Ministrul olandez al justiției a demisionat în urma unui scandal politic
Ministrul olandez al justiției a demisionat joi după ce un scandal în care fusese implicat un baron al drogurilor s-a întors asupra guvernului condus de premierul liberal Mark Rutte, cu mai puțin de șapte săptămâni înainte de alegerile legislative, constată AFP.
După șase ore de dezbateri în Camera inferioară a Parlamentului, ministrul Ard van der Steur i-a anunțat pe deputați despre hotărârea sa de a-și depune demisia în fața Regelui.
El este a patra personalitate politică de prim-plan și membru al Partidului Popular Liberal și Democrat (VVD) condus de Rutte care își părăsește postul în ultimii doi ani ca urmare a dezvăluirilor despre indemnizația acordată în anul 2000 unui baron al drogurilor.
Opoziția i-a reproșat că a disimulat, atunci când era simplu deputat, informații importante referitoare la indemnizația plătită de statul olandez acestui traficant.
Cees Helman — aflat în fruntea unei rețele internaționale a traficanților de droguri în anii '80 și '90 — fusese obiectul unei anchete în 1993, iar în urma acesteia conturile sale din Luxembourg au fost confiscate.
Însă, nereușind să probeze că suma respectivă provenea din traficul de droguri, justiția olandeză a fost constrânsă în anul 2000 să-i ramburseze o parte din suma confiscată.
Intervievat despre acest caz în 2014, ministrul justiției la vremea respectivă Ivo Opstelten afirmase inițial că nu ar fi existat dovezi că indemnizația respectivă ar fi fost plătită.
Documente ale Ministerului Justiției — dezvăluite în martie 2015 — relevaseră totuși că Cees Helman primise în realitate 4,7 milioane de florini (2,13 milioane de euro) din partea justiției olandeze. Suma a tranzitat prin conturi luxembourgheze, fără a preveni autoritățile fiscale.
Aceste dezvăluiri au provocat demisia imediată a lui Ivo Opstelten.
Adjunctul său — Fred Teeven, care în anul 2000 fusese magistratul ce semnase acordul pentru indemnizarea traficantului fără avizul superiorilor săi — a demisionat și el în același timp.
Noi dezvăluiri survenite în cursul acestei săptămâni l-au indicat pe Van der Steur ca implicat în dosar prin faptul că nu informase Camera despre cuantumul indemnizației respective, deși avea totuși cunoștință despre ea.
Revenirea acestui scandal pe scena politică olandeză ar putea să afecteze poziția premierului în sondaje într-o perioadă în care distanța între VVD și partidul deputatului antiislam Geert Wilders, se reduce, potrivit mai multor sondaje difuzate săptămâna trecută.
Alegerile legislative în Olanda sunt prevăzute să aibă loc în 15 martie.
AGERPRES