Ministrul Educației: Trebuie să păstrăm valorile în țară, dar nu putem nega experiența acumulată de studenți în străinătate

Ministrul Educației: Trebuie să păstrăm valorile în țară, dar nu putem nega experiența acumulată de studenți în străinătate

Ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a declarat, joi seară, într-o emisiune televizată, că este de acord cu cei care spun că trebuie să încercăm să păstrăm tinerii valoroși în țară, dar în același timp, nu poate nega experiența pozitivă pe care aceștia o acumulează în timpul studiilor făcute în străinătate.

"Știu că ministrul Cercetării și Inovării Tehnologice a prezentat chiar astăzi, în Guvern, o propunere (de acordare de granturi pentru olimpici — n.r.), eu cred că domnia sa a vrut să dea următorul mesaj — că trebuie să păstrăm în România valorile și atunci și acest nivel de pregătire care s-ar realiza în prima etapă din universitățile din România este, cred, o abordare potrivită, de ce nu?!", a declarat Pavel Năstase la Digi 24.

Cât privește propunerea Academiei Române ca absolvenții universităților să fie obligați să muncească în țară pe o durată cel puțin egală cu durata studiilor bugetate, restituind, astfel, banii investiți de statul român pentru pregătirea lor, ministrul Educației a declarat că acest fenomen este greu de controlat și că plecarea tinerilor în străinătate trebuie privită și ca un avantaj.

"Eu cred că trebuie să ne gândim că acești tineri, foarte mulți sau o bună parte dintre ei, după o experiență în străinătate unde își completează studiile, fac doctorate sau fac cercetare, revin tot în România (...). Deci, eu cred că e greu să controlezi acest fenomen și trebuie să ne gândim la efectele pozitive, că ar putea să revină în România (...) și se recuperează cumva investiția care s-a făcut inițial (...). Foarte mulți dintre cei care pleacă au această curiozitate, să vadă ce se întâmplă afară, să aibă un element de comparație, care îi ajută foarte mult să-și dezvolte capacitățile de gândire științifică, într-un anume fel, dar și să capete o experiență mai practică acolo, având posibilitatea să facă cercetare în laboratoare de top, care la noi, în România, nu există în toate domeniile de activitate', a mai spus ministrul Educației.

El a apreciat că învățământul universitar din țara noastră este cu 10-15 ani în urma celui din Vest, însă consideră că avem și noi universități de top care rivalizează cu cele mai bune din lume.

AGERPRES/(A — autor: Oana Mălina Negrea, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!