Ministrul Sănătății a desemnat coordonatori pentru COVID-19 pe cele opt regiuni. Aceștia vor monitoriza cazurile de îmbolnăviri, situația ocupării paturilor din spitale, capacitatea de testare

Ministrul Sănătății a desemnat coordonatori pentru COVID-19 pe cele opt regiuni. Aceștia vor monitoriza cazurile de îmbolnăviri, situația ocupării paturilor din spitale, capacitatea de testare

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a desemnat coordonatori pentru gestionarea situației COVID-19 pe cele opt regiuni de dezvoltare ale României. Aceștia vor monitoriza cazurile de îmbolnăviri, situația ocupării paturilor din spitale, capacitatea de testare și vor putea dispune mutarea echipamentelor între județe.

Conform ordinului ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, pe perioada stării de urgență se desemnează coordonatorii pentru gestionarea situației COVID-19 pentru regiunile de dezvoltare ale României, după cum urmează:

a) Indrei L. Lucian pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est, ce are în componență următoarele județe: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui;

Lucian Indrei este șeful DIrecției de Sănătate Publică (DSP) Iași.

b) Schipor Cristina pentru Regiunea de dezvoltare Sud-Est ce are în componență următoarele județe: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea;

Cristina Schipor este șefa DSP Constanța.

c) Găbița Neagu pentru Regiunea de dezvoltare Sud Muntenia ce are în componență următoarele județe: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman;

Găbița Neagu este medic epidemiolog din cadrul DSP Dâmbovița.

d) Constantin Miruna pentru Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia ce are în componență următoarele județe: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea;

Miruna Constantin este șefa DSP Mehedinți.

e) Timiș Horia pentru Regiunea de dezvoltare Vest cuprinzând următoarele județe: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș;

Horia Timiș este noul șef al DSP Arad.

f) Duma Rodica pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Vest ce are în componență următoarele județe: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj;

Rodica Duma este șefa DSP Cluj.

g) Blăguțiu Lucian pentru Regiunea de dezvoltare Centru ce are în componență următoarele județe: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu;

Lucian Blăguțiu este inspector sanitar șef în cadrul DSP Sibiu.

h) Smarandache Cătălin Gabriel pentru Regiunea de dezvoltare București-Ilfov ce cuprinde municipiul București și județul Ilfov.

Cătălin Gabriel Smarandache este lector la UMF „Carol Davila”, membru în Consiliul Facultății de Medicină, Departamentul Chirurgie generală.

Acești coordonatori regionali vor avea următoarele atribuții:

  • asigurarea coordonării regionale în vederea punerii în aplicare în mod unitar atât a metodologiei emise de Institutul Național de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății, cât și a documentelor militare;
  • reprezintă în raport cu comitetul județean pentru situații de urgență punctul de vedere al tuturor județelor din zona arondată și modul de aplicare a tuturor deciziilor în mod unitar;
  • pot dispune temporar în funcție de necesități (precum lipsuri, deficiențe) mutarea dintr-un județ în altul a resurselor materiale necesare;
  • vor avea la dispoziție paturile ocupate/disponibile zilnic, din județele arondate;
  • centralizarea zilnică la nivel regional a pacienților confirmați și a deceselor;
  • efectuează analiza necesarului de personal medical și propun relocarea lui în funcție de nevoi;
  • centralizează necesarul de echipamente medicale și medicamente, inclusiv echipamentele de protecție și de testare și informează Ministerul Sănătății;
  • analizează necesitatea de creștere a capacității de testare din regiune, analizează și dispun în funcție de situație (echipamente, procentul de personal infectat) măsurile care se impun și informează Ministerul Sănătății.

Conform ordinului, se vor pune de către județele arondate la dispoziția coordonatorului regional structurile tuturor unităților sanitare publice și private în vederea realizării unor eventuale transferuri de pacienți.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…