Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a demisionat

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a demisionat

Marius Nica a decis să-şi înainteze demisia din funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene, după trei luni de mandat, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) remis, vineri, AGERPRES.

''Marius Nica a decis să-şi înainteze demisia din funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene, după trei luni de mandat, în care MDRAPFE a semnat contracte de finanţare în valoare totală de peste 4 miliarde euro'', se arată în document.

Conform comunicatului, în această perioadă au fost lansate apeluri de proiecte în valoare de 2,3 miliarde euro (bani europeni) şi au fost programate pentru lansare în următoarele trei luni alte apeluri în valoare de 2,4 miliarde euro fonduri europene.

''Mulţumesc miniştrilor din Guvernul României şi reprezentanţilor Comisiei Europene pentru buna conlucrare, colegilor din minister şi colaboratorilor, alături de care am facut echipă, reuşind astfel să obţinem pentru România rezultate benefice pe termen lung. Urez succes în implementare beneficiarilor de fonduri europene şi încurajez organizaţiile să apeleze la acest tip de finanţări. Provocările anului 2018, pe care sunt convins că succesorul meu le va trata cu responsabilitate, sunt legate de: evitarea pierderii banilor europeni în Programul Operaţional Regional (unde au fost identificate proiecte alternative derulate de beneficiari pe buget de stat sau împrumuturi), simplificarea MySMIS2014, rezolvarea problemelor salariale pentru beneficiari'', a declarat ministrul Nica.

Potrivit comunicatului, decizia demisiei a fost luată având în vedere contextul actual şi va fi efectivă începând cu data de 22 ianuarie, pentru a nu perturba obligaţiile oficiale implicate de vizita în România, săptămâna aceasta, a unei delegaţii a Comisiei Europene. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen