Ministrul Sănătății: Creștere spectaculoasă a numărul de cazuri de COVID-19. Este o tulpină nouă

Ministrul Sănătății: Creștere spectaculoasă a numărul de cazuri de COVID-19. Este o tulpină nouă

Se constată „o creştere spectaculoasă” a cazurilor de infecţie COVID, a avertizat ministrul Sănătăţii, miercuri seară. Alexandru Rafila spune că ar mai putea urma un salt.

Alexandru Rafila. FOTO Facebook Alexandru Rafila

Alexandru Rafila. FOTO Facebook Alexandru Rafila

Ministrul a arătat că statisticile indică o creștere de peste 1400 de cazuri, la ultima raportare.

„Forma de COVID care, în momentul de faţă, reprezintă o infecţie oarecum banală la majoritatea persoanelor, a avut o creştere spectaculoasă, într-adevăr. În urmă cu o săptămână am avut circa 2.000 de cazuri, acum avem 3.400, în ultima raportare” a spus Alexandru Rafila, la Antena 3 CNN.

Numărul de cazuri de COVID va mai crește

Creşterea numărului de cazuri ar mai putea dura două-trei săptămâni „până se epuizează populaţia receptivă”, a mai declarat ministrul.

Alexandru Rafila a precizat însă că nu sunt probleme în privința locurilor în spitale.

„Sunt internaţi în spitale în jur de 400 de pacienţi, dintre care aproximativ 21 sunt la Terapie Intensivă”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

„Protecţia pe care a oferit-o vaccinul nu mai este eficientă”

Alexandru Rafila spune că sunt afectate deopotrivă persoanele vaccinate şi nevaccinate.

„Este o tulpină nouă, vedeţi că această emergenţă în ceea ce priveşte virusul SARS-CoV-2 este extrem de rapidă (...) Protecţia pe care a oferit-o la un moment dat vaccinul nu mai este o protecţie eficientă”, a adăugat ministrul Sănătății, potrivit sursei citate.

„Oamenii merg la terase, la restaurante, intră și ies din hoteluri”

Amintim că Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că în săptămâna 22 - 28 iulie s-a înregistrat o creştere de 71% a numărului cazurilor COVID faţă de săptămâna precedentă.

„Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 a crescut dintr-un motiv foarte simplu: ne aflăm în sezonul estival, o perioadă în care lumea pleacă în vacanțe și concedii, mobilitatea este foarte mare atât în țară cât și peste graniță. Unii vin, alții pleacă. Crescând numărul deplasărilor, automat a crescut numărul contactelor și, implicit, numărul infecțiilor”, a explicat medicul epidemiolog Emilian Popovici explozia de îmbolnăviri din ultima perioadă.

Specialistul a explicat că „oamenii merg la terase, la restaurante, intră și ies din hoteluri și pensiuni, participă la diferite manifestări artistice și culturale, intră în contact unii cu alții. Este firesc să aducă în țară cu infecția și s-o ducă cu ei mai departe, peste hotare”, continuă specialistul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…