Ministrul Vela: Nepotul meu este în Elveţia şi rămâne acolo de Paşte

Ministrul Vela: Nepotul meu este în Elveţia şi rămâne acolo de Paşte

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a reluat, duminică, apelul către compatrioţii din diaspora să sărbătorească Sărbătoarea Paştelui acolo unde se află, el dând exemplul nepotului său care se află în Elveţia şi nu va veni în România în perioada următoare.

"Eu am făcut un apel şi fac şi acum prin intermediul dumneavoastră prietenilor, fraţilor din diaspora şi am cunoştinţe, am prieteni, am rude care sunt în alte ţări şi am discutat, chiar au fost convinşi şi de acord că în acest an este mai bine să facă sfânta sărbătoare a Paştelui acolo unde sunt. Nepotul meu este în Elveţia şi rămâne de Paşte acolo. Deci, nu este o bravură, nu este... cum să spun eu... o măsură care să jignească sau să deranjeze pe cineva. Fac apel şi am făcut şi ieri la toţi compatrioţii noştri din diaspora să înţeleagă că inclusiv pentru ei este mai bine aşa, pentru că circulând pe un drum lung, intrând în contact cu cetăţeni din alte state, din statele vecine, într-o benzinărie, pot să intre în contact cu alte persoane care sunt infectate cu acest virus păcătos", a spus Vela, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

El a menţionat că, în această ipoteză nefericită, persoana respectivă ajunge acasă şi îşi îmbolnăveşte pe cei dragi. "În această ipoteză dramatică deja, chiar el însuşi are o problemă. Aşadar, nu este nicio fericire sau niciun avantaj să vii din Austria sau din Germania să faci Paştele acasă, că s-ar putea într-o benzinărie dintr-o ţară intermediară de pe drum să te îmbolnăveşti (...) Am fost tot timpul de partea ideii că managementul trebuie să fie al convingerii, nu al constrângerii. Şi în contextul acesta, să le spun că intră direct în carantină mi se pare un pic deplasat, pentru că nu ar înţelege. Eu am încredere în ei şi mă bazez pe înţelegerea lor, nu fac acum trimitere la carantinare pentru că ştiu cu toţii, văd televiziunile din România, anunţurile din România, sunt atenţi la ce se întâmplă România şi sunt convins că ştiu că toţi cei care intră în România se duc în izolare, în carantinare", a mai afirmat Vela.

Ministrul Afacerilor Interne a fost, duminică, în control la Punctul de Frontieră Nădlac, din judeţul Arad, unde a subliniat că prioritar în perioada următoare pentru trecerea prin vamă este tranzitul de marfă . AGERPRES / (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”