Ministrul german de externe își anulează deplasarea în regiunea indo-pacifică din cauza avionului oficial defect

Ministrul german de externe își anulează deplasarea în regiunea indo-pacifică din cauza avionului oficial defect

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a anunţat marţi că deplasarea sa de o săptămână în regiunea indo-pacifică a trebuit să fie anulată din cauza unor probleme mecanice repetate cu avionul său guvernamental, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Annalena Baerbock urma să se deplaseze în Australia, Noua Zeelandă şi Fiji. Foto EPA EFE

Annalena Baerbock urma să se deplaseze în Australia, Noua Zeelandă şi Fiji. Foto EPA EFE

"Am încercat totul: din nefericire este imposibil din punct de vedere logistic să-mi continui călătoria în Indo-Pacific fără avionul defect. Acest lucru este mai mult decât deranjant", a postat Baerbock pe platforma socială X, fostă Twitter.

Luni, avionul a încercat de două ori să efectueze călătoria de la Abu Dhabi, dar piloţii au fost nevoiţi să facă cale întoarsă din motive de siguranţă din cauza unei defecţiuni tehnice la flapsurile aripilor, a postat pe X un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.

Annalena Baerbock urma să se deplaseze în Australia, Noua Zeelandă şi Fiji.

Anul trecut, şefa diplomaţiei germane a trebuit să anuleze o călătorie pentru a se întâlni cu omologul său englez James Cleverly din cauza vremii nefavorabile.

În 2018, fostul cancelar german Angela Merkel a ratat deschiderea summitului G20 din Argentina din cauza unei "defecţiuni serioase" care a forţat avionul guvernamental să efectueze o oprire neprogramată.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!