Ministrul israelian al apărării dispune continuarea operaţiunilor la frontiera cu Gaza; 52 de palestinieni ucişi (nou bilanţ)

Ministrul israelian al apărării dispune continuarea operaţiunilor la frontiera cu Gaza; 52 de palestinieni ucişi (nou bilanţ)

Ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, a afirmat că ţara sa va continua să acţioneze pentru a împiedica tentativele de trecere a frontierei dinspre Fâşia Gaza, după ce manifestaţiile palestinienilor împotriva deschiderii ambasadei americane la Ierusalim s-au soldat luni cu zeci de morţi şi sute de răniţi, transmite dpa.

''Ministrul Lieberman a dispus continuarea acţionării cu determinare pentru prevenirea oricărui atac împotriva suveranităţii Israelului şi a cetăţenilor israelieni, în conformitate cu politica stabilită'', se menţionează într-un comunicat emis de biroul de presă al ministrului apărării, după o reuniune cu responsabili ai armatei.

Forţele israeliene ''răspund cu mijloace de dispersare a revoltei şi tiruri, acţionând în conformitate cu procedurile standard'', ca reacţie în faţa celor peste 40.000 de protestatari palestinieni, indică un comunicat al armatei israeliene.

Potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de Ministerul local al Sănătăţii, citat de AFP, 52 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza de tiruri israeliene în zona de frontieră, unde mii de palestinieni au manifestat împotriva transferării ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

Într-o conferinţă de presă la ONU, ambasadorul palestinian Riyad Mansour a declarat anterior că printre cei ''45 de civili ucişi'' în Fâşia Gaza se află ''opt copii sub 16 ani''. ''Mai mult de 2.000 (de palestinieni) au fost răniţi'', a adăugat el.

''Condamnăm în termenii cei mai fermi aceste atrocităţi comise de forţele israeliene de ocupaţie, care au utilizat o putere de foc considerabilă împotriva unor civili care au dreptul să manifesteze paşnic şi care au făcut acest lucru'', a mai spus diplomatul palestinian.

Cele 52 de decese consemnate luni ridică la 106 numărul palestinienilor ucişi în Fâşia Gaza de la declanşarea, pe 30 martie, a unei mişcări masive de protest. Ziua de luni a fost şi cea mai sângeroasă a conflictului israeliano-palestinian, după războiul din vara lui 2014 în enclava palestiniană.

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a cerut luni trei zile de doliu şi o grevă generală în teritoriile palestiniene, denunţând încă o dată gestul Statelor Unite de mutare a ambasadei lor la Ierusalim. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...