Ministrul rus de Externe Lavrov a mulţumit conducerii cubaneze pentru „deplina înţelegere“ a conflictului ucrainean VIDEO
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a mulţumit, joi, la Havana, guvernului cubanez pentru "înţelegerea deplină" a conflictului din Ucraina, la începutul unei vizite pe insulă ce încheie turneul întreprins în America Latină, informează AFP.
Miercuri seara, la sosirea şefului diplomaţiei ruse la Havana, ambasada americană, aflată pe malul mării, a fost iluminată în culorile drapelului ucrainean, anunță Agerpres.
Serghei Lavrov și omologul cubanez Pedro Rodriguez FOTO EPA EFE
Lavrov, care s-a întâlnit joi cu preşedintele Miguel Diaz-Canel şi cu predecesorul său, Raul Castro, a condamnat embargoul "ilegal şi ilegitim" al SUA împotriva Cubei şi a spus că ţara sa "a fost, de asemenea, supusă sancţiunilor americane (...) cu mult înaintea evenimentelor actuale.
Supusă unui embargo economic de mai bine de 60 de ani
Cuba este supusă unui embargo economic de către Washington de mai bine de 60 de ani, înăsprit de Donald Trump când a venit la putere în 2017, fără ca succesorul său Joe Biden să anuleze aceste sancţiuni. Moscova a fost sancţionată de Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană de la invazia sa în Ucraina, pe 24 februarie 2022.
Şeful diplomaţiei ruse a remarcat apoi, în timpul unei conferinţe de presă, că de la vizita în Rusia a preşedintelui Miguel Diaz-Canel în noiembrie,"au fost multe progrese, în special în ceea ce priveşte furnizarea de combustibil şi alimente" Cubei.
Liderul cubanez, candidat unic reales joi pentru un al doilea şi ultimul mandat de cinci ani, se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimele trei decenii, cu o penurie severă de alimente, medicamente şi combustibil. El a căutat sprijin în timpul unui turneu internaţional în care s-a deplasat în Algeria, Turcia şi China.
A semnat acorduri de aprovizionare cu petrol
La întoarcere, el a spus că a semnat mai multe acorduri de aprovizionare cu petrol cu Rusia şi Algeria, însă lipsa de combustibil continuă să afecteze insula. Diaz-Canel consideră că furnizorii săi de ţiţei se confruntă cu "o situaţie energetică complexă" şi nu şi-au îndeplinit angajamentele.Serghei Lavrov l-a asigurat că "se implementează decizii care să asigure fiabilitatea proiectelor celor două ţări (...) în faţa sancţiunilor ilegale ale Occidentului".
Lavrov a încheiat în Cuba un turneu început luni în Brazilia, care l-a purtat apoi în Venezuela şi Nicaragua, şi în cadrul căruia a pledat în special pentru o "uniune" cu scopul de a contracara "şantajul şi presiunile unilaterale ilegale ale Occidentului".
Sursa: adevarul.ro