Ministrul Muncii a dispus un control la Casa de Pensii Sector 6, după cazul pensionarului care a încercat să se incendieze

Ministrul Muncii a dispus un control la Casa de Pensii Sector 6, după cazul pensionarului care a încercat să se incendieze

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a dispus marţi demararea unui control la Casa de Pensii Sector 6, după ce un bărbat nemulţumit de calculul pensiei a încercat să se incendieze în faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), se menţionează într-un comunicat remis marţi de ministerul de resort.

Un bărbat nemulţumit de calculul pensiei s-a stropit cu benzină marţi în faţa instituţiei şi a încercat să îşi dea foc, dar jandarmii l-au împiedicat la timp, potrivit comunicatului MMPS .

Anterior incidentului de marţi, bărbatul a trimis mai multe petiţii Ministerului Muncii, în care îşi declara nemulţumirea faţă de calculul pensiei sale. Ministerul Muncii i-a răspuns pensionarului, comunicându-i "punctul de vedere al Casei Teritoriale de Pensii Sector 6, dar şi al Casei Naţionale de Pensii Publice, ambele nemulţumindu-l", se precizează în comunicatul MMPS.

"Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, s-a deplasat la secţia de poliţie pentru a-l asigura că dialogul va duce la clarificarea, până la detaliu, a situaţiei reclamate în legătură cu stabilirea cuantumului pensiei. De asemenea, demnitarul l-a informat că a cerut conducerii Casei de Pensii să verifice, din nou, situaţia dumnealui, urmând să primească toate răspunsurile legal posibile. Conform Casei de pensii, deciziile instanţelor privind recalcularea pensiei domnului au fost puse în aplicare. Cu toate acestea, ministrul Muncii a cerut o nouă verificare care să fie coordonată de preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice.
Totodată, ministrul Violeta Alexandru a cerut imediat demararea unui control la Casa de Pensii Sector 6", conform comunicatului.

Concluziile verificărilor de la Casa de Pensii Sector 6 vor fi comunicate public, cu protejarea datelor cu caracter personal, se menţionează în comunicat.

Referitor la incidentul în care pensionarul a încercat să se incendize, conducerea Ministerului Muncii atrage atenţia că astfel de gesturi extreme nu rezolvă probleme şi nu răspund aşteptărilor oamenilor, iar dialogul rămâne singura cale prin care pot fi găsite soluţii, se precizează în comunicatul MMPS. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen