Ministrul Energiei acuză furnizorii de gaze de abuz de poziţie dominantă şi de aroganţă, în pragul liberalizării pieţei
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a continuat miercuri acuzaţiile la adresa furnizorilor de gaze, reproşându-le că abuzează de poziţia lor dominantă pentru a nu reduce preţul pentru populaţie, odată cu liberalizarea pieţei, la 1 iulie.
Ministrul a fost prezent miercuri la prezentarea celei de-a doua ediţii a "Barometrului Securităţii Energetice" din România, eveniment organizat de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii internaţionale "Ion I. C. Brătianu" al Academiei Române (ISPRI), prin Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS), bazat pe o amplă cercetare sociologică realizată la nivel naţional de INSCOP Research.
"Anumiţi furnizori abuzează de o poziţie dominantă şi nu îşi reduc preţurile la consumatorul final în momentul în care pe piaţă cumpără gazul de la producători la un preţ mult mai mic. Aici aş vrea să atrag atenţia că în momentul de faţă se tranzacţionează gazul prin acel program de gas release undeva la 30 - 30 şi ceva de lei pe MWh pentru vară şi undeva la 48-50 lei pentru perioada de iarnă până la sfârşitul anului. În comparaţie cu 68 de lei, cât este acum, este o diferenţă foarte mare şi nu văd nicio reacţie a celor doi mari furnizori de gaze, ba din contră, nişte declaraţii de presă uşor arogante ale unui furnizor de gaze, ceea ce îmi lasă, trebuie să recunosc, un gust amar, o dezamăgire", a spus ministrul.
Popescu a susţinut că situaţia nu va rămâne aşa.
"Preţurile la populaţie ar trebui să scadă cu cel puţin 10-15% faţă de nivelul actual. Că nu va fi cu 1 iulie, că va fi cu 15, că va fi cu 1 august, dar va trebui să fie (o ieftinire - n. r.), pentru că nu putem să rămânem aşa. Vă asigur şi îi asigur pe toţi românii că avem pârghiile necesare la nivelul Guvernului să facem acest lucru dacă observăm că în continuare se abuzează de poziţie dominantă în piaţă. Consiliul Concurenţei este pregătit, ANPC-ul este pregătit, ANRE-ul este pregătit, noi, ministerul, suntem pregătiţi şi o să intervenim dacă va fi cazul", a continuat el.
Conform sondajului INSCOP prezentat miercuri, doar jumătate dintre români ştiu că la 1 iulie piaţa gazelor va fi liberalizată.
"Este clar că trebuie făcută o campanie de informare cu privire la drepturile consumatorilor, că îşi pot schimba oricând furnizorul, că sunt preţuri competitive în piaţă", a mai spus ministrul.
Pe de altă parte, marţi, reprezentanţii E.ON România au declarat, pentru AGERPRES, că nu există în prezent pe piaţă cantităţi de gaze disponibile la preţuri rezonabile şi pe termen lung, astfel încât facturile populaţiei să scadă de la 1 iulie.
"Preţul final al gazelor naturale este influenţat în cea mai mare măsură de evoluţia costurilor de achiziţie a gazelor naturale din surse interne şi import după 1 iulie a.c. şi mai ales în sezonul rece, când consumul nu poate fi asigurat în totalitate din surse interne, apelându-se şi la importuri, aşa cum o arată experienţa anilor anteriori. În măsura în care cantităţile disponibile pentru piaţa internă vor putea fi cumpărate la preţuri rezonabile şi pe termen lung, nu este exclus să avem scăderi ale preţului final. Din păcate, la momentul la care legislaţia a impus să transmitem oferte tuturor celor circa 1,55 milioane de clienţi, aceste cantităţi nu au fost disponibile în piaţă. Şi nici în prezent nu sunt disponibile la vânzare cantităţi de gaze naturale la nivelul necesar pentru acoperirea integrală, pentru un an de zile, a consumului estimat al acestor clienţi la un preţ garantat sub nivelul celui actual din oferta noastră", au spus reprezentanţii companiei energetice.
Furnizorii de gaze vor vira către bugetul statului o taxă din veniturile suplimentare obţinute odată cu liberalizarea pieţei, a anunţat preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu.
Acest lucru va fi posibil prin modificarea Legii energiei, a adăugat el. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dãdârlat)