Ministrul Muncii: ITM Bucureşti a finalizat raportul de control la şantierul cu muncitorii indieni depistaţi cu covid

Ministrul Muncii: ITM Bucureşti a finalizat raportul de control la şantierul cu muncitorii indieni depistaţi cu covid

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti a finalizat raportul de control cu privire la condiţiile de muncă de pe şantierul dezvoltatorului imobiliar din sectorul 4 din Bucureşti unde mai mulţi muncitori străini au fost depistaţi pozitiv cu coronavirus, a transmis, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

"Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a terminat verificările şi a finalizat raportul de control cu privire la condiţiile de muncă de pe şantierul dezvoltatorului imobiliar din sectorul 4, despre care opinia publică a aflat sâmbătă seară. Mai mulţi muncitori indieni au fost depistaţi cu Covid-19. Raportul a fost finalizat în 3 zile. Bun.", a notat Violeta Alexandru pe Facebook.

Ministrul Muncii a menţionat că a solicitat ITM Bucureşti să "comunice public" concluziile verificărilor şi a subliniat că la momentul în care s-a deplasat pe şantierul respectiv a înţeles că instituţiile de control au nevoie de o coordonare mai bună.

"Când am ajuns în preajma şantierului, tocmai pentru că am nevoie să aprofundez rapoartele scrise, mi-am dat seama că este nevoie de coordonare între instituţii. Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (aflată deja acolo când am ajuns), ITM Bucureşti, Inspectoratul General pentru Imigrări, Jandarmerie (şi ea acolo). Funcţionează coordonarea între instituţii atunci când este făcută de la cel mai înalt nivel. Altfel, riscă să nu", a apreciat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii le-a cerut angajaţilor să respecte măsurile impuse de autorităţi privind purtarea măştii şi să nu îndepărteze măştile după câteva minute.

"Angajaţii trebuie să ia în serios solicitările autorităţilor şi să nu mai lase măştile acasă sau să le poarte câteva minute. Toţi trebuie să fim responsabili pentru că, oricâte controale fac autorităţile, posibilitatea ca la un control lucrurile să arate acceptabil iar după control, lucrurile să degenereze, există. Şi nu pot rămâne inspectorii în faţa fiecărei firme. Angajatorii au interesul ca angajaţii lor să fie sănătoşi, odihniţi, să lucreze în condiţii de igienă", a subliniat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a explicat că are în vedere implementarea în sectorul construcţiilor a unui sistem electronic de monitorizare a orelor suplimentare lucrate de angajaţi.

"Suntem într-o perioadă în care cer un ritm mai alert în verificări la ITM. Se fac controale (nu vreau nici să facem exces!) dar important mi se pare ca şi angajatorii să se conformeze. Inclusiv pentru înregistrarea orelor suplimentare. Aici mă gândesc la un sistem electronic de contorizare (cu un pilot în zona construcţiilor), inspirat de modelul pe care îl pun în practică firmele din Germania, din industria cărnii (...)", a transmis Violeta Alexandru. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…