Ministrul Finanţelor: Primul raport finalizat la PMB a fost deja trimis la DNA

Ministrul Finanţelor: Primul raport finalizat la PMB a fost deja trimis la DNA

Primul raport finalizat la Primăria Capitalei a fost deja trimis la DNA, a scris, luni seara, pe Facebook, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

"Să fie foarte clar pentru toată lumea: primul raport finalizat la PMB a fost deja trimis la DNA", a anunţat Cîţu.

Cu câteva ore mai devreme, ministrul Finanţelor a anunţat, tot pe Facebook, că suma totală pe care inspectorii din Ministerul Finanţelor au calculat-o, în urma controlului efectuat la Primăria Capitalei, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 de milioane de lei.

"Suma totală pe care inspectorii MFP au calculat-o, în urma controlului efectuat la PMB, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 milioane lei (în jur de 40 de milioane de euro)", a afirmat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor Publice a organizat luni o conferinţă de presă în care a vorbit despre controlul Inspecţiei Economico-Financiare din MFP la Primăria Municipiului Bucureşti. Controlul a fost demarat în data de 30 ianuarie 2020 şi a durat până pe data de 10 martie 2020.

"Acţiunea de control a fost suspendată pe data de 11 martie 2020. În acel moment accesul echipei de inspecţie la sediul Municipiului Bucureşti nu a mai fost permis având în vedere dispoziţia primarului general 569 din 10.03.2020 şi astfel s-a dispus suspendarea unor activităţi care implică interacţiunea din exteriorul Primăriei Municipiului Bucureşti. Nu s-a dat voie nici la distanţă să facem acest control. Laptopurile angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice au fost sechestrate o perioadă în Primăria Municipiului Bucureşti. Le-am recuperat după aceea", a declarat Florin Cîţu.

El a menţionat că au fost descoperite mai multe nereguli şi că acţiunea de control va fi reluată.

"Vom relua inspecţia la Primăria Municipiului Bucureşti pentru verificarea investiţiilor realizate din fonduri publice precum şi a celorlalte obiective de control neverificate. Deci continuăm controlul pentru ceea ce nu am putut să verificăm până în acest moment. V-am spus că acest control vine după o perioadă foarte lungă în care nu s-a făcut niciun control la Primăria Municipiului Bucureşti. Mai mult, în acest moment efectuăm un control de inspecţie la 5 companii înfiinţate de Primăria Municipiului Bucureşti şi bineînţeles că urmează ca activitatea economică financiar contabilă a celorlalte companii să fie verificată. Deci aşa cum am promis facem acest lucru la toate instituţiile publice. Este clar că trebuie să ştim foarte bine cum sunt administraţi banii publici. Opinia mea personală este că la Primăria Municipiului Bucureşti banii destinaţi, şi este opinia mea personală, vom vedea ce vor spune şi controlul şi instanţele, dar banii destinaţi subvenţiei pentru energia termică, pentru transport au existat, au fost în buget, veniturile au venit, am suplimentat veniturile şi totuşi au ajuns în altă parte. Au ajuns pe baza unor contracte în alte destinaţii. Trebuie să aflăm unde au ajuns acei bani şi bineînţeles toţi cei responsabili vor răspunde pentru aceasta", a declarat Florin Cîţu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”