Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut să participe la o reuniune ministerială a OSCE la Skopje

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a cerut să participe la o reuniune ministerială a OSCE la Skopje

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, vizat de sancţiunile Uniunii Europene, a cerut Macedoniei de Nord să facă posibilă participarea sa la sfârşitul lunii noiembrie la o reuniune ministerială a OSCE care va avea loc la Skopje, a anunţat luni omologul său macedonean, Bujar Osmani.

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei

"Am primit în urmă cu câteva zile o scrisoare de la ministrul rus al Afacerilor Externe în care acesta cerea să se facă posibilă prezenţa sa la Skopje", a declarat Bujar Osmani, preşedintele în exerciţiu al OSCE, în timpul unei conferinţe de presă. El a adăugat că această solicitare prezintă totuşi "unele provocări, deoarece spaţiul aerian al Macedoniei de Nord şi al vecinilor este închis pentru zboruri operate de aeronave ale statului rus", potrivit Agerpres.

"Acest lucru necesită unele eforturi logistice", a continuat şeful diplomaţiei macedonene. Ţara sa, care nu este membră a Uniunii Europene (UE), s-a alăturat sancţiunilor blocului european împotriva Moscovei adoptate în urma ofensivei ruse în Ucraina lansate în februarie 2022.

Cel de-al 30-lea Consiliu Ministerial al celor 57 de ţări care formează OSCE, format în 1975 pentru a promova dialogul între Est şi Vest, este programat să aibă loc la Skopje pe 30 noiembrie şi 1 decembrie.

"Conform regulilor, toate statele membre trebuie să fie prezente la această reuniune", a adăugat Osmani, subliniind că prezenţa lui Lavrov va depinde "de deciziile ce vor fi luate în zilele următoare"."Sper că vom reuşi cu toţii să fim prezenţi la Skopje", a spus el.

Rusia a protestat puternic în 2022, după refuzul Poloniei de a-i permite ministrului Serghei Lavrov intrarea pe teritoriul său pentru a participa la reuniunea anuală a OSCE, care a avut loc în decembrie la Lodz.

Varşovia a făcut apoi cunoscut faptul că delegaţia rusă nu ar trebui să "includă persoane sancţionate de UE", inclusiv Serghei Lavrov.

Reuniunea anuală ministerială este organul central al OSCE, responsabil cu luarea deciziilor.

În timpul unei vizite efectuate pe 16 octombrie de şeful diplomaţiei macedonene în Ucraina, omologul ucrainean Dmitro Kuleba a declarat că prezenţa Rusiei în cadrul OSCE ameninţă organizaţia cu o "moarte lentă".

La rândul său, Moscova acuză Kievul şi pe aliaţii săi occidentali că vor să "acapareze" OSCE.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…