Ministrul german de externe: Dacă Moscova continuă să nege otrăvirea lui Navalnîi, suntem gata să blocăm conducta Nord Stream 2/ Conducta care leagă Rusia de Germania este finalizată în proporție de 90%

Ministrul german de externe: Dacă Moscova continuă să nege otrăvirea lui Navalnîi, suntem gata să blocăm conducta Nord Stream 2/ Conducta care leagă Rusia de Germania este finalizată în proporție de 90%

Heiko Maas, ministrul german de externe, rupe în manieră autoritară frontul social-democraților care s-au arătat, până acum, reticenți în a ipoteza o blocare a proiectului ruso-german ca răspuns la otrăvirea lui Alexei Navalnîi, scrie La Repubblica, citată de Rador.

Într-un interviu apărut în ediția de duminică a publicaţiei Bild, Maas definește atacul împotriva principalului adversar al lui Putin ca fiind „o crimă perfidă” și „o încălcare gravă acordurilor internaționale privind armele chimice”, semnate tot de ruși. Potrivit medicilor germani, Navalnîi a fost intoxicat cu Noviciok un agent nervin dezvoltat de sovietici.

Toxina, a subliniat ministrul, „este accesibilă doar unui grup foarte mic de persoane”, iar în trecut „s-a aflat în posesia autorităților ruse”. Pe scurt, indiciciile potrivit cărora otravă ar proveni de la Kremlin, „sunt numeroase”.

Maas a reamintit că agentul nervin a fost folosit și pentru otrăvirea fostului agent Serghei Skripal. Și dacă Moscova nu ajută la clarificarea a ceea ce Angela Merkel a definit „o crimă”, Berlinul va considera acest gest ca pe un refuz de a investiga un indiciu de vinovăţie.

Reamintind că înghețarea conductei de gaz care leagă Rusia de Marea Baltică, finalizată până acum lîn proporţie de 90% ar afecta și companiile europene și germane, Maas reasamblează Marea Coaliție pe ipoteza unui răspuns puternic la aroganța Moscovei, care continuă să nege faptul că principalul adversar al lui Putin a fost victima unui atac.

Exponenţi de frunte ai CDU, precum Norbert Roettgen și Friedrich Merz, au solicitat anularea acordului. Aparent, Angela Merkel continuă să-l apere, dar, așa cum au dezvăluit deja în ultimele zile ziarului Repubblica surse autoritare, până și Cancelarul este de părere că în tratativele complicate cu Moscova, gazoductul ar putea servi pentru a obține o clarificare a atacului împotriva lui Navalnîi.

Duminică, o parte din partidul lui Merkel, cum ar fi de exemplu adjunctul liderului, Johann Wadephul, cere ca fostul cancelar Gerhard Schroeder, arhitect al acordului cu Putin, să renunțe la funcţiile sale de conducere a Gazprom. Opinie împărtăşită şi de liderul grupului Verzilor, Katrin Goering-Eckardt: „Fostul cancelar Schroeder trebuie să decidă acum dacă este de partea democrației și a drepturilor omului”, a subliniat aceasta.

Context

Cu o lungime de peste 1.200 de kilometri, conducta de gaze din Marea Baltică, Nord Stream 2, va lega oraşul Viborg din Rusia de orașul Greifswald, din nordul Germaniei, pentru a transport, fără a trece prin țări terțe, până la 55.000 milioane de metri cubi de gaz pe an, scrie publicația spaniolă La Razon,citată de Rador.

Proiectul Nord Stream 2 este conceput pentru a dubla capacitatea conductei existente Nord Stream 1 de a transporta gaze din Rusia direct în Germania. Condus de compania rusească Gazprom cu parteneri occidentali, proiectul este finalizat în proporţie de 90% și urmează să înceapă să opereze la începutul anului viitor. Acest lucru poate complica eforturile de oprire.

Chiar și fără Nord Stream 2, Rusia va rămâne cea mai mare sursă de gaz din Europa, deși, dacă va intra în funcțiune, noua conductă va dubla milioanele de metri cubi de gaz rusesc care sosesc în fiecare an prin Nord Stream, prima conductă de gaz dintre cele două țări inaugurată în 2011.

Proiectul este contrar intereselor Statelor Unite, care încearcă să-și vândă gazul și afectează în mod direct Polonia, care, la rândul său, preferă să cumpere gaz american.

Impunând sancțiuni companiilor implicate, Trump a încercat să torpileze acest proiect cu toate mijloacele aflate la dispoziţia sa.

Conducta de gaz a împărțit și Uniunea Europeană, unele țări avertizând că va submina Ucraina, statul prin care tranzitează în mod tradițional gazul, și va crește dependența blocului european de Rusia pentru aprovizionarea cu energie.

Cancelarul german a fost neclintit în angajamentul său față de proiectul care include companiile Uniper Wintershall DEA, Royal Dutch Shell, Engie și OMV. În urmă cu câteva zile, el a spus că afacerea Navalnîi nu ar trebui să fie legată de conductă și mulți deputați din partidul său, în favoarea stimulării economiei, doresc în continuare ca acest proiect să fie finalizat.

Mai mult, fostul cancelar social-democrat (SPD) Gerhard Schroeder, prietenul lui Putin și lobbyist pentru companiile energetice rusești, a fost implicat în proiectul conductei și mulți din SPD, partidul care împarte puterea cu conservatorii lui Merkel, sunt de asemenea angajați în acest sens.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!