Ministrul Muncii: Nu mi-am consolidat o părere despre cuantumul creşterii salariului minim, nu am niciun studiu de impact
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a declarat marţi că nu şi-a consolidat încă o părere privind cuantumul la care va creşte salariul minim, iar în Ministerul Muncii nu există niciun studiu recent care să evalueze impactul măsurii creşterii salariului minim.
În cadrul discuţiilor cu parlamentarii din Comisia pentru Muncă a Camerei Deputaţilor, aceasta a acuzat proiectul fostului Guvern PSD privind creşterea cu 100 de lei a salariului minim de la 1 ianuarie 2020 de populism şi de lipsă de fundament bugetar.
"Niciun studiu de impact nu a fost făcut în Minister în fundamentarea acestui proiect. Nu aşa se iau decizii într-o ţară normală în care eşti conştient că există impact bugetar. Mi-a fost indicat (de către parlamentarii PSD, n.r.) un material, un studiu, din 2016. De atunci realitatea s-a schimbat, nu există niciun studiu recent în minister care să fi fundamentat iniţiativa fostului Guvern de a lansa în spaţiul public un proiect de hotărâre de Guvern privind stabilirea noului salariu minim. L-am căutat, nu există niciun studiu recent. Cu toate acestea, încerc să recuperez, suntem la jumătatea lui noiembrie, sunt responsabilă faţă de toţi oamenii care lucrează, care gestionează activităţi economice în această ţară să-şi facă o previziune vizavi de cum va arăta Bugetul pentru anul viitor, sunt conştientă de acest lucru, fac tot ce e omeneşte posibil să recuperez lunile pierdute şi să repar un mod de a lucra care a fost profund populist şi care îşi arată consecinţele în fiecare zi", a afirmat Violeta Alexandru, în timpul discuţiilor cu parlamentarii din Comisia de Muncă.
Aceasta a precizat că va convoca foarte curând Consiliul Naţional Tripartit, pentru consultări privind nivelul până la care să fie majorat salariul minim.
"Prin urmare nu mi-am consolidat o părere vizavi de care să fie cuantumul. De ce 101 lei? De ce nu 110 lei? De ce nu mai mult? Oamenii merită aceşti bani. Cu toate acestea, să lansezi în spaţiul public propuneri de modificare a salariului minim trebuie să o faci analizând date economice, chiar trebuie să vezi în ce măsură aceste propuneri se bazează pe productivitate, pe situaţia economică din România, şi am de gând, în măsura posibilului în câteva zile, bazându-mă pe toate aceste consultări pe care le consider cruciale, atât cele cerute de lege, şi anume Consiliul Naţional Tripartit, cât şi cele pe care simt nevoia să le fac pentru a avea o plajă cât mai largă de opinii, pe măsură ce finalizez aceste lucruri vom avea un punct de vedere consolidat", a declarat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a subliniat că Guvernul PNL are şi alte preocupări decât salariul minim, în special destinate creşterii veniturilor românilor pe bază de competenţă.
"Dar să reglementăm salariul minim nu este unica noastră preocupare. Salariul minim adresează un segment din populaţia activă, dar ne uităm la mult mai multe aspecte, pentru că trebuie încurajaţi toţi agenţii economici care îşi permit să facă investiţii, îşi permit să se dezvolte, să ia în considerare o grilă salarială cât mai aproape de competenţele persoanelor, de cariera pe care aceştia vor s-o desfăşoare. Nu trebuie să oprim discuţia la salariul minim. Există multe aspecte care ne arată că în România ne aplecăm mai puţin pe încurajarea muncii şi a muncii pe bază de competenţe şi ne axăm exclusiv pe discuţii, pertinente, care lasă impresia că unora le pasă mai mult de oamenii nevoiaşi şi unora le pasă mai puţin. Nu este adevărat, important este să facem politică responsabil", a apreciat Violeta Alexandru, la finalul discuţiilor cu parlamentarii.
Aceasta a susţinut că nu este împotriva corelării creşterii salariului minim cu formula UE a coşului minim pentru un trai decent.
"Nu oferă o formulă de calcul în sine (corelarea creşterii salariului minim cu coşul minim pentru un trai decent, n.r.). Nu am nimic fundamental (împotriva acestei formule, n.r.), este una din informaţiile pe care le am pe masă în acest moment, laolaltă cu celelalte propuneri pertinente primite din partea patronatelor. Nu le tratez diferenţiat, le iau pe toate în analiză", a explicat Violeta Alexandru.
Întrebată de deputaţii PSD dacă Guvernul Orban va creşte în 2020 salariile din sistemul public potrivit Legii Salarizării, ministrul Muncii a asigurat că va respecta legea în vigoare.
"Cu privire la Legea Salarizării, respectăm legea, am spus de mai multe ori acest lucru. (...) Respect legea în vigoare", a precizat Violeta Alexandru. AGERPRES