Ministrul francez al Culturii nu a citit nicio carte în ultimii doi ani

Ministrul francez al Culturii nu a citit nicio carte în ultimii doi ani

Ministrul francez al Culturii, Fleur Pellerin, nu a avut timp să citească nicio carte în ultimii doi ani, fiind ocupată să parcurgă notificări și texte de lege, a declarat aceasta duminică, la o emisiune pe Canal+, scrie lepoint.fr.

Fleur Pellerin a fost întrebată de ziarista Maitena Biraben care este romanul său preferat din cele scrise de câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură 2014, francezul Patrick Modiano.

'Mărturisesc fără nicio problemă că de doi ani nu am deloc timp să citesc. Citesc multe notificări, texte de lege și știri AFP, dar foarte puțină literatură', a declarat ministrul Culturii, precizând în schimb că a discutat cu câștigătorul Premiului Nobel 'la un dejun formidabil'.

Fleur Pellerin deține portofoliul Culturii și Comunicării în guvernul Valls II, din 26 august 2014. În primul guvern condus de Manuel Valls a fost secretar de stat pentru comerțul exterior, dezvoltarea turismului și francezii din afara granițelor.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen