Ministrul Sănătăţii consideră că, anul viitor, România va avea un cadru legislativ pentru compensarea vaccinurilor
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că, în cursul anului viitor, România ar putea avea un cadru legislativ privind compensarea vaccinurilor şi un buget care să permită acest lucru.
El a participat la dezbaterea online "Accesibilitate vs. informare în vaccinarea pe durata întregii vieţi", organizată de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.
Întrebat când va avea România un cadru legislativ pentru compensarea vaccinurilor, Alexandru Rafila a răspuns: "Perspectiva rezonabilă este a unui an de zile, cel puţin la începutul anului viitor să avem deja un cadru legislativ care să permită acest lucru şi un buget care să permită acest lucru. Ca orice cadru legislativ, când este vorba despre compensarea vaccinurilor, trebuie să fie însoţit şi de un buget".
Potrivit acestuia, persoanele cu boli cronice ar putea să beneficieze de vaccinuri gratuite, în timp ce în cazul adulţilor sănătoşi vaccinurile ar putea să fie compensate cu anumite procente, astfel încât imunizarea să fie "atractivă".
"Trebuie să găsim mecanismul prin care să putem să compensăm vaccinurile mai ales pentru persoanele cu boli cronice şi aş zice şi nu numai, pentru că discutăm despre vaccinarea adultului. O componentă importantă este educaţia şi informarea persoanelor adulte. (...) Pentru un pacient cu o boală cronică - compensare care să fie echivalentă cu gratuitatea. Adulţii sănătoşi - poate un alt procent, care să facă atractiv vaccinul, pe de o parte, şi cred că şi pentru autorităţi în general, pentru CNAS este o bună procedură, care până la urmă - dincolo de reducerea morbidităţii şi mortalităţii - scade şi din punct de vedere al costurilor foarte mult impactul asupra cheltuielilor făcute de casele de asigurări de sănătate", a declarat ministrul.
Rafila consideră normal ca statul să găsească "pârghii" de compensare a vaccinurilor.
"Pentru că discutăm de protecţie individuală, dar şi de sănătate publică în acelaşi timp, este normal ca statul să găsească pârghii de compensare a vaccinurilor, încât să avem într-adevăr o politică de sănătate publică coerentă. (...) Probabil că trebuie să rezolvăm şi HTA - aşa-numita evaluare a tehnologiilor medicale, care în cazul vaccinurilor are cu totul şi cu totul altă semnificaţie, fiind vorba de produse biologice care previn boala, nu care au un efect terapeutic", a susţinut Rafila. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)