Ministrul Transporturilor: Trebuie să recunoaștem că probleme mai sunt și la celelalte proiecte/șantiere, nu doar la Sibiu-Orăștie

Ministrul Transporturilor: Trebuie să recunoaștem că probleme mai sunt și la celelalte proiecte/șantiere, nu doar la Sibiu-Orăștie

Probleme privind execuția lucrărilor de infrastructură nu sunt doar la autostrada Sibiu Orăștie, ci și la celelalte proiecte/șantiere, unde pot fi constatate deficiențe, neconcordanțe, termene nejustificat de lungi, proceduri și normative greoaie care nu se mai adaptează la situația actuală, a declarat ministrul Transporturilor, Iulian Matache, potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, AGERPRES.

Acesta a efectuat joi o vizită pe tronsonul de autostradă Sibiu-Orăștie, în urma căreia l-a convocat luni, la București, pe proiectantul autostrăzii.

"Am convocat proiectantul autostrăzii, luni, la București. Vreau o analiză a situației și vreau soluții. După adoptarea soluțiilor, vreau un calendar care să fie respectat cu strictețe pentru că și așa am pierdut deja mult. Asta din punct de vedere tehnic. În același timp, am dispus un control, după cum cunoașteți. Aștept raportul Corpului de Control, urmând să luăm măsurile care se impun și vom merge cu acestea până la capăt. Astăzi vorbim de Sibiu-Orăștie, un caz concret, dar trebuie să recunoaștem că probleme mai sunt și la celelalte proiecte/șantiere. Lucrând strict pe acest domeniu, am constatat deficiențe, neconcordanțe, termene nejustificat de lungi, proceduri și normative greoaie care nu se mai adaptează la situația actuală. Toate acestea au îngreunat obținerea avizelor, autorizațiilor necesare unui proiect", a spus ministrul Transporturilor.

Iulian Matache a subliniat că demolarea nu este ceea ce se dorea pentru București-Orăștie, dar, pentru siguranța oamenilor 'trebuie să știm exact ce este acolo'.

'Am vrut să văd personal cum stau lucrurile pe Sibiu-Orăștie. Sper că, așa cum a anunțat și CNADNR, să fie vorba de greșeli de execuție care să fie remediate cât mai repede și cât mai responsabil, de data aceasta. Știu că demolarea nu este ce ne doream, însă pentru siguranța autostrăzii, pentru siguranța oamenilor, trebuie să știm exact ce este acolo, avem nevoie de expertize serioase, de studii geologice, și vreau ca de data aceasta să avem o soluție corectă și definitivă", a afirmat Matache.

El a precizat că deficiențele, neconcordanțele, termenele nejustificat de lungi, procedurile și normativele greoaie au îngreunat obținerea avizelor, autorizațiilor necesare unui proiect și, din acest motiv, absorbția fondurilor europene pe POS T nu a fost de 100%.

Pentru a nu mai exista astfel de probleme, ministrul Transporturilor intenționează să propună un memorandum prin care să se reușească o revizuire și o corelare a pachetului legislativ necesar desfășurării în bune condiții a proiectelor.

"Ca să nu mai avem aceste probleme pentru POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare n.r.) voi propune în Guvern un Memorandum prin care, împreună cu toate ministerele implicate, să reușim o revizuire și o corelare a pachetului legislativ necesar desfășurării în bune condiții a proiectelor de infrastructură. De asemenea, pentru că eu, personal, consider importante opiniile și ideile pe care societatea civilă, specialiștii, presa, ni le vor transmite, voi pune în dezbatere publică prevederile și modificările propuse', conchide Matache. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…