Ministrul Justiţiei despre candidaţii la şefia DNA: Îi ştiu pe unii, le cunosc evoluţiile profesionale

Ministrul Justiţiei despre candidaţii la şefia DNA: Îi ştiu pe unii, le cunosc evoluţiile profesionale

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat luni că îi cunoaşte pe unii dintre candidaţii la funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precizând că este la curent cu evoluţiile profesionale ale acestora.

Întrebat dacă îi cunoaşte pe unii dintre candidaţii la şefia DNA şi ce părere are despre aceştia, Tudorel Toader a răspuns: "Da, sigur, îi ştiu pe unii, le cunosc evoluţiile profesionale, poate le cunosc şi atitudinile etice, morale. Suntem în perioada în care studiem dosarele, studiem programele manageriale. Îi vom aştepta la interviu. Vom evalua şi atunci dăm rezultatul".

Ministrul Justiţiei a participat luni la Reuniunea anuală a diplomaţiei române care are loc în aceste zile la Bucureşti.

Şase procurori s-au înscris la selecţia organizată de MJ pentru funcţia de şef al DNA. Vineri a fost ultima zi de înscrieri, iar Ministerul Justiţiei a publicat pe site numele tuturor candidaţilor.

Astfel, pentru funcţia de procuror-şef al DNA şi-au depus candidaturile: Paula-Nicoleta Tănase - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, procurorul militar Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea - fost procuror general adjunct al României, Andrei Bodean - procuror la DNA Constanţa, Adina Florea - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prezent delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, şi Sorin Armeanu - prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Miercuri se vor afişa la sediul MJ şi pe site-ul instituţiei lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor, urmând ca în perioada 3 - 5 septembrie candidaţii selectaţi să susţină interviurile cu ministrul Justiţiei. Rezultatele selecţiei vor fi anunţate public pe data de 6 septembrie.

Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale. AGERPRES/(A, AS - autor: Mădălina Cerban, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…