Minivacanţa de 1 MAI: Ce evenimente organizează primăriile şi partidele politice în ţară

Minivacanţa de 1 MAI: Ce evenimente organizează primăriile şi partidele politice în ţară

Atât primării din mai multe judeţe din ţară, cât şi partide politice au anunţat evenimente şi manifestări cu ocazia zilelor de 1 şi 2 Mai, unele dintre ele organizând, printre altele, serbări câmpeneşti şi ieşiri la picnic.

Bistriţa: 1 Mai cu mici şi bere în Parcul Municipal; PSD petrece cu sindicatele, iar TDL la fotbal

Primăria Bistriţa va organiza manifestări de 1 şi 2 Mai în Parcul Municipal, unde bistriţenii vor putea cumpăra mici şi bere de la tarabe, întrucât niciun partid nu a anunţat că va oferi gratis mâncare sau băutură, PSD urmând să aibă o "petrecere privată" cu sindicaliştii, iar TDL să joace fotbal.

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan , a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că formaţiunea nu intenţionează să dea oamenilor gratuit mici sau bere, de 1 Mai.

"Nu avem o astfel de intenţie. Ştiu că la nivel de municipiul Bistriţa colegii s-au organizat să petreacă ei 1 Mai cu sindicaliştii, însă în altă parte, nu în Parcul Municipal. Nu se va suprapune nici într-un caz acţiunea lor cu ce organizează Primăria Bistriţa şi nu dăm nimic electoratului. E o petrecere privată pe care ei o organizează în fiecare an. Nu are legătură cu campania. Eu nici măcar nu voi fi aici de 1 Mai. Trebuie să plec la o nuntă în alt judeţ", a spus Moldovan.

La rândul său, liderul PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, afirmă că liberalii nu au de gând să ofere nimic electoratului.

"Nici vorbă. Nu am dat şi nici nu avem de gând să dăm oamenilor nimic. Eu voi fi în campanie la Năsăud", a spus el.

La rândul său, vicepreşedintele responsabil de imagine şi comunicare al PDL Bistriţa-Năsăud, Doris Moldovan, a declarat că formaţiunea nu va face campanie electorală de 1 Mai.

"Nu mergem în campanie de 1 Mai. Colegii de la Tineretul Democrat-Liberal au un minicampionat de fotbal într-o comună. E tot ce organizăm pe linie de partid în 1 Mai", a spus Moldovan.

În schimb, la Bistriţa, 1 şi 2 Mai vor fi sărbătorite, în premieră, în Parcul Municipal, unde vor fi evenimente organizate de Primărie.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu (PSD), a anunţat că a fost obligat să aleagă acest loc întrucât Pădurea Schulerwald de la marginea oraşului, unde se organizau astfel de manifestări, este un şantier, acolo derulându-e un proiect cu finanţare europeană care se va finaliza în luna iunie.

"La sfârşitul lunii iunie vom face inaugurarea Pădurii Schulerwald. În consecinţă, vom sărbători 1 şi 2 Mai în Parcul Municipal. În interiorul stadionului, aleea de la intrarea principală până la Direcţia de Sport vor fi standuri cu mici şi bere. Aici vor fi şi grătare, şi mese, vom amplasa şi WC-uri ecologice. Terasă va fi în parcarea de lângă terenul sintetic, vor fi mese şi umbrele. Aici e partea cu gătitul. Deci partea de alimentaţie publică în incinta stadionului, pe aleea respectivă, unde îşi vor instala bucătăriile de campanie, iar mese şi umbrele în parcare. Şi în 2 Mai va fi la fel (...)", a spus Ovidiu Creţu.

Potrivit edilului, oamenii vor putea mânca mici pe gazonul din Parcul Municipal, recent reabilitat cu patru milioane de euro - bani europeni, însă "în condiţii civilizate".

"Dacă te aşezi pe iarbă cu o tavă cu 123 de mici, atunci nu este în regulă", a spus primarul.

Conform sursei citate, bistriţenii vor avea la dispoziţie şi două locuri de picnic: la Ştrandul Municipal, deasupra bazinului, şi la Baza MHC, unde cei care doresc să petreacă pregătindu-şi ei alimentele pot să o facă.

În Parcul Municipal, de 1 Mai se va putea asculta muzică de fanfară, între orele 11.00 şi 14.00, în interpretarea Fanfarei Baptiste "Golgota" şi a Fanfarei Rodna.

În 2 Mai, de Ziua Tineretului, în Parcul Municipal vor avea loc activităţi sportive (jocuri şi concursuri), care vor începe la 12.00, iar de la ora 18.00 pe pietonal va avea loc un spectacol susţinut de Corina, Prefix 990, DJ Michael Star şi Reborn - streetdance.

Bugetul pentru 1 Mai va fi asigurat din închirierea spaţiilor pentru mese şi umbrele firmelor, iar pentru 2 Mai a fost alocată de la buget suma de 25.000 de lei.

Marş organizat de PSD Sibiu, de 1 Mai; Lideri PDL şi FC - la "Maialul" organizat de Primăria Mediaş

PSD Sibiu va organiza, de 1 Mai, un marş prin care îi sprijină "pe cei care muncesc" şi la care sunt aşteptaţi o mie de membri, iar Primăria Mediaş are în plan o serbare câmpenească tradiţională, "Maialul", cu muzică şi dansuri populare, la care vor participa şi lideri ai PDL şi FC.

Secretarul executiv al organizaţiei judeţene a PSD Sibiu, Cornel Langa, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că de 1 Mai va avea loc la Sibiu un marş tradiţional, la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ o mie de membri.

"Este Ziua internaţională a oamenilor muncii, declarată ca atare, şi organizăm un marş de la sediul organizaţiei judeţene din Sibiu până la sediul organizaţiei municipale. Avem aprobare pentru circa o mie de persoane, pentru următorul traseu: se pleacă de la sediul PSD de lângă Primărie, se ocoleşte Piaţa Mare, apoi se intră pe Nicolae Bălcescu şi se merge până la sediul organizaţiei municipale (circa 500 de metri distanţă - n.r.). Nu facem politică în această zi, ci vrem să-i sprijinim pe cei care muncesc", a spus Cornel Langa.

El a menţionat că marşul va începe la ora 9.00, iar participanţii vor avea eşarfe şi baloane roşii, coloana de manifestanţi urmând să fie condusă de o fanfară care va interpreta cântece patriotice.

Langa a menţionat că, începând cu ora 10.30, o mare parte din manifestanţi vor participa la un concurs pentru biciclişti, organizat de Consiliul Judeţean Sibiu, Prefectură, Asociaţia Judeţeană de Turism şi un club de profil.

La acest concurs este aşteptat să participe şi prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli .

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Claudia Stanciu, a explicat că bicicliştii se vor aduna în parcarea Sălii Transilvania din municipiu şi vor porni prin oraş până în Pădurea Dumbrava, de unde se va da startul competiţiei. Bicicliştii vor urma traseul Pădurea Dumbrava - Răşinari - Poplaca - Sibiu, sosirea fiind programată pe Calea Poplăcii din municipiu, în faţa Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Potrivit organizatorilor, acest concurs are loc de 1 Mai pentru a încuraja practicarea sportului de masă.

În celălalt municipiu al judeţului, Mediaş, comunitatea este invitată de Primărie la o petrecere câmpenească.

Manifestarea, intitulată "Maial", este la a şasea ediţie şi are loc la Barajul Ighiş, de la ora 11.00, atracţia principală urmând să fie un spectacol de folclor, la care vor urca pe scenă Ionela Moruţan, Narcisa Luncan Şimon, Robert Târnăveanu, Gheorghe Muntean, Doru Pop, soţii Nemeş, Ansamblul "Cununa Blăjelului", Ansamblul "Mărţişorul" din Cluj-Napoca şi Ansamblul "Rapsodia Târnavelor" din Mediaş.

Reprezentanţii Primăriei Mediaş au precizat că bugetul pentru această manifestare este de 15.000 de lei, doar spectacolul fiind asigurat de Primărie.

În zona de petrecere vor exista comercianţi care vor vinde mici, băuturi, răcoritoare şi dulciuri, dar participanţii îşi vor putea aduce propriul grătar, Primăria asigurând toaletele ecologice şi pubelele pentru strângerea gunoiului.

Primăria Mediaş este condusă de democrat-liberalul Teodor Neamţu , iar mai mulţi lideri PDL vor participa la sărbătoare.

"De 1 Mai voi participa la un eveniment local la Mediaş, care se organizează în fiecare an. Nu este organizat de către PDL, este un eveniment al comunităţii locale şi al autorităţilor", a declarat Raluca Turcan , preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Sibiu.

Şi liderii Partidului Forţa Civică din Sibiu au anunţat că se vor afla la Mediaş şi Dumbrăveni, "cu activităţi de campanie", fără a preciza în ce constau aceste activităţi.

Hunedoara:Serbările Devei, Festivalul Tineretului, Zile Maghiare - de 1 Mai;PNL organizează o nedeie

Locuitorii judeţului Hunedoara pot merge, de 1 Mai, la Serbările Devei, la Festivalul Tineretului sau la Zilele Maghiare, organizate de primării şi asociaţii culturale, în timp ce, dintre partide, doar PNL a anunţat o petrecere - Nedeia de Armindeni, la Pădurea Bejan.

Primăriile din Deva şi Hunedoara şi unele asociaţii culturale organizează, pentru minivacanţa de 1 Mai, evenimente care includ concerte, târguri meşteşugăreşti, parada cavalerilor, un festival naţional de umor, prepararea unui gulaş uriaş, dansuri populare, teatru, expoziţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, la Deva au loc, de joi până duminică, Serbările oraşului, organizate de Primărie împreună cu Centrul Cultural "Drăgan Muntean". În cadrul acestora, localnicii pot vizita Târgul Meşterilor Populari, deschis pe Bulevardul 1 Decembrie, sau pot participa la Festivalul Naţional de Umor "Liviu Oros" care va avea loc în zona pietonală din faţa Teatrului de Artă Deva. Tot aici, de 1 Mai vor avea loc concerte susţinute de Pragu' de Sus, Marcian Petrescu şi Trenul de noapte.

Vineri, sărbătoarea se va muta în centrul istoric, în zona Pieţei Unirii, unde vor avea loc concerte susţinute de Antonia, DJ Project şi Adela, Topaz, Andrada Igna, Tempo, Slide, Alexandra Albu şi Adnana Olariu şi Exiled Band.

Sâmbătă, de la ora 17.00, între Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei va avea loc o paradă a cavalerilor, la care vor participa Cimpoierii din Transilvania & Timpaniştii, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Ansamblul medieval Rennaissance, Ansamblul All's Choir Bucureşti, Pajii Arlechino, Avangarda Principelui - Garda Cetăţii Alba Carolina şi va trece trăsura princiară cu principele şi principesa. De asemenea, vor fi demonstraţii militare şi spectacole ale participanţilor la paradă, dar şi recitaluri susţinute de Mandinga, Andreea Bălan şi Green Band.

Duminică, va fi rândul artiştilor de muzică populară, iar concertele şi spectacolele de dansuri populare vor avea loc în Piaţa Unirii.

Serbările Devei se vor încheia cu un concert de lieduri în sala Şemineului din Palatul Magna Curia şi un foc de artificii.

La Hunedoara, de joi şi până duminică vor avea loc Zilele Tineretului, iar evenimentele se vor desfăşura în zona centrală şi în Parcul Tineretului. Astfel, în parc vor avea loc, timp de patru zile, flash mob-uri şi concerte DJ Sava şi Raluka, Delia Matache, dar şi de muzică populară.

În întreg judeţul Hunedoara se vor desfăşura, în această perioadă, concerte, târguri meşteşugăreşti, spectacole de teatru, expoziţii, simpozioane şi alte evenimente culturale, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Zilelor Maghiare.

Manifestarea se va derula din 1 până în 11 mai, proiectul făcând parte dintr-un lanţ de evenimente intitulate "2014 - anul comunităţii în judeţul Hunedoara", iar organizatorii - mai multe asociaţii culturale - spun că, în acest timp, locuitorii judeţului vor avea ocazia să guste nu doar din preparatele tradiţionale ungureşti, ci şi din cultura, arta, dansul şi literatura maghiare.

Evenimente vor avea loc la Deva, Petroşani, Hunedoara, Orăştie, Simeria, Petrila, Brad, Vulcan, Călan, Haţeg, dar şi în mai multe comune hunedorene.

Conform tradiţiei, la Deva şi Hunedoara va fi preparat un gulaş uriaş, iar reprezentanţii comunităţii maghiare vor organiza lansări de carte, expoziţii, târguri meşteşugăreşti, simpozioane, spectacole de teatru, dansuri populare maghiare, dar şi concerte de toate genurile.

UDMR a anunţat că europarlamentarul Iuliu Winkler , în calitate de fost elev al Şcolii Generale nr. 6 din Hunedoara - care împlineşte 50 de ani -, va sărbători împreună cu absolvenţi ai acestei instituţii de învăţământ.

Winkler, care este preşedintele UDMR Hunedoara şi candidat din partea formaţiunii pentru un nou mandat în Parlamentul European, susţine că Zilele Maghiare nu au nicio legătură cu campania electorală.

"În fiecare an, în această perioadă asociaţiile culturale organizează Zilele Maghiare în judeţul Hunedoara, iar anul acesta are loc cea de-a cincea ediţie. În această perioadă, UDMR nu organizează manifestări publice. Campania electorală a debutat pentru UDMR în media şi prin afişaj, iar voluntarii au activităţi door-to-door", a adăugat Winkler.

Pe de altă parte, preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, spune că filiala nu va organiza petreceri cu mici şi bere de 1 Mai.

"1 Mai se sărbătoreşte în fiecare an şi oamenii au nevoie de relaxare. Noi nu vom politiza nicio acţiune", a adăugat Gligor.

Singurul partid care a anunţat că va organiza o petrecere în aer liber de 1 Mai este PNL Hunedoara.

Potrivit directorului de campanie al PNL Hunedoara, Tiberiu Balint, liberalii au alocat 3.000 de lei pentru organizarea unui spectacol de muzică populară, de 1 Mai, la Pădurea Bejan, în apropierea singurei zone amenajate special pentru grătare din Deva.

"Ca în fiecare an organizăm Nedeia de Armindeni. Va fi doar un spectacol folcloric cu artişti locali, între orele 14.00 şi 20.00. Vor fi tarabe cu mici şi bere de la care oamenii îşi pot cumpăra produse, însă nimic nu va fi oferit gratuit sau cu bonuri", a adăugat Tiberiu Balint.

Arad: Tocăniţă la ceaun de la PDL de 1 Mai; PSD şi PNL susţin că nu vor da "pomeni electorale"

PDL Arad va păstra tradiţia ultimilor ani privind petrecerile de 1 Mai, meniul fiind însă schimbat de la fasole la tocăniţă de cartofi, peste 2.000 de porţii urmând să fie preparate la ceaun pentru membri şi susţinători, în timp ce PSD şi PNL spun că vor face petreceri fără "pomeni electorale".

Preşedintele organizaţiei municipale Arad a PDL, Geanina Pistru, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că de 1 Mai "va fi respectată tradiţia ultimilor şase ani" privind ieşirile la iarbă verde cu membri şi susţinători ai partidului.

Organizaţiile din cartiere s-au mobilizat şi vor organiza petreceri cu tocăniţă de cartofi cu carne de porc, preparată la ceaun.

Petrecerile vor avea loc în trei locuri preferate de arădeni pentru ieşiri la iarbă verde - pe malul Mureşului în cartierul Micălaca, la locul de agrement Port Arthur din cartierul Aradul Nou şi în incinta Ştrandului termal "Bidi", frecventat în special de pensionari.

"În fiecare din aceste locuri vom prepara tocăniţă la ceaun, în total aproximativ două mii de porţii. Vom avea şi bere, iar participanţii vor fi în general membri şi simpatizanţi, dar aşteptăm pe oricine doreşte să ni se alăture", a declarat Pistru, care a precizat că porţiile vor fi oferite gratuit.

Geanina Pistru nu a precizat ce sume vor fi cheltuite pentru această mobilizare, afirmând doar că o parte din produse sunt obţinute de la sponsori.

PSD Arad, care anul trecut nu a organizat nicio petrecere de 1 Mai, se va mobiliza de această dată pentru membri şi susţinători, care se vor întâlni la Pădurea Ceala de la marginea Aradului.

Preşedintele filialei, deputatul Dorel Căprar, a susţinut însă că petrecerea "nu va fi cu mici şi bere pentru electorat", dar va fi un prilej de a fi împărţite "materiale promoţionale electorale".

"Noi nu dăm pomeni electorale. Vom face o petrecere între noi, dar nu refuzăm pe nimeni să ni se alăture. Cu această ocazie, vom distribui materiale promoţionale electorale", a declarat Căprar.

PNL Arad, care în anii trecuţi nu obişnuia să organizeze ieşiri la iarbă verde de Ziua Muncii, va avea o petrecere la Lacul Măltăreţ, tot în Pădurea Ceala, însă preşedintele filialei judeţene, senatorul Ioan Cristina, spune că "nu se vor face pomeni electorale", invitaţi fiind doar membri de partid.

UDMR Arad nu are în tradiţie organizarea de manifestări de 1 Mai.

Anul trecut, câteva sute de persoane au stat la cozi pentru a primi câte o porţie de fasole cu ciolan şi cârnăciori, la o petrecere organizată de PDL pe malul Mureşului, în cartierul Micălaca, unde s-au adunat peste o mie de persoane, între care lideri locali şi parlamentari ai partidului.

Cluj: De 1 Mai, CJ va organiza o serbare câmpenească, iar PDL o acţiune de ecologizare

Clujenii sunt aşteptaţi, de 1 Mai, la o serbare câmpenească, cu muzică de taraf, organizată de Consiliul Judeţean în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, în timp ce dintre partidul politic PDL este singurul care a anunţat că va sărbători Ziua Muncii, printr-o acţiune de ecologizare.

La Cluj, PDL este singurul partid care a anunţat că va sărbători 1 Mai, urmând să organizeze, joi, o acţiune de ecologizare a zonei de agrement de pe Valea Gârbăului din Cluj-Napoca.

La acţiune, care va începe la ora 11.00, sunt aşteptaţi să participe aproximativ 300 de membri ai partidului, majoritatea de la organizaţia de tineret.

"Pentru noi, astfel de acţiuni au devenit o tradiţie, am organizat manifestări similare şi anii anteriori. Vom avea saci menajeri, vom ecologiza Valea Gârbăului. Vom sărbători prin muncă 1 Mai", spun reprezentanţii PDL Cluj.

La acţiune va participa şi liderul filialei judeţene, Daniel Buda , candidat pe locul 5 pe lista PDL la alegerile pentru PE.

În schimb, PSD Cluj nu va organiza nimic special de 1 Mai, liderii filialei susţinând că Ziua Muncii va fi sărbătorită în acest an de social-democraţi prin "întâlniri cu cetăţenii în teritoriu".

Nici PNL Cluj şi nici UDMR Cluj nu vor organiza vreo manifestare de 1 Mai.

O serbare câmpenească va fi organizată, însă, de Consiliul Judeţean Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Şcoala Populară de Arte "Tudor Jarda", în colaborare cu primăriile Turda, Aiton, Băişoara, Floreşti, Iara, Mociu, în Parcul Etnografic Naţional "Romulus Vuia" din Cluj-Napoca. Acolo va avea loc, joi, de la ora 12.00, a treia ediţie a "Serbării câmpeneşti de 1 Mai".

Participanţii vor putea asista la spectacole susţinute de cursanţii ansamblurilor folclorice populare din Turda, Băişoara, Floreşti, Mociu şi Cluj-Napoca, precum şi de cursanţi ai claselor de muzică populară din Cluj-Napoca, acompaniaţi de taraful "Vatră de dor" al Şcolii Populare de Arte.

La rândul său, Primăria Cluj-Napoca a anunţat că a pregătit terenul de pe Valea Gârbăului, unde sunt instalate opt grătare, pentru clujenii care doresc să petreacă 1 Mai la iarbă verde.

La Cluj-Napoca, ultima ieşire la iarbă verde de 1 Mai a PSD a fost în 2012, înaintea alegerilor locale, când a fost organizată o serbare câmpenească sub sigla USL în zona de agrement Făget. La manifestare au participat peste 500 de membri şi simpatizanţi ai PSD, PNL şi PC, printre care şi candidaţii USL la alegerile locale, care au mâncat mici şi au băut bere, fără să aibă loc şi vreun spectacol de muzică populară.

De asemenea, în anul 2009, PSD şi PDL Cluj au organizat serbări câmpeneşti în zona Făget, dar la distanţă unii de alţii. Membrii celor două formaţiuni au petrecut în corturi amplasate la circa două sute de metri unul de altul, social-democraţii trebuind să îşi plătească berea şi micii, în timp ce democrat-liberalii le-au primit gratis din partea partidului.

n 2010, PSD Cluj a organizat de 1 Mai mai multe acţiuni de ecologizare în zona Lacului Gilău, dar şi la Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla şi Huedin, la care au fost prezenţi, printre alţii, preşedinte PSD Cluj, Remus Lăpuşan, şi parlamentari social-democraţi. La acţiune au participat peste 600 de membri şi simpatizanţi ai PSD care au strâns, în total, peste o sută de metri cubi de deşeuri.

Mureş: UDMR, ieşire la picnic de 1 Mai. PSD, acţiuni electorale fără mici şi bere

UDMR Târgu Mureş organizează de 1 Mai tradiţionala ieşire la picnic de pe malul Mureşului, cu program artistic şi un candidat la europarlamentare, în timp ce PSD va face acţiuni electorale în tot judeţul, dar fără mici şi bere, iar PDL şi PNL nu au nimic programat.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!