut pentru această perioadă. Putem vorbi categoric de un impact pozitiv al voucherelor de vacanţă, dar şi de dorinţa românilor de a se bucura de Sărbătorile Pascale, acasă, în România, cu mâncăruri şi tradiţii specifice acestei ocazii", a afirmat Voican, care este şi preşedinte al Bibi Touring Touroperator.
Conform datelor touroperatorului, cea mai cerută destinaţie internă de pe litoral în această perioadă este staţiunea Mamaia, urmată de Neptun şi Costineşti. Staţiunile balneare, apreciate din ce în ce mai mult în turismul de relaxare, se află şi ele printre preferinţele românilor în perioada de Paşte şi 1 Mai.
De asemenea, Băile Felix, Băile Herculane şi Călimăneşti Căciulata sunt destinaţii extrem de populare pentru din ce în ce mai mulţi români. Pentru un sejur de 5 nopţi la Băile Herculane, la 3 stele turiştii au plătit 1.950 de lei camera dublă pentru un sejur de 5 nopţi cu pensiune completă şi acces la spa. Pe litoral, pentru pachete de 3 nopţi cameră dublă tot în regim de 3 stele, cu regim de pensiune completă turiştii au plătit 1.326 de lei.
"Alături de destinaţiile tradiţionale pentru această perioadă, turiştii români au început să diversifice destinaţiile interne de interes, ceea ce reprezintă o veste foarte bună pentru turismul românesc în general. Avem spre exemplu vânzări foarte bune şi o creştere importată pentru Delta Dunării în perioada Sărbătorilor Pascale. Este îmbucurător că tot mai mulţi români încep să descopere şi să se bucure de numeroasele frumuseţi naturale ale României", a adăugat Adrian Voican.
****
Reprezentanţii Christian Tour susţin că românii au ales destinaţiile externe, mai ales zonele calde, dar şi pe cele din România pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale din acest an, Bucovina, Maramureş şi Mărginimea Sibiului fiind preferate de românii seniori şi familiile cu copii, în timp ce tinerii aleg aleg Litoralul, cu polul distracţiei: Mamaia Nord sau Vama Veche.
"Anul acesta, foarte mulţi români profită de faptul că Paştele pică în preajma datei de 1 Mai, două sărbători care se traduc automat prin zile libere. De aceea, se vor îndrepta spre destinaţii din străinătate, alegând mai ales destinaţii calde, unde pot sta chiar şi la plajă. De altfel, la finalul lunii aprilie - începutul lunii mai, Christian Tour operează deja o parte însemnată a avioanelor charter programate pentru acest sezon estival. În ceea ce priveşte destinaţiile interne, românii, mai ales familiile cu copii şi turiştii seniori, caută în special zonele tradiţionale precum Bucovina, Maramureş, Mărginimea Sibiului. Tinerii, mai ales cei dornici de distracţie, aleg şi anul acesta litoralul, cea mai solicitată zonă fiind Mamaia Nord, care a devenit polul distracţiei pe malul românesc al Mării Negre. Vama Veche este de asemenea una dintre destinaţiile preferate de tineri", a declarat pentru AGERPRES Raluca Hatmanu, director de marketing şi comunicare Christian Tour.
Ea a precizat că anul acesta cei mai mulţi români şi-au rezervat vacanţele de Paşte şi 1 Mai mult mai devreme decât în alţi ani, unii chiar în timpul vacanţei de Revelion.
"Ceea ce am remarcat anul acesta mai mult decât în alţi ani este faptul că românii, mulţi dintre ei, nu mai lasă pe ultima sută de metri planurile de vacanţă. Aşa că pentru vacanţa de Paşte şi 1 Mai, care marchează debutul propriu-zis al sezonului estival 2019, rezervările s-au făcut încă de la începutul anului. Avem turişti care, în timp ce erau în vacanţa de Revelion, şi-au rezervat cazarea la o pensiune pentru vacanţa de Paşte", a spus Hatmanu.
Pe destinaţiile interne, preţurile Agenţiei Christian Tour pornesc de la 1.300 de lei pentru două persoane pentru un pachet de 3-4 nopţi de cazare şi ajung la 4.000 de lei. Sunt, însă, şi hoteluri care au creat pachete speciale de Paşte în limita unui voucher de vacanţă, respectiv 1.450 de lei.
"Familiile care optează pentru o vacanţă în România se pot încadra şi în 2.000 de lei. Tarifele variază foarte mult în funcţie de numărul de stele al unităţilor de cazare, de facilităţile şi serviciile oferite, precum şi de zona aleasă. Avem, de exemplu, cel mai scump pachet vândut pentru Paşte, la un hotel de 5 stele din Băile Felix, unde o familie a plătit pentru un apartament 7.800 de lei pentru 5 nopţi de cazare", spune Raluca Hatmanu.
Reprezentantul Christian Tour susţine că de mai bine de o lună agenţia nu mai are nimic disponibil pentru vacanţa de Paşte în România. În schimb, pentru minivacanţa de 1 Mai, agenţia mai are oferte pe litoralul românesc, în Mamaia, Eforie Nord ori Neptun. În aceste locuri, un pachet de trei nopţi de cazare (fără mic dejun) la un hotel de 3 stele din Neptun, un turist trebuie să achite suma de 182 de lei.
De asemenea, pachetele puse în vânzare de Christian Tour pentru staţiunea Sunny Beach din Bulgaria au fost epuizate, însă românii mai pot opta pentru o vacanţă în staţiunile Nisipurile de Aur şi Albena.
"Şi pentru că vorbim despre Bulgaria, numărul solicitărilor de vacanţe pentru litoralul bulgăresc a crescut spectaculos comparativ cu perioada Sărbătorilor Pascale din 2018. În prezent, locuri de cazare se mai găsesc în staţiunile Nisipurile de Aur şi Albena, unde preţurile pornesc de la 35 de euro/persoană/noapte la un hotel de 4 stele în regim all inclusive", a menţionat Hatmanu.
Pachetele în destinaţii mai îndepărtate şi mai însorite, precum Hurghada (Egipt), Antalya (Turcia) şi Grecia, către care Christian Tour operează deja chartere, sunt epuizate pentru plecările din perioada Sărbătorilor pascale şi începutul lunii mai.
***
Mihaela Drăghici, director PR şi comunicare la Eximtur a precizat că anul acesta compania a avut o cerere foarte mare pentru minivacanţa de Paşte şi 1 Mai, aproape toate pachetele fiind rezervate încă din lunile ianuarie-februarie.
"Cele mai multe solicitări au fost pentru unităţile de 4 şi 5 stele, mai puţin pentru cele de 3 stele. Pachetul cel mai cerut a fost de 3 nopţi cu intrare în 26 aprilie la un preţ mediu de 800 Lei/pachet/persoana, sau de 5 nopţi, tot cu intrare în 26 aprilie, care combină Paştele cu 1 Mai la un preţ mediu de 1.400 lei/pachet persoană. Majoritatea pachetelor au fost cu demipensiune şi masa festivă de Paşte. Familiile cu copii au ales hotelurile unde au fost incluse şi activităţi pentru copii: egg hunt, program de vopsit ouă pentru copii, animatori şi acces la piscină. Turiştii caută tot mai mult facilităţile pentru copii. Dacă până anul trecut, un mic spaţiu de joacă exterior era de ajuns, acum se caută spaţii de joacă interior/exterior, piscine pentru copii, activităţi extra dedicate copiilor. Cele mai multe cereri au fost pentru staţiunile Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Sinaia, Poiana Braşov, dar şi Delta Dunării", a declarat, pentru AGERPRES, Mihaela Drăghici.
Potrivit acesteia, în cazul vacanţelor în străinătate, sejururile vândute încep de la 2 nopţi şi merg chiar şi până la 14. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate de Eximtur pe destinaţia Egipt, din mai multe motive.
"Pachetele cu charter inclus sunt deosebit de atractive din punct de vedere al raportului calitate-preţ, vremea este perfectă pentru plajă şi baie în această perioadă (temperaturile sunt de 29-30 grade), excursiile opţionale la piramide şi alte obiective turistice fac din această destinaţie una deosebit de atrăgătoare şi versatilă", a explicat Drăghici.
Pe locul doi in topul preferinţelor turiştilor s-a situat Bulgaria, iar apoi, la o distanţă foarte mică, Franţa.
Ca preţuri, pachetele variază foarte mult în funcţie de destinaţie şi de durata sejurului. Agenţia a vândut pachete de 5.000 euro în Maldive (3 adulţi + 1 copil, 8 nopţi cu all inclusive, fără transport) dar şi de 180 euro în Ungaria la băi (2 adulţi, 2 nopţi cu mic dejun, fără transport).
***
Agenţia Accent Travel & Events precizează că, pentru vacanţa de Paşte, în topul preferinţelor turiştilor s-au aflat Băile Felix, Băile Herculane, Băile Govora, urmate de zonele Maramureş şi Bucovina.
"Având în vedere că minivacanţa de Paşte se leagă cu ziua liberă de 1 Mai, am avut foarte multe solicitări şi pentru litoralul românesc, pentru staţiunile Mamaia, Eforie Nord, dar şi pentru staţiuni din sudul litoralului", a declarat Mirela Gherghina, product manager Accent Travel & Events.
Pentru pachetele premium la spa, tarifele au pornit de la 2.255 de lei de persoană, pentru sejururi de 5 nopţi cu servicii de masă şi tratamente medicale sau de relaxare incluse (la Hotel Lotus Therm 5 stele din Băile Felix, unul dintre cele mai bine vândute hoteluri din portofoliul Accent Travel & Events).
Pentru un sejur de 4 nopţi la mare, pe litoralul românesc, turiştii au plătit de la 600 lei de persoană (la Hotel Majestic 3 stele din Mamaia). Pentru sejururi de 4 nopţi în Venus, la hotel Afrodita 4 de stele, turiştii au plătit tarife de la 720 lei.
Programul voucherelor de vacanţă, precum şi oferta "Înscrieri timpurii" care s-a prelungit până pe 30 aprilie au impulsionat vânzările pentru turismul intern în perioada Sărbătorilor Pascale, în detrimentul destinaţiilor externe. Turiştii care au optat pentru destinaţii mai îndepărtate au ales Cipru, Grecia (Creta), Bulgaria, dar şi Emiratele Arabe Unite.
***
Cocktail Holidays a avut pentru intern câteva solicitări pentru această perioadă în special pentru zona de munte Buşteni, Sinaia sau Cheile Nerei, dar majoritatea au fost pentru străinătate.
"Prima destinaţie pe care s-au vândut toate pachetele de vacanţă cu două luni înainte este Sharm el Sheikh, unde de Paşte şi de 1 Mai vor fi în jur de 30 de grade. Noi mai avem locuri în acest moment numai pe cursele din a doua jumătate a lunii mai. Pentru un sejur în Sharm el Sheikh un turist a plătit în medie 859 de euro/persoană. Turiştii s-au orientat în special spre hotelurile de 4 şi 5 stele, cu regim de masă All Inclusive sau Ultra All Inclusive. Faţă de anul trecut, pe această destinaţie remarcăm o creştere a cererilor pentru pachetele cu un tarif mai ridicat", a declarat Maria Goicea, director de marketing Cocktail Holidays.
Ea a precizat că charterul cu destinaţia Rodos este singurul zbor charter direct de pe piaţă din perioada Paştelui. Destinaţia a fost foarte căutată datorită temperaturii, 23-25 de grade la sfârşitul lunii aprilie şi la începutul lunii mai, a atmosferei greceşti şi a faptului că au parte de tradiţiile de Paşte, la fel ca acasă.
"Turiştii care s-au orientat spre o vacanţă în Rodos au ales în special hoteluri de 4 şi 5 stele. La unele dintre hoteluri li se oferă şi un prânz festiv de Paşte. În medie, un pachet pentru Paşte în Rodos a fost 619 euro/persoană. Pe insulă pot să viziteze locul unde s-a filmat celebrul film 'Tunurile din Navarone', să facă surf în cel mai sudic punct al insulei, Prasonissi, locul unde se întâlnesc Marea Egee cu Marea Mediterană. Rodos merită atenţie pentru obiectivele de patrimoniu, printre care Acropolele de pe culmile dealurilor din Lindos şi fortăreaţa medievală dominată de turnurile Palatului Marilor Maeştri din oraşul vechi", a mai afirmat Goicea.
Potrivit sursei citate, turiştii au ales şi circuite, precum cel de Istanbul, care durează 5 zile (4 nopţi de cazare cu mic dejun) şi costă 425 de euro/persoană locul în cameră dublă, Atena, 4 nopţi/5 zile, în perioada 26-30 aprilie, la un tarif de 559 de euro/persoană, Emiratele Arabe Unite, cu plecare din 27 aprilie, 7 nopţi, pentru care un turist a plătit 759 de euro/persoană, Egipt, Croazieră pe Nil, pentru care au fost mai multe plecări, din Bucureşti şi Cluj. Din Cluj turiştii pleacă pe 26 aprilie, pentru 9 nopţi. Pachetul a costat 1.108 euro/persoană.
***
Dan Dumitru, director de marketing Paralela 45, a menţionat că cele mai solicitate destinaţii în această perioadă au fost Iordania, Rusia, Sharm El Sheik şi Antalya.
Astfel, în Iordania o vacanţă de Paşte costă 995 euro de persoană pentru 8 nopţi de cazare şi masă, în cameră standard. Plecările au fost stabilite pe 23 aprilie şi 25 aprilie, iar în tarif sunt incluse: biletul de avion dus-întors, transferurile, taxele de aeroport, o noapte cu mic dejun în Amman la hotel 4 stele, 2 nopţi cu demipensiune în Petra la hotel 4 stele, 1 noapte cu mic dejun la tabără în deşertul Wadi Rum, 2 nopţi cu demipensiune în Aqaba la hotel 4 stele, 2 nopţi cu demipensiune la Marea Moartă la hotel 5 stele. De asemenea, pachetul mai include o seară specială în deşert cu cină zarb şi muzică tradiţională beduină, ghid local, vizite şi excursii la - Amman, Madaba, Muntele Nebo, Petra, plimbare cu jeepul în deşertul Wadi Rumi, Marea Roşie, Betania, Marea Moartă şi însoţitor român de grup.
Cei care au ales să petreacă vacanţa de Paşte şi de 1 Mai în Rusia au scos din buzunare 955 de euro pentru 7 nopţi de cazare cu mic dejun şi prânz inclus la hoteluri de 4 stele. Tariful include: biletul de avion, transferurile, taxele de aeroport, taxa de viză, tururi panoramice cu ghid local, vizitarea metroului din Moscova, vizitarea Complexului Kremlin, a Fortăreţei Petru şi Pavel, Muzeului Ermitaj, dar şi însoţitor român de grup.
Vacanţa de Paşte în Egipt este destinaţie foarte solicitată, pentru că turiştii vor să stea la plajă, spune directorul Agenţiei. Un sejur de 7 nopţi de cazare în Egipt, la Sharm El Sheik, în hoteluri de 4 şi 5 stele în perioada 24 aprilie - 1 mai 2019, masă all inclusive, zbor charter direct din Bucureşti, taxe de aeroport şi transferuri, începe de la 556 de euro/persoană.
Un alt loc preferat de turiştii români a fost şi însoritul litoral al Antalyei. Un sejur de 7 nopţi de cazare, în perioada 25 aprilie - 2 mai 2019, cu zbor charter direct din Bucureşti, taxe de aeroport, transferuri, începe de la 576 euro/persoană.
Cele mai solicitate, însă, au fost vacanţele pe litoralul din România. Un sejur de 3 sau 4 nopţi de cazare cu mic dejun inclus, prânz festiv de Paşte, seara de Înviere cu ouă şi cozonaci, acces gratuit la piscinele exterioare, începe de la 510 lei/persoană/sejur.
Pentru vacanţele sofisticate, cea mai dorită destinaţie rămâne Thailanda, în Phuket. Doi turişti au plătit 8.000 de euro pentru 8 nopţi de cazare într-o vilă privată cu piscină dintr-un complex de 5 stele.
"Comparativ cu alţi ani, datorită faptului că românii au mai multe zile de vacanţă, avem multe rezervări pentru destinaţii calde. Turiştii merg în general în familie sau în grupuri de prieteni. Vacanţele au fost plătite şi în rate fără dobândă, bucurându-se în această perioadă de plata până la 15 rate", spune reprezentantul Paralela 45.
***
Pentru perioada Paştelui, cele mai multe pachete de vacanţa vândute de Happy Tour au fost pentru mare şi munte în România, dar şi în destinaţii din Europa precum Grecia, Italia, Bulgaria şi Franţa.
"Bugetele, atât pentru România, cât şi pentru Europa au fost de aproximativ 300 de euro de persoana pentru 3 nopţi. O cerere specială a fost pentru Dubai, patru turişti au cumpărat un pachet de şase nopţi la un hotel de cinci stele, pentru care au plătit 25.000 de euro. În această perioadă s-au vândut şi aproximativ 50 de pachete pentru vacanţe la Disneyland Paris, valoarea totală a acestora fiind de 62.000 de euro", spune Daniela Ţoncu, head of leisure Happy Tour.AGERPRES