Ministrul Transporturilor: Cine va mai da un termen nerealist va fi demis

Ministrul Transporturilor: Cine va mai da un termen nerealist va fi demis

Lucrurile s-au schimbat în Ministerul Transporturilor și relația cu companiile a devenit una foarte pragmatică, iar cine va mai da un termen nerealist va fi demis, a afirmat, vineri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la inaugurarea stațiilor de metrou Laminorului și Străulești.

"Tot ce vă vor spune de acum directorii din companii (companiile aflate în subordinea ministerului — n. r.) vor avea la bază termene realiste. Dacă cineva va mai da un termen nerealist, cum a fost în cazul Companiei de Drumuri cu lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, va fi demis. Termenele sunt asumate", a spus Răzvan Cuc.

El a subliniat că respectarea termenelor în punerea în funcțiune a obiectivelor de investiții este importantă, pentru a nu dezamăgi populația.

"Un lucru este cert: lucrurile s-au schimbat în cadrul Ministerului Transporturilor și relația cu companiile a devenit una foarte pragmatică. În momentul în care se avansează un termen, este foarte important să se țină de acel termen, astfel încât să nu mai dezamăgim cu avansarea unor termene nerealiste și să nu putem pune în funcțiune anumite obiective de investiții, fie că vorbim despre metrou, fie că vorbim despre infrastructură rutieră. Toate termenele pe care mi le-am asumat de când am venit ministru (le-am respectat — n. r.): am spus că vom deschide 15 km pe Lugoj-Deva, am făcut-o, am spus că la sfârșitul lunii martie vom inaugura cele 2 stații, s-a întâmplat", a subliniat el.

Începând de vineri, 31 martie, au fost deschise și stațiile de metrou Laminorului și Străulești, din cadrul Magistralei 4. Racord 2. Secțiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) — Străulești.

Magistrala 4 face legătura între sectorul 1 Bucureștii Noi și Gara de Nord, are o lungime de 1,9 kilometri, iar valoarea proiectului a fost de 421 milioane de euro. Capacitatea de transport a fost estimată la 50.000 de călători pe oră și sens.

Pe acest tronson de metrou vor circula garnituri vechi, produse de Întreprinderea de Vagoane Arad, la un interval de 8 minute.

În cadrul proiectului de investiții Magistrala 4. Racordul 2, se regăsește și secțiunea 'Depoul și Parcarea Străulești (Park&Ride)'. Lungimea totală a secțiunii este de 2,1 kilometri. Parcarea va fi gata în semestrul I din 2018.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”