Ministrul rus al Energiei: O cotaţie a barilului de ţiţei între 55 şi 70 de dolari este 'optimă' pentru piaţă
Ministrul rus al Energiei, Nikolai Shulginov, consideră că o cotaţie a barilului de ţiţei între 55 şi 70 de dolari este "optimă" pentru piaţă, transmite Reuters.
Marţi, cotaţia barilului de ţiţei a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2014, sporind temerile că se va apropia de pragul simbolic de 100 de dolari, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut independenţa regiunilor separatiste pro-ruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse "să menţină pacea" în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război.
În jurul orei 10.10 GMT, la bursa de la Londra barilul de ţiţei Brent din Marea Nordului cu livrare în luna aprilie era cotat în creştere cu 3,77%, până la 98,97 dolari, după ce anterior a urcat până la 99,50 dolari. La New York, preţul barilului de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în luna martie s-a apreciat cu 4,86% până la 95,50 dolari.
"Preţul petrolului afectează alte preţuri, ceea ce înseamnă că din cauza preţului ridicat al ţiţeiului vedem creşteri de preţuri şi în alte sectoare ale economiei. De asemenea, preţurile ridicate au ca rezultat o creştere mai lentă a cererii", a declarat Nikolai Shulginov într-un interviu acordat Energy Intelligence.
Acesta a adăugat că Rusia şi-a majorat producţia de ţiţei, ca parte a acordului din cadrul grupului OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători).
Rusia are capacitatea de a-şi majorat şi mai mult producţia de ţiţei, inclusiv prin noi proiecte, cum ar fi Vostok Oil, a afirmat Shulginov.
Acesta a adăugat: "Ne gândim la o creştere a activităţilor de explorare şi producţie. Programul de dezvoltare până în 2035 al industriei petrolului prevede o creştere şi apoi o stabilizare a producţiei".
Anul trecut, producţia de petrol a Rusiei a crescut cu 2,2%, la 524,05 milioane de tone. AGERPRES