Ministrul Finanțelor: Contractul Loteriei cu firma Intralot nu va fi prelungit
Contractul Companiei Naționale Loteria Română /CNLR/ cu firma Intralot nu va fi prelungit, a declarat luni, într-un comunicat remis AGERPRES, ministrul Finanțelor Publice, Darius Bogdan Vâlcov, după întâlnirea dintre conducerea Ministerului Finanțelor Publice și cea a CNLR.
'Contractul cu firma Intralot, privind administrarea și gestionarea tuturor jocurilor loteristice, nu se va prelungi. Actualul act adițional, prin care s-a prelungit acest contract, este în vigoare până în data de 31 decembrie a.c. În urma discuțiilor avute, am decis de comun acord cu conducerea CNLR SA, ca aceasta să efectueze demersurile necesare pentru încheierea de contracte cu o parte din subcontractorii Intralot, în vederea asigurării funcționării sistemului Loto, în continuare, fără nicio modificare. Așadar, contractul cu Intralot încetează în ultima zi a acestui an, iar conducerea CNLR SA m-a asigurat că tragerile Loto nu vor suferi modificări în niciun fel, în urma acestei decizii, acestea efectuându-se în continuare, fără probleme', a afirmat oficialul MFP.
Totodată, Compania Națională Loteria Română a început demersurile pentru ca din ianuarie 2015 să asigure funcționarea întregului sistem prin specialiști proprii.
Contractele Loteriei au stârnit de-a lungul timpului numeroase controverse și au atras critici severe în presa autohtonă, care a relatat că, deși sunt păguboase pentru statul român, acestea sunt prelungite din trei în trei luni prin acte adiționale.
În iunie 2014, ministrul Finanțelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, a semnat un ordin de ministru prin care mandata reprezentanții statului în AGA a Companiei Naționale Loteria Română S.A. (CNLR) să împuternicească Consiliul de Administrație și conducerea executivă a companiei să înceapă negocierile pentru încheierea unui contract de asociere în participație, pentru operarea unui nou sistem loteristic, care viza jocurile 6/ 49, 5/ 40, Joker, Noroc, Noroc Plus, Super Noroc, Pronosport, Pronosport S și servicii suport.
Prin același ordin, ministrul Finanțelor Publice a mandatat reprezentanții statului în AGA să aprobe Nota de fundamentare cu privire la acționarea în judecată a fostei conduceri executive, foștilor membri ai AGA, fostului director general din cadrul CNLR din perioada în care s-a făcut control de către Curtea de Conturi a României, respectiv anul 2010, control finalizat cu dispozițiile stabilite de Curtea de Conturi a României prin raportul de control nr. 5608 din 25.05.2011 și decizia 3/ 2011 privind controlul situației evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului la CNLR.
Loteria a solicitat, în luna august a anului trecut, ofertele tehnice și financiare ale celor mai mari trei operatori pentru implementarea unui sistem de jocuri loteristice și servicii suport. Solicitarea se referea atât la ofertarea unui preț global pentru achiziția serviciului la cheie, cât și ofertarea unui procent din profitul brut (GGR) obținut în urma asocierii Loteriei cu contractorul, ambele pe o perioadă de 10 ani. Cea mai avantajoasă ofertă a fost înaintată de Intralot, așa cum reiese dintr-o analiză proprie a Loteriei, dar și dintr-un raport al casei de avocatură Tucă Zbârcea și Asociații, angajată în acest sens.
Colaborarea dintre Loteria Română și Intralot a fost una controversată, contractul având o serie de clauze avantajoase pentru compania din Grecia, conform cărora Intralot primește 7,5% din încasările totale de la loto pentru asistență tehnică pe care o oferă în exploatarea aparaturii electronice.
Consiliul Concurenței a amendat, anul trecut, Loteria Română, Intralot și Intracom Holdings, grup specializat în dezvoltarea de sisteme software, cu suma de 16,85 milioane de lei (3,76 milioane de euro) pentru înțelegeri anticoncurențiale.
AGERPRES